Comunitatea locală, alături de Spitalul de Boli Infecțioase Brașov. Asociația „Zi de Bine“, Fundația Comunitară și Asociația „Dăruiește viață“ strâng donații pentru testere, „plămâni artificiali“, containere de triaj și alte dotări vitale în această perioadă

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov este în „linia întâi“, în lupta cu coronavirusul, fiind unitatea medical care preia orice caz suspect de infecția. În ciuda acestui fapt, spitalul nu deține o secție funcțională de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), aceasta existând în prezent, doar pe hârtie. Astfel, dacă un pacient internat aici cu Covid-19 ar avea nevoie azi să fie intubat, el ar trebui transferat la Spitalul Județean.

Pentru a rezolva rapid situația, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Călin Cobeslchi, a anunțat încă de săptămâna trceută că poate dona unele echipamente pentru a „încropi“ un ATI la Infecțioase, însă va trebui găsit și personalul de specialitate, care să fie adus, prin transfer, aici. Deocamdată, la „Infecțioase“ a fost transferat doar personal de laborator, care să lucreze cu program prelungit, pentru testări de toate tipurile. Până la dotările care vor veni din partea autorităților, alături de spital a venit comunitatea, care în cadrul a două campanii civice poate susține Spitalul Clinic de Boli Infecțioase în a se pregăti pentru lupta cu noul coronavirus.

Fundația Comunitară Brașov vrea să cumpere teste

Două organizații non-profit intră alături de Spitalul de Moli Infecțioase în lupta cu coronavirusul, încercând să sprijine unitatea medicală în ceea ce autoritățile nu pot face de urgență în acest moment: achiziții rapide de echipamente, consumabile și alte dotări.

Astfel, Fundația Comunitară Brașov desfășoară campania „Brașovul pregătit“, pentru a strânge, din donații, fonduri pe care să le pună la dispoziția spitalului. Până la finele săptămânii trecute, Fundația a anunțat că se adunaseră aproape 60.000 de lei de la peste 180 de donatori, achizițiile prioritare fiind 1.000 de teste pentru coronavirus, în valoare de 29.000 de lei, echipamente de protecție pentru personalul din spital și achiziționarea de paturi pentru dotarea saloanelor și a containerelor ce vor  fiinstalate. Ulterior, Fundația Comunitară Brașov intenționează, în funcție de buget, să cumpere și un nou aparat de testare și „plămâni artificiali“.

Asociația „Zi de bine“ a comandat containere, pentru amenajarea unor zone de triaj

De asemenea Asociația „Zi de bine“, coordonată de Melania Medeleanu, a pornit propria campanie de adunare de fonduri pentru Spitalul de Boli Infecțioase, adunând până din donații directe și sms-uri, 50.000 de euro, care vor fi puși laolaltă cu fondurile adunate  de Fundația Comunitară.

Asociația a comandat deja patru containere, care vor ajunge la Brașov în următoarea perioadă. Până atunci însă, miercuri vor fi montate două containere închiriate. Reprezentanții Asociațiai „Zi de Bine“ spun că lucrează în strânsă legătură cu Fundația Comunitară Brașov și Asociația „Dăruiește viață“, iar în prezent, se confruntă cu o problemă legată de achiziția testelor de coronavirus. „Punem resurse laolalta cu Fundația Comunitară Brașov pentru achizitionarea de teste. Baiul e, de data asta, nu să le plătim, ci să le găsim. Au disparut de peste tot, iar acolo unde se mai gasesc sunt la prețuri exorbitante. 5 lei o mască!!! Vă vine-a crede? Căutăm, căutăm de zor“, au spus cei de la Asociația „Zi de bine“.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.