Spitalul municipal Săcele a montat două containere de pre-triere triaj și înființează o nouă linie de gardă, pentru a gestiona cazurile de coronavirus

Spitalul municipal Săcele se pregătește să susțină campania împotriva noului coronavirus. Unitatea medicală din Săcele va folosi două containere modulare pentru zona de pe-triaj a pacienților, astfel încât să creeze trasee diferite pentru cei care prezintă suspiciuni de infecție.

Două astfel de containere au fost instalate azi la Spitalul municipal din Săcele, personalul medical urmând să preia în aceste spații toți pacienții care se prezintă prin mijloace proprii la spital și cei de pe ambulanță. Acești pacienți vor fi îndrumați apoi către secțiile specifice fiecărei afecțiuni în parte. Însă, în situația în care unul dintre prezumtivii pacienți va prezenta simptomatologie specifică Covid-19 va rămâne în izolare în containerul modular respectiv până la sosirea autospecialei cu izoletă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care îl va transporta la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov.

Procedura de pre-triaj de la Spitalul Municipal Săcele va începe de mâine. Tot de mâine se înființează o nouă linie de gardă alcătuită dintr-un medic, două asistente, două infirmiere și doi brancardieri care vor asigura pre-trierea 24 de ore din 24.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.