Ramai la curent!

Investitii

FOTO. Compania Apa a montat prima stație de pompare individuală din Șchei. Anul acesta scăpăm de „mirosul de Graft”

Publicat

in

Compania Apa a montat prima stație de pompare individuală din proiectul de branșare a celor 100 de case din Șchei care deversau apa menajeră în canalul Graft. Proiectul a fost început în urmă cu aproximativ două luni, la solicitarea Primăriei Brașov.Pe lângă preluarea apelor menajere ale gospodăriilor din Şchei, aceaste lucrări vor avea ca efect şi curăţarea pârâului Graft, în contextul în care Municipalitatea are în plan reamenajarea zonei de După Ziduri.

„Am demarat un proiect de punere în valoare a zonei După Ziduri, împreună cu cei de la Amural, proiect ce include și reamenajarea canalului Graft. Pentru a putea realiza acest lucru, am solicitat Companiei Apa, încă de anul trecut, să branșeze toate locuințele din Șchei la rețeaua publică de canalizare, astfel încât acestea sa nu mai deverseze apa menajeră în Graft. Lucrările avansează destul de bine și sper ca în câteva luni, pârâul să fie curat, după care vom face încă o etapa de igienizare și amenajare a cursului de apă. Este o lucrare importantă, pentru a putea transforma Aleea de După Ziduri într-o adevărată alee de promenadă, iar cetățenii din Șchei să aibă o rețea de canalizare conform regulilor din zilele noastre”, a declarat primarul George Scripcaru.

Muncitorii Companiei Apa caută traseul exact al pârâului Graft

Lucrările în desfăşurarea acum vor avea ca efect preluarea tuturor apelor menajere în sistemul public de canalizare, având în vedere că o parte dintre acestea aveau un sistem de deversare a apelor uzate care utiliza pârâul Graft, conform proiectelor realizate în perioada interbelică. Intervenţia este extrem de complexă, deoarece nu există un plan de situație a acestei rețele paralele de canalizare și nici a canalului Graft. Compania Apa trebuie astfel să stabilească, prin foraje, traseul Pârâului Graft, dar și să găsească un traseu pentru noua canalizare, care să meargă paralel cu acesta, fără să îl afecteze.

„Lucrarea pe care ne străduim să o facem de aproximativ două luni de zile este una extraordinar de complexă, pentru că trebuie să preia toate deversările menajere care se făceau în Pârâul Graft. Șcheiul este canalizat, însă structura geometrică a cartierului nu permitea ca anumite zone să fie preluate de canalizare publică existentă. Noi am făcut un proiect care prevede realizarea unei canalizări paralele, prin zonele foarte greu accesibile sau, în opinia unora, imposibil de realizat. Noi am început această lucrare. Este extraordinar de dificil, pentru că trebuie să ne strecurăm printre zidurile caselor și caseta prin care trece Pârâul Graft. Nu știm exact pe unde trece acest pârâu, am verificat arhivele, nu am găsit informații, și singura modalitate de a descoperi traseul pârâului a fost să facem săpături de sondaj și să ne strecurăm printre case și pârâu pentru a prelua canalizările. Este foarte dificil, am avut zile în care am avansat cu 30-40 de metri și zile în care am avansat cu 6 metri. Astăzi introducem o stație de pompare, prima din această lucrare și una dintre multele pe care le vom amplasa, și probabil că nu vom înainta niciun metru cu rețeaua de canalizare. Canalizarea care iese din case este mai jos decât noua conductă, noi nu putem amplasa această conductă mai în adâncime pentru că nu mai avem pantă pentru a ne racorda în canalizarea menajeră de pe o stradă adiacentă, și din acest motiv este necesar să amplasăm aceste stații de pompare“, a precizat Teodor Sava, directorul de exploatare al Companiei Apa.

De la 94, la 100 de case din Şchei, racordate la canalizare

Fiecare microstație de pompare deservește un singur imobil și are un motor electric care va fi racordat la rețeaua de curent a proprietarilor. Consumul de curent nu va afecta semnificativ cheltuielile proprietarilor, fiind vorba de câțiva lei lunar, iar microstațiile sunt plătite de Compania Apa, spune Teodor Sava. Scopul lucrării întregii lucrări este de a prelua toate casele a căror canalizare se deversa în pârâul Graft.

„Inițial au fost 94 de imobile, între timp am descoperit și alte case, care deși aveau posibilitatea de a se racorda direct în canalizarea menajeră, au fost proiectate să se verse în Graft“, a mai precizat Teodor Sava.

Potrivit reprezentantului Companiei Apa Brașov, la finalul lucrării se va putea spune că toate locuințele din Șchei vor fi racordate la rețeaua publică de canalizare, care în acest cartier va fi în totalitate modernizată.

Investitii

FOTO Secția de Psihiatrie din Zărnești, modernizată cu aproape 19 milioane de lei. Lucrările au trecut de 70% dar sunt mai scumpe

Publicat

in

Renovarea și modernizarea Secției de Psihiatrie Cronici din Zărnești, aflată în subordinea Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, a trecut de pragul de 70%, potrivit datelor prezentate de Consiliul Județean Brașov.

Proiectul, finanțat prin PNRR – Valul Renovării și completat cu bani din bugetul județean, vizează transformarea unei clădiri vechi într-un spațiu medical mai sigur, mai eficient energetic și mai confortabil pentru pacienți. În acest moment, stadiul fizic total al investiției a ajuns la 70,14%, iar unele componente ale lucrării sunt aproape finalizate, spun reprezentanții Consiliului Județean Brașov.

Clădirea C1, cea mai avansată

Cea mai avansată parte a lucrărilor este la corpul C1, clădirea principală inclusă în proiectul de renovare energetică finanțat prin PNRR. Aici, gradul de realizare a ajuns la 87%. Au fost deja făcute lucrări importante de consolidare, termoizolare a pereților și fațadelor, schimbare a tâmplăriei, montare a sistemului de ventilare controlată a aerului.

În paralel, continuă lucrările la instalațiile electrice, sanitare și termice, refacerea finisajelor, amenajările exterioare, montarea de panouri fotovoltaice și pompe de căldură.

Totodată, un corp nou de clădire destinat spațiilor tehnice și spălătoriei este realizat în proporție de peste 93%.

Se schimbă și siguranța clădirii

Pe lângă renovarea energetică propriu-zisă, proiectul include și lucrări esențiale pentru siguranța și funcționalitatea secției. Intervențiile pentru adaptarea clădirii la normele de protecție împotriva incendiilor au ajuns deja la aproximativ 85%, au mai precizat reprezentanții CJ. În plus, la corpurile C2 și C3 se fac lucrări pentru creșterea rezistenței la foc, înlocuirea unor planșee, amenajarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilități. Aceste lucrări au depășit deja pragul de 73%.

Proiectul mai include și o anexă provizorie pentru deșeurile periculoase, necesară pentru funcționarea în condiții moderne a unității medicale.

Costurile cresc.Proiectul ajunge la aproape 19 milioane de lei

Trebuie spus că dată cu extinderea intervențiilor și includerea unor lucrări suplimentare, investiția a crescut semnificativ față de valoarea inițială. Astfel, în ședința de vineri, 27 martie, consilierii județeni vor trebui să aprobe actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului.

Noua valoare totală a investiției este de 18.574.143,53 lei. Din această sumă, doar 5,34 milioane de lei reprezintă cheltuieli eligibile prin PNRR, iar peste 13,22 milioane de lei sunt bani suportați din bugetul județului Brașov.

Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a investiției este acoperită din fonduri locale, după ce autoritățile au decis să includă în proiect și lucrări suplimentare care nu erau prinse în finanțarea europeană.

În urma acestei investiții, Consiliul Județean Brașov estimează că emisiile de CO2 se vor reduce cu aproape 56%, iar consumul total de energie ar urma să scadă cu peste 50%;

Citește mai departe

Investitii

IAR Brașov propune dividende consistente după un an financiar foarte bun. Acțiunile companiei au urcat vizibil la Bursă

Publicat

in

Compania brașoveană IAR Brașov, unul dintre cei mai importanți jucători din industria aeronautică românească, propune acordarea unor dividende semnificative din profitul obținut anul trecut. Reacția investitorilor nu a întârziat să apară: acțiunile societății au înregistrat creșteri puternice la Bursa de Valori București.

Potrivit propunerii care urmează să fie analizată de acționari în Adunarea Generală programată luna viitoare, IAR Brașov intenționează să distribuie dividende în valoare totală de aproximativ 43 de milioane de lei, dintr-un profit net de 47,7 milioane de lei realizat în 2025, notează ZF.

Calculat per acțiune, dividendul brut propus este de 2,35 lei, ceea ce înseamnă un randament atractiv pentru investitori, de peste 12%, raportat la prețurile recente din piață.

Reacție imediată pe bursă: acțiunile IAR au crescut puternic

Anunțul privind distribuirea dividendelor a fost bine primit de investitori. În debutul ședinței de tranzacționare de miercuri, acțiunile IAR Brașov au înregistrat o creștere semnificativă la Bursa de Valori București, cu un avans de aproape 9% după primele ore de tranzacționare, după ce anterior urcaseră chiar și cu peste 11%.

La un preț de piață de aproximativ 20 de lei pe acțiune, randamentul dividendului rămâne unul ridicat, situându-se la aproape 11,8%.

Profit în creștere cu peste 50% pentru compania brașoveană

Rezultatele financiare ale IAR Brașov arată un an 2025 solid pentru companie. Profitul net a crescut cu 51% comparativ cu anul anterior, în timp ce cifra de afaceri a ajuns la 440,8 milioane de lei, în urcare cu 15,5%. În același timp, cheltuielile de exploatare au avut o evoluție relativ moderată, cu un plus de doar 1%, până la aproximativ 385 de milioane de lei.

Aceste rezultate confirmă poziția importantă pe care compania din Ghimbav o are în industria de apărare și aeronautică din România, într-un context regional și european în care investițiile în acest sector sunt tot mai atent urmărite.

Companie strategică pentru Brașov și pentru statul român

IAR Brașov este controlată în principal de statul român, care deține aproximativ 65% din acțiuni prin Ministerul Economiei. Un alt pachet important, de peste 7%, este deținut de Ministerul Muncii.

Pe fondul rezultatelor financiare bune și al interesului crescut pentru industria de apărare, acțiunile companiei au avut o evoluție spectaculoasă în ultimul an, cu o apreciere de aproximativ 52% pe Bursa de Valori București.

Miza viitorului: posibilă producție de elicoptere Airbus la Brașov

Evoluția favorabilă a companiei vine și într-un moment în care IAR Brașov este tot mai des asociată cu un posibil proiect strategic de anvergură: producția în România a elicopterelor Airbus H225M. Grupul Airbus și-a exprimat interesul pentru dezvoltarea unei colaborări cu IAR Brașov, însă un astfel de proiect ar depinde de o eventuală comandă venită din partea statului român.

Citește mai departe

Investitii

Primăria Ghimbav a lansat licitația pentru amenajarea unei zone de evenimente. Primul festival va fi Rockstadt Extreme Fest

Publicat

in

Ghimbavul este, din acest an, gazda celui mai mare festival rock din România, Rockstadt Extreme Fest, după mulți ani în care evenimentul s-a desfășurat la Râșnov. Pentru ca acest festival să se desfășoare în cele mai bune condiții pe noul amplasament, Primăria Ghimbav va realiza o serie de lucrări de amenajare, iar în această perioadă caută un constructor.
Licitația de lucrări, cu o valoare estimată de 39.504.676 lei, fără TVA, a fost lansată pe platforma electronică de achiziții publice, iar ofertele sunt așteptate până în 8 aprilie.

Ce lucrări sunt prevăzute pentru viitorul centru de evenimente de la Ghimbav

Terenul alocat zonei de evenimente are o suprafață totală de 7 hectare și este situal spre Brașov, în vecinătatea drumului național DN 1,
Printre altele, prin acest proiect, vor fi amenajare platforme betonate pentru două scene, alei pietonale, zone de alimentație publică, zone de parcare, zone pentru spectatori, zine de relaxare. De asemenea, va fi realizat iluminat public.
Conform Primăriei Ghimbav, în periodele în care nu va găzdui festivaluri, zona de evenimente va avea funcțiunea de parc.

Citește mai departe

Trending