Ramai la curent!

Cotidian

La film, cu masca pe față și temperatura verificată la intrare. Măsurile pentru deschiderea cinematografelor au apărut în Monitorul oficial

Publicat

in

La cinematograf va fi diferit, față de situația anterioară pandemiei. Autoritățile au publicat în Monitorul oficial regulile ce trebuie respectate. Chiar în timpul proiecției de film, angajații vor trebui să verifice dacă este respectată distanțarea socială. Va fi vorba de câte un scaun liber între spectatori. De precizat că trebuie purtată mască pe tot parcursul filmului. 

Care sunt măsurile

• personalul va verifica respectarea distanțării sociale în timpul proiecțiilor de film;
• referitor la distribuția locurilor în sală (atât online cât și la casele de marcat): se va aloca câte un scaun liber între spectatori. Prin excepție de la această regulă, minorul în vârstă de sub 12 ani poate sta pe scaunul de lângă adultul însoțitor, iar un însoțitor adult poate sta lângă maximum 2 minori, fără a avea spații libere între ei;
• în ceea ce privește rândurile: ținând cont de structura de amfiteatru verticalizată, spectatorii nu stau față în față, ci unii în spatele celorlalți, înlăturând astfel riscul contaminării directe prin proximitate;
• vizionarea spectacolului este permisă numai cu păstrarea locului individual în sală și a purtării măștii de protecție;
• distribuirea de ochelari 3D este permisă doar în cazul celor de unică folosință;
• respectarea distanței obligatorii de minimum 1,5 m, în condițiile utilizării toaletelor;

• funcționarea cafenelei/bistroului/altor magazine care comercializează băuturi sau/și produse alimentare din incinta cinematografelor este permisă cu respectarea măsurilor de sănătate publică în vigoare.

• se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces.
• accesul se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 1,5 m;
• triaj observațional la intrarea în locație: nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) și temperatură mai mare de 37,3°C. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în spațiul destinat. Prin excepție, în cazul cinematografelor din incinta spațiilor comerciale, dacă temperatura a fost deja măsurată la intrare, aceasta rămâne valabilă pe toată perioada petrecută în respectiva clădire;

• accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata proiecției. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
• organizarea cozilor la intrarea/ ieșirea din locație/casa de bilete prin marcaje care să indice distanța regulamentară de 1,5 m între persoane;
• publicul va fi încurajat să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectat avizat pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziție;
• vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrare;
• vânzarea de bilete se va face pe cât posibil online, astfel încât contactul fizic să fie minimizat în locații.
• În cazul achiziției biletelor la casa de bilete:
– încurajarea utilizării plății cu cardul contactless sau telefonul;
– deschiderea casei de bilete cu suficient timp înaintea proiecției, astfel încât să fie evitată aglomerația;
– în cazul în care accesul în sală este efectuat în imediata apropiere a casei de bilete, aceasta va fi închisă cu 15 minute înainte de a începe proiecția;

• organizarea cozilor la intrarea/ieșirea din locație prin marcaje care să indice distanța fizică regulamentară de 1,5 m între persoane;
• evitarea pe cât posibil a formării cozilor în interiorul cinematografului;

• biletele vor fi, pe cât posibil, scanate de către personalul cinematografului, și nu rupte sau atinse cu mâna;
• intrarea și ieșirea din locație se va efectua gradual, rând cu rând, astfel încât să nu se creeze aglomerație:
• accesul în sală se va face în ordinea venirii spectatorilor, cât mai devreme posibil, fără a staționa pe hol, sau în cazul în care acest lucru nu este posibil, accesul în sală se va efectua începând cu rândurile cele mai îndepărtate de intrarea în sală;
• ieșirea din sală se va efectua începând cu rândurile cele mai apropiate de ieșirea din sală, pe ușile de evacuare;
• în cazul unui cinematograf cu mai multe săli aflate în aceeași incintă, se vor eșalona orele de început și de sfârșit ale proiecțiilor, în așa fel încât să nu se suprapună orele de acces și ieșire din mai multe săli, evitându-se astfel aglomerarea spațiilor comune;
• stabilirea și implementarea unor circuite distincte pentru acces și ieșire;

• în funcție de dimensiunile cinematografului, accesul va începe cu până la o oră înainte de proiecție, pentru a evita adunarea mulțimilor, acest lucru fiind menționat și pe bilet, dar și în comunicarea asigurată de către organizator.   

Angajații trebuie (printre altele): 

• Să poarte mască de protecție
• Dacă prezintă simptome să nu se prezinte la muncă
• Să se spele pe mâini ori de câte ori este nevoie și să evite atingerii feței cu mâinile neigienizate
• Să utilizeze, pe cât posibil, a echipamente individuale (de exemplu căști, stații radio etc.), acestea urmând să fie dezinfectate după fiecare utilizare și după fiecare schimb de către o companie specializată sau de personalul autorizat.

Angajatorii trebuie (printre altele) să: 

• pună la dispoziți de soluții hidroalcoolice de dezinfectare a mâinilor în zonele utilizate de către personal, precum și echipamentul de protecție, măști (medicală/nonmedicală) și/sau viziere, mănuși de unică folosință
• La intrarea în serviciu angajaților li se va verifica temperatura, iar cei cu peste 37,3°C vor fi trimiși acasă
• Să asigure distanța fizică între angajați de minimum 1,5 m

Pentru deschiderea cinematografelor au fost luate în calcul două scenarii:

Scenariul 1 – Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în condițiile unei rate a incidenței cumulate mai mică de 1,5/1000 locuitori, în localitățile în care se află acestea.

Scenariul 2 – Comitetele județene pentru situații de urgență din județele unde incidența cumulată a cauzelor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activităților cinematografelor dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

Cotidian

Fosta directoare a DSP Brașov, trimisă în judecată de DNA pentru divulgarea controalelor sanitare

Fostul director al DSP Brașov a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că ar fi divulgat informații confidențiale despre controale sanitare către spitale, în schimbul unor beneficii.

Publicat

in

Procurorii Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Blănaru Ancuța-Ofelia, fost director executiv al Direcția de Sănătate Publică Brașov, acuzată de divulgarea unor informații confidențiale privind controale sanitare.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2021–2025, aceasta ar fi informat în mod repetat reprezentanți ai Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov despre inspecții ce urmau să aibă loc, oferindu-le astfel timp să remedieze problemele și să evite sancțiunile. În schimb, ar fi beneficiat de facilități precum internări rapide sau acces preferențial pentru persoane apropiate.

„Prin încălcarea caracterului confidențial al inspecțiilor sanitare, inculpata ar fi oferit indicații unui medic-șef de secție sau unor asistente-șefe din cadrul spitalului, astfel încât aceștia să se pregătească în mod corespunzător. În special, li s-ar fi solicitat să asigure un nivel ridicat de curățenie și să remedieze neconformitățile constatate anterior de inspectorii D.S.P., pentru ca secțiile verificate să nu fie sancționate pentru încălcarea normelor din domeniul sănătății publice. În acest context, inculpata ar fi beneficiat, din partea angajaților spitalului, de facilitarea și urgentarea internării unor persoane apropiate, precum și de programarea mai rapidă a acestora”, se arată într-un comunicat de presă emis de DNA Brașov.

Direcția Națională Anticorupție vorbește explicit despre o situație care a avut loc în octombrie 2025, când fosta șefă a DSP Brașov, Ancuța-Ofelia Blănaru, ar fi avertizat conducerea Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov cu privire la un control iminent, încălcând caracterul confidențial al verificărilor. Anchetatorii susțin că, în urma acestor practici, persoanele informate nu au fost sancționate; sancțiunile ar fi vizat, în schimb, doar angajați care nu aveau cunoștință despre controale.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov. Reprezentanții DNA subliniază că trimiterea în judecată nu afectează prezumția de nevinovăție.

Citește mai departe

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Trending