Proiectul parcului de pe fosta rampă de gunoi de la Timiș-Triaj, tot în etapa birocratică. Studiul de fezabilitate pentru închiderea fostului depozit de deșeuri costă 132.000 lei

După ce a primit aprobarea de la Ministerul Mediului pentru închiderea simplificată a depozitului de deșeuri Timiș – Triaj (în care nu s-au mai depus deșeuri de peste 20 de ani) Primăria Brașov pregătește acum documentația pentru lucrările propriu zise. Astfel, în aceste zile, Primăria Brașov analizează oferta unui consultant interesat să revizuiască și să actualizeze studiul de fezabilitate pentru închiderea acestui depozit, valoarea contractului de servicii fiind estimată la 132.000 de lei, fără TVA.

„Pentru acest depozit a fost realizat un bilanț de mediu, din care a rezultat că fota rampă de deșeuri este inertă, adică nu mai reprezintă un pericol pentru mediu. În aceste condiții, ea va fi închisă potrivit unei proceduri simplificate, iar pentru realizarea lucrărilor va fi nevoie de revizuirea și actualizarea studiului de fezabilitate. Proiectul inițial de închidere a depozitului – care presupunea lucrări ample de impermeabilizare, captare și neutralizare a gazului de deșeu – avea o valoare estimată de aproximativ 10 milioane de euro. Acum, având în vedere că se va realiza o închidere simplificată, estimarea noastră este va fi nevoie de a 10-a parte din suma inițială, însă valoarea exactă va fi stabilită prin studiul de fezabilitate”, a declarat marți, viceprimarul Brașovului Barabas Laszlo.

Acesta a mai spus că noul studiu de fezabilitate va lua în calcul și amenajarea pe fostul depozit a unui parc cu o suprafață de aproximativ 23 de hectare.

Prin închiderea simplificată se vor realiza lucrări de modelare a depozitului, amenajarea unor căi de acces și a sistemelor de scurgere a apelor pluviale. Deocamdată, pentru închiderea fostului depozit de deșeuri este luată în calcul alocarea banilor de la bugetul local.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.