Connect with us

Cotidian

FOTO. 17 arbori au căzut în cursul nopții în municipiul Brașov. Au fost afectate clădiri, autoturisme și rețeaua de alimentare a troleibuzelor

Published

on

Ninsorile din ultimele două zile au acoperit Brașovul și Poiana Brașov cu un strat gros de zăpadă, de 50 – 100 de cm, cea mai mare cantitate de zăpadă căzută în ultimii ani într-un timp atât de scurt. Din cauza precipitațiilor abundente, în cursul nopții s-au rupt 17 arbori pe domeniul public al municipiului Brașov.

Conform Primăriei Brașov, ultimii copaci doborâți au fost pe str. Dealul Spirii, unde a fost afectat acoperișul unei case și rețeaua electrică, pe B-dul Saturn nr. 41, unde copacul a blocat carosabilul și stația RAT, pe Saturn nr. 45, fiind afectată rețeaua de troleibuze și blocat carosabilul și pe str. Minerva nr. 2, unde două autoturisme au fost afectate.

,,Am format echipe de intervenție cu ajutorul colegilor mei de la Amenajare Zone Agrement și Spații Verzi, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt, care au acționat și acționează, în continuare, pe raza municipiului Brașov, în toate cartierele. În acest moment, specialiștii realizează o evaluare corectă a situației, mai ales în cazul copacilor bolnavi, uscați, îmbătrâniți, care sunt în pericol să se rupă. În cazul în care se impune tăierea lor, vom fi nevoiți să luăm această decizie. Trebuie să ținem cont de faptul că au existat situații în care siguranța cetățenilor a fost pusă în pericol sau autoturismele au fost avariate”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.

 

50 de utilaje pe străzile municipiului

Din cauza ninsorii continue, în Poiana Brașov și pe drumul de Poiană s-a acționat non-stop cu 10 utilaje. De ieri, 50 de utilaje ale firmei de deszăpezire, Comprest, au acționat pe străzile Brașovului, astfel încât circulația, în această dimineață, se desfășoară, pe străzile principale și bulevarde, în condiții foarte bune.

În timpul nopții, activitatea de deszăpezire a vizat străzile principale, după care, în cursul acestei dimineți, s-a intrat pe cele secundare și cele din interiorul cartierelor.

În ultimele 24 de ore s-au utilizat aproximativ 240 de tone de material antiderapant, stocul operatorului fiind acum de aproximativ 1.200 de tone. Săptămânal se face reaprovizionarea cu material antiderapant, astfel încât stocurile să fie suficiente indiferent de cantitățile de zăpadă căzute.

Cetățenii pot solicita intervenția mașinilor de deszăpezire la dispeceratul Comprest, la numărul de telefon 0268-416495.

În cazul în care solicitările lor nu sunt rezolvate, pot sesiza acest lucru la dispeceratul Primăriei Brașov, tel. 0268-405000, sau direct la Serviciului Urmărire Contracte Salubrizare și Deszăpezire din cadrul Primăriei Brașov – tel. 0268 416550, tasta 9, int. 127, 253, 254, email: salubrizare@brasovcity.ro.

Etapele desfășurării acțiunilor de deszăpezire:
-etapa 1: arterele principale, unitățile medicale, unitățile de învățământ, instituțiile de intervenție, străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun;
-etapa 2: străzile de legătură cu arterele principale;
-etapa 3: străduțele din interiorul cartierelor.

Având în vedere specificul anumitor zone în pantă, cum ar fi cartierul Șchei, activitatea de deszăpezire se face, și aici, în prima și a doua etapă.

Activitatea de deszăpezire pe toate arterele de circulație din municipiul Brașov este asigurată de către Comprest SA, cu excepția tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei, unde deszăpezirea este asigurată de CNAIR.

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Published

on

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Trending