Încă un termen de finalizare: Corpul B al Spitalului Județean Brașov ar putea fi gata în 3 luni

Începute în 2017, lucrările de consolidare și reparații ale corpului B de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov ar putea fi finalizate în aproximativ trei luni. Estimarea îi aparține președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, care spune că întârzierea din ultimul an a fost cauzată și necesitatea creării unor fluxuri medicale care să respecte regulile pandemie.  

Licitația a  pentru consolidarea și reparațiile corpului  a fost lansată în anul 2014, contractul a fost semnat în anul 2015, iar lucrările au început în anul 2017, cu termen de finalizare în 22 de luni. Ulterior, termenul a fost amânat pentru jumătatea lui 2020. 

Intervențiile s-au făcut pe etaje, de sus în jos, iar acum lucrările au ajuns la parter și subsol. . Pentru acest lucru s-a apelat la mutarea secțiilor din clădire, măsură ce a presupus și tăierea a 79 de paturi și, implicit, a finanțării prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). În vara lui 2016 a fost mutată și Unitatea de Primiri Urgențe, de la paterul Corpului B în clădirea policlinicii.  

 

Modernizarea Corpului B al Spitalului Județean Brașov, un proiect multianual de… 6 ani. Cine şi de ce a întârziat lucrarile

 

Contractul de consolidare, reparații și modernizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov are o valoare de 28,30 milioane lei, inclusiv TVA. Inițial el a pornit cu o finanțare proprie a CJ, iar ulterior, au fost făcute demersurile pentru preluarea lui de către Compania Națională de Investiții. Această preluare s-a făcut efectiv doar în 2019. Toată această birocrație, care  a cauzat și unele întârzieri, a durat până în 2019, când oficial  proiectul a fost preluat de CNI şi au fost reluate lucrările. 

1 Trackback / Pingback

  1. Încă un termen de finalizare: Corpul B al Spitalului Județean Brașov ar putea fi gata în 3 luni – My Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.