Grădiniţele nr. 33 şi 35 din Tractorul se vor extinde în spaţii, după ce părinţii au depus mai multe petiţii la Primăria Braşov

După ce părinţii copiilor de la Grădiniţele nr. 33 şi 35 din Tractorul au transmis mai multe petiţii către Primărie, fără să primească răspunsuri în timp util, Municipalitatea anunţă acum că cele două unităţi de învăţământ vor prelua spaţiile propuse de comitetele reprezentative.

Este vorba despre două spaţii pe care Municipalitatea, prin firma sa de administrare a imobilelor, SC RIAL SRL, le-a recuperat de la fostul centrul Musashino şi de la un fost consilier local. Anunţul extinderii celor două grădiniţe a fost făcut de viceprimarul Flavia Boghiu, aceeaşi care cu o lună îi răspundea consilierului Radu Paul – venit atunci cu o propunere similară, că nu aşa funcţionează lucrurile.

„Nu înțeleg care este rolul dumneavoastră în această tranzacție. Probabil că nu sunteți la curent cu modul în care se atribuie spații”, a fost una dintre primele reacţii ale viceprimarului la această propunere.

Propunerea liberalilor brașoveni: biroul „consilierului de cartier” din Tractorul să devină sală de clasă a Grădiniței nr. 35. În consiliul local, subiectul a fost politizat de conducerea Primăriei

 

Ultimul cuvânt în predarea spaţiilor, către grădiniţe îl va avea Consiliul Local, care va avea proiectul în dezbatere în următoarea şedinţă. După aprobarea de către Consiliul Local a acestei propuneri, fostul centru Musashino va intra în administrarea Grădiniței cu program prelungit nr. 33, de pe str. Olteț, iar spațiile aflate pe str. Bronzului vor fi date în administrare Grădiniței cu program prelungit nr. 35.

Conform precizărilor făcute de reprezentanții celor două grădinițe, în ambele locații se vor putea crea spațiile necesare pentru funcționarea a două grupe noi pentru preșcolari. În cazul Grădiniței nr. 33 vor fi amenajate spații pentru 45 de copii, iar în cazul Grădiniței nr. 35, pentru 50 de copii.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.