Mici capodopere, create de elevi brașoveni din materiale reciclabile. Comprest i-a recompensat cu premii pe copiii care au reciclat prin intermediul artei

Operatorul de salubrizare SC Comprest SA i-a provocat pe elevii din municipiul Brașov la un concurs inedit, ce a avut drept scop educarea copiilor în spiritul protecției mediului și al colectării selective a deșeurilor.

 Pe parcursul lunii aprilie, operatorul de salubrizare Comprest SA a derulat un concurs inedit, intitulat sugestiv „De la mic la mare reciclăm și desenăm”. Astfel, atât elevii din clasele primare, cât și cei din ciclul gimnazial au fost provocați să creeze diverse opere de artă din materiale reciclabile. Proiectul s-a derulat în parteneriat cu opt unități de învățământ din municipiul Brașov (școlile gimnaziale numerele 3, 5, 8, 11, 12, 13, 14 și 30) scopul principal fiind educarea elevilor din școli în spiritul protecției mediului, considerată a fi una dintre problemele urgente ale lumii contemporane, dar și al colectării separate a deșeurilor și reciclării acestora.

 Astfel, elevii și-au putut demonstra talentul, dar și conștientiza faptul că un pas mic în domeniul reciclării poate conduce la fapte mari pentru protejarea naturii. Un robot din cutii de conserve, o corabie din cartoane de ouă sau un cățeluș din PET-uri au fost doar câteva dintre creațiile inedite create de elevi, care au obținut și premii.

„Elevii, la fel ca părinții sau dascălii, au nevoie să conștientizeze că tot ce folosesc și consumă lasă o urmă asupra mediului. Prin exemplul lor însă, pot transmite un semnal când vine vorba de grija pentru natură. În plus, prin organizarea acțiunilor pe care le-am derulat pe parcursul anilor împreună cu elevii din școlile brașovene, am dorit să subliniem importanța reciclării deșeurilor și din punct de vedere al economisirii resurselor, ținând cont că trăim într-o societate bazată pe consum, în care producem mult, transportăm și cumpărăm mult și aruncăm la fel de mult la gunoi”, au explicat reprezentanții operatorului de salubrizare brașovean.

Peste 180 de elevi înscriși în concurs 

Concursul s-a bucurat de un real succes în rândul copiilor, astfel că au fost primite opere de artă de la peste 180 de elevi, respectiv 108 din clasele I – IV și 76 din clasele V – VIII.

Tocmai pentru a-i motiva, toți elevii care au participat la concurs au primit diplome și premii de participare în funcție de categorie, respectiv tablete pentru desenat, pentru cei mai mici dintre concurenți și ceasuri smart, pentru cei din clasele gimnaziale, precum și materiale promoționale oferite de Comprest.

În plus, cele mai originale lucrări create de elevi au fost selectate de către un juriu format din reprezentanți ai companiei Comprest SA. Astfel, pe lângă materiale promoționale, și cărți copiii ale căror lucrări au obținut premiul I au primit câte un laptop, cei care s-au clasat pe cea de-a doua treaptă a podiumului câte un telefon mobil, iar cei de pe locul III căști wireless. De altfel juriul a acordat și două premii de originalitate, unde elevii au fost recompensați tot câte un telefon mobil, dar și un premiu special, unde s-au acordat un laptop. Premiile au fost alese de către compania brașoveană, astfel încât să vină în întâmpinarea nevoilor elevilor în această perioadă, când, din cauza pandemiei, orele de curs s-au desfășurat mai mult în spațiul virtual. 

„Reamintim că anii trecuți, în cadrul campaniilor de responsabilitate socială derulate de operatorul de salubrizarea brașovean, ce vizează educarea tinerilor și a copiilor în spiritul protecției mediului, împreună cu Primăria Brașov, a fost derulat un proiect de informare și conștientizare a elevilor din școlile brașovene privitor la colectarea separată a deșeurilor reciclabile, ce a presupus lecții deschise practice, însă acestea au fost suspendate ca urmare a restricțiilor impuse de pandemie”, au mai transmis reprezentanții Comprest. 

Câștigătorii concursului „De la mic la mare reciclăm și desenăm”

Categoria: Clasa a I a – a IV a

1. Florescu Matei (clasa a III-a A, Școala Gimnazială nr. 8) – Premiul I

2. Vlad Antonia (clasa a III-a D, Școala Gimnazială nr. 5) – Premiul II

3. Robert Grădinaru (clasa a I-a E, Școala Gimnazială nr. 30) – Premiul III


4. Iacob Viviana Maria (clasa a IV-a D, Școala Gimnazială nr. 14) – Premiul de originalitate

Categoria: Clasa a V a – a VIII a

1. Neamțu Andreea Gabriela (clasa a VI-a C, Școala Gimnazială nr. 30) – Premiul I

2. Martiniuc Daria (clasa a VI-a B, Școala Gimnazială nr. 5) – Premiul II

3. Stanciu Elisa (clasa a VIII-a A, Școala Gimnazială nr. 13) – Premiul III

4. Doris Rebeca Andor (clasa a V-a C, Școala Gimnazială nr. 30) – Premiul de originalitate

Premiul special 

1. Antonia Căsăneanu (clasa a I-a E, Școala Gimnazială nr. 30)


2. David Căsăneanu (clasa a I-a E, Școala Gimnazială nr. 30)


3. Denis Căsăneanu (clasa a I-a E, Școala Gimnazială nr. 30)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.