Ramai la curent!

Cotidian

Coaliția din Consiliul Local Brașov, tot mai șubredă. Viceprimarul Sebastian Rusu (PNL) nu mai crede în „așa-zisa alianță”. Primarul Allen Coliban (USR PLUS) promite noi dezvăluiri

Publicat

in

Viceprimarul Brașovului Sebastian Rusu și primarul Allen Coliban au avut miercuri un nou duel în Consiliul Local Brașov, în ședința de plen convocată de primar pentru stabilirea administratorilor provizorii de la RATBV.  De data aceasta, conflictul a pornit după ce pe un site local de știri a apărut un mail trimis de viceprimarul Rusu angajaților pe care îi are în subordine, dar și un raport în care a fost prezentat, la propriu, rezultatul cronometrării măturătorilor stradali.

Astfel, în timpul ședinței, viceprimarul Sebastian Rusu a ținut să îi atragă atenția primarului Allen Coliban că „avem o problemă la nivel de Primărie și că mailuri de uz intern și strict în interesul instituției apar în presa scrisă.

„Această bătălie nu este bună nici pentru această așa-zisă alianță, nici pentru cetățenii Brașovului”, spus viceprimarul.

Rusu: „Dacă astfel de informații se scurg și sunt folosite de unii și de alții să ne bălăcărim nu ajungem nicăieri”

De asemenea, viceprimarul  a reamintit că „a veni să demonstrezi că nimic nu se face bine și de la început să-i acuzi pe toți că sunt niște incompetenți nu este în regulă și este o chestiune pe care am mai susținut-o.

„Faptul că am transmit un mail oamenilor pe care îi am în subordine este un gest normal. Ei trebuie să spună când pleacă, pentru că eu dacă îi solicit trebuie să știu unde sunt plecați. Iar dacă îi solicit, aflu că sunt plecați cu nu știu ce consilieri. Domnule primar, nu știu ce faceți cu acei consilieri personali, care ies cu nu știu ce acuze în spațiul public. Cred că puteau fi discutate între noi. Nu să iasă cu nu știu ce raport, că a discutat nu știu cu cine, în baza unei delegări verbale. Delegările și dispozițiile de primar sunt scrise, nu verbale. Apoi, poate că nu au fost informații clasificate, dar, cu siguranță, aici avem o problemă de GDPR sau poate chiar o chestiune penală, în ceea ce privește violarea corespondenței. Trebuie să ne asigurăm în continuare că nu avem o problemă în acest sens, pentru că dacă astfel de informații se scurg și sunt folosite de unii și de alții să ne bălăcărim, în loc să ne vedem de treabă, nu ajungem nicăieri”, a mai spus Rusu.

La nivel declarativ, primarul de acord că rufele nu trebuie spălate în public

La rândul său, primarul Brașovului, Allen Coliban, a spus că astfel de probleme ar trebui discutate în Executivul Primăriei.  

Totodată, el i-a răspuns viceprimarului:

„Faceți trimitere la un email care nu mi-a fost adresat. Mi-e greu să vorbesc despre probleme de securitate sau cum a ajuns acest email în spațiul public”.

Pe de altă parte, edilul a spus că sunt foarte multe nemulțumiri legate de modul în care sunt derulate contractele privind curățenia, asfaltarea sau întreținerea spațiilor verzi din oraș.

„Vă asigur de tot sprijinul meu în remedierea acestei probleme. Acesta este și motivul pentru care unul dintre consilierii cabinetului a avut în ultimele luni mai multe discuții cu aparatul din subordinea mea, inclusiv cu cei din Direcția Tehnică, tocmai pentru a face analize și hărți de procese pe lucrurile pe care le putem îmbunătăți. Informațiile adunate vă stau la dispoziție, așa cum stau la dispoziție oricărei părți interesate și mă refer aici, în primul rând, la consilierii locali. Sunt convins că o creștere a calității serviciilor este principala noastră preocupare și că celelalte probleme sunt mai puțin importante decât felul în care brașovenii primesc aceste servicii”, a declarat Coliban.

Nu în ultimul rând, primarul a promis că va veni într-o viitoare ședință de Consiliu Local cu un raport în care va prezenta lucrările lăsate nerezolvate în ceea ce privește contractele privind serviciile publice.

Președintele de ședință: „Cuvântul îl acord eu”

În timpul ședinței, președintele de ședință, Alexandru Roșu (USR PLUS) a afirmat că este o ședință de îndată, iar consilierii locali nu pot lua cuvântul. Totuși, consilierul local Ciprian Chiricheș (PNL), care a ținut să intervină, având în vedere că a fost prejudiciată imaginea partidului. A urmat un scurt dialog cu președintele de ședință.

 „Nu vreau să fac o interpelare, dar în calitate de consilier PNL pot să transmit mesaje politice oricând și cum doresc. Vă rog să nu mă întrerupeți”, a spus alesul local liberal.

„Ședința este prezidată de mine, în calitate de președinte de ședință ales în conformitate cu prevederile legale. Cuvântul îl acord eu, iar dacă eu nu îl acord, dintr-o oarecare decizie, așa cum prevede Codul administrativ, v-aș ruga să respectați această decizie. Dacă nu veți face acest lucru, mă veți forța să aplic dispozițiile articolului 233 din Codul administrativ, care vizează: avertismentul, chemarea la ordine, retragerea cuvântului și eliminarea din sala de ședințe. Aceste dispoziții legale pot fi aplicate de președintele de ședință în momentul în care acesta apreciază că unii dintre consilierii locali nu respectă dispozițiile legale. Am precizat foarte clar motivul pentru care consider că nu suntem în poziția în care să facem interpelări în acest moment. Din respect pentru viceprimar și pentru primar am fost de acord ca aceștia să informeze cetățenii în acest caz. Dar, în măsura în care vă dau cuvântul în afara cadrului legal, atunci oricare dintre colegii dumneavoastră poate susține că are dreptul să ia cuvântul și o să facem un circ din ședințele Consiliului Local”, a răspuns Roșu.

Chiricheș a intervenit, afirmând: „nu fac o interpelare, ci vreau să spun doar că noi, consilierii din PNL, am suferit un impact de imagine în urma unor afirmații care s-au făcut…”.

Nu a putut termina fraza, pentru că președintele a declarat ședința închisă și a oprit transmisia live.

Nu este prima „coliziune” între primarul Coliban și viceprimarul Rusu

Reamintim că Sebastian Rusu a mai reclamat faptul că activitatea direcțiilor pe care le are în subordine este afectată de consilierii personali ai primarului, care vin cu tot felul de solicitări, iar salariații sunt puși în situația de a nu mai ști care sunt prioritățile.  

Acesta nu este primul duel între viceprimarul Rusu și primarul Coliban, pentru că cei doi au mai intrat în „coliziune” și în problema sportului brașovean, când, în primăvară, liberalii s-au opus desființării echipei de fotbal seniori a CSM Corona. După acel incident, primarul i-a retras lui Sebastian Rusu atribuțiile de coordonare a activităților sportive.

Pe de altă parte, în această vară, USR a început o campanie pe rețelele de socializare prin care îl acuză pe viceprimar că nu gestionează eficient unele servicii, cum este curățenia, gestionarea spațiilor verzi sau întreținerea și repararea străzilor. 

Cotidian

Noi reguli de circulație în zona AFI – Nicolae Titulescu din Brașov. Pe mai multe străzi se va circula în sens unic

Publicat

in

Comisia de circulație a municipiului Brașov a avizat în ședința de joi resistematizarea circulației rutiere pe strada Nicolae Titulescu și a zonei AFI – Bulevardul 15 Noiembrie – Calea București, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Rutier.

Reglementările vizează instituirea unor sensuri unice, mutarea unor treceri pentru pietoni, instituirea unor măsuri de calmare a traficului, delimitarea spațiilor de siguranță sau montarea uno garduri pentru pietoni.

După aplicarea acestor măsuri se va reface asfaltul în zonele în care este necesar, vor fi refăcute și completate marcajele rutiere aferente trecerilor pentru pietoni. Totodată, zona trecerilor pentru pietoni va fi iluminată supăliemntar, iluminat suplimentar, cu sistem cu lumină asimetrică, pentru creșterea contrastului între zona de traversare și suprafața carosabilă. De asemenea, vor fi realizate lucrări la trotuarele aferente străzii Nicolae Titulescu, străzii Dealul Melcilor, străzii Serii și străzii Dimineții, în vederea asigurării deplasării pietonilor în condiții de siguranță.

Măsurile aprobate de Comisia de circulație pentru zona AFI – 15 Noiembrie – Nicolae Titulescu – Calea București:

– Instituirea circulației în sens unic pe strada Păltiniș, din direcția străzii Nicolae Titulescu către Bulevardul 15 Noiembrie;

– Reglementarea circulației pe strada Roșiorilor, cu instituirea obligației de viraj la dreapta la ieșirea din strada Roșiorilor în strada Nicolae Titulescu;

– Reglementarea circulației pe strada Petru Rareș, inclusiv prin inversarea sensului de circulație pe segmentul al doilea, dinspre Bulevardul 15 Noiembrie către strada Nicolae Titulescu;

– Aplicarea marcajului axial continuu în intersecția străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor, pentru eliminarea manevrelor care pot genera conflicte de circulație;

– Eliminarea și marcarea corespunzătoare a spațiilor interzise staționării și parcării, precum și delimitarea cu stâlpișori a zonei de siguranță din proximitatea intersecției străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor;

– Instalarea de limitatoare de viteză înaintea trecerilor pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, pe ambele direcții de circulație, cu semnalizare verticală aferentă prin indicatoare de presemnalizare trecere pentru pietoni și indicatoare de limitare a vitezei la 30 km/h;

– Extinderea trotuarului în zona trecerii pentru pietoni din dreptul sediului Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, prin reconfigurarea spațiului existent între marginea trotuarului și partea carosabilă;

– Montarea de garduri metalice pentru restricționarea traversării neregulamentare, la limita trotuarului cu partea carosabilă, în vederea canalizării pietonilor către marcajul transversal destinat traversării;

– Relocarea trecerii pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, din zona intersecției cu strada Castanilor, către AFI Mall Brașov, pentru asigurarea vizibilității și a spațiului necesar opririi vehiculelor;

–  Relocarea trecerii pentru pietoni de pe insula mediană din dreptul AFI Mall Brașov, prin deplasarea acesteia către Centru, cu desființarea ultimelor două locuri de parcare de pe partea dreaptă a străzii Nicolae Titulescu înainte de intrarea în sensul giratoriu și cu relocarea denivelării pentru limitarea vitezei;

– Reamplasarea trecerii pentru pietoni de pe strada Dimineții, din colțul intersecției cu strada Nicolae Titulescu, către strada Cezar Bolliac, pentru asigurarea spațiului minim de stocare a vehiculelor.

Citește mai departe

Cotidian

Nemulțumire la Hălchiu. Peste 600 de locuitori cer interzicerea traficului greu de tranzit pe drumul județean care trece prin localitate

Publicat

in

Proiectul „Ocolitoarei mari” a municipiului Brașov implementat de Consiliul Județean Brașov a stârnit nemulțumirea unor locuitori din Hălchiu. Prin acest proiect, Consiliul Județean Brașov va moderniza o rețea de drumuri județene care vor putea fi folosite pentru ocolirea municipiului Brașov. Însă, problema ridicată de locuitorii din Hălchiu este drumul trece prin localitate și, după ce va fi utilizat de mai multe vehicule grele decât în prezent, problemele existente deja se vor agrava.

De altfel, în timpul dezbaterii publice a bugetului județului Brașov, un locuitori din Hălchiu a anunțat că a depus la Registratura Consiliului Județean Brașov o petiție semnată de 603 persoane, prin care sunt solcitate mai multe măsuri.

Camioane grele la 1,2 metri de case

„Sunt case aflate la 1,2 – 1,5 metri de drum, iar programul de acordare a permiselor de liberă trecere (contra cost – n.red) nu rezolvă problema. Trebuie să ne gândim la oameni, nu doar la transportatori”, a declarat cetățeanul.

El a precizat că, prin această petiție, sunt propuse mai multe măsuri, inclusiv includerea în proiectul de modernizare a unor lucrări suplimentare, pentru realizarea cărora să fie prevăzute sume în bugetul Consiliului Județean pe anul 2026.

Ce au propus locuitorii:

– Interzicerea traficului greu, de tranzit;

– Permisele de Liberă Trecere să fe acordate doar pentru riverani (cu un număr limitat de permise gratuite) și pentru vehiculele care descarcă sau încarcă în Hălchiu;

– Amenajarea unor treceri de pietoni inteligente (cu semafoare care trec pe roșu când este depășită viteza legală) cu iluminare suplimentară;

– Realizarea unei variante ocolitoare, astfel încât vehiculele grele să nu mai treacă prin sat.

De cealaltă parte, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a a declarat că propunerile vor fi analizate.

Proiectul „Ocolitoarei mari” prevede modernizarea a cinci tronsoane din drumurile judeţene DJ 103B, DJ 103A, DJ 112, DJ 112A, şi DJ 112B, a căror lungime totală este de 53,129 km. Această rețea de drumuri tranzitează 11 localități, respectiv Teliu, Budila, Tărlungeni, Săcele, Hărman, Bod, Hălchiu, Codlea, Vulcan, Râşnov Cristian.

Valoarea totală a proiectului est estimată la 268.562.183 lei, fără TVA, iar în acest an ar putea începe lucrările.

Citește mai departe

Cotidian

Salariile „la vedere” devin noua regulă pe piața muncii. Aproape jumătate dintre joburile din România afișează deja venitul oferit

Aproape 45% dintre joburile publicate în România afișează deja salariul oferit, cu o lună înainte ca transparența salarială să devină obligatorie prin legislația europeană. Cele mai transparente sunt joburile entry-level, în timp ce pozițiile de management rămân aproape complet opace.

Publicat

in

Cu doar o lună înainte ca obligația afișării salariului în anunțurile de angajare să intre în legislația românească, aproape jumătate dintre joburile publicate online includ deja informații despre venit.

Datele publicate de eJobs România arată că aproximativ 8.000 de locuri de muncă active pe platformă au salariul afișat, adică 45% din totalul anunțurilor disponibile. Procentul este cu aproape 10% mai mare față de ultimele luni și marchează cea mai mare creștere a nivelului de transparență salarială din ultimii ani. După o perioadă de stagnare la aproximativ 35%, angajatorii au început să publice tot mai des salariile oferite, pe fondul pregătirilor pentru transpunerea directivei europene privind transparența salarială, care va deveni obligatorie și în România din luna iunie.

Cele mai deschise domenii în privința salariilor sunt retailul, serviciile, turismul, industria alimentară, transporturile, logistica și call-center-ele. La polul opus se află industriile în care salariile continuă să fie negociate mai discret: energie, IT, telecom, automotive și sănătate.

Joburile entry-level sunt cele mai transparente

Diferențele sunt și mai evidente atunci când vine vorba despre experiența candidaților. Joburile entry-level sunt cele mai transparente, 35,5% dintre anunțuri afișând salariul oferit. Pentru pozițiile care nu cer experiență, procentul este de 23%.

În schimb, pe măsură ce crește nivelul de senioritate, transparența scade drastic. Doar 18,6% dintre joburile mid-level afișează salariul, în timp ce la pozițiile senior procentul coboară la 6,4%. În cazul managerilor, doar 0,5% dintre anunțuri includ venitul oferit.

Reprezentanții platformei explică diferențele prin faptul că joburile entry-level au grile salariale mai apropiate între companii, în timp ce pentru specialiști și manageri apar variații importante în funcție de industrie, experiență și strategia fiecărui angajator.

Anunțurile cu salariul „la vedere” atrag mai multe aplicații

Potrivit eJobs, anunțurile care includ salariul generează cu până la 40% mai multe aplicări decât cele fără informații despre venit, semn că transparența salarială devine un criteriu decisiv pentru candidați.

Fenomenul este vizibil și în cazul joburilor externe. Aproape 10% dintre anunțurile publicate în prezent sunt pentru locuri de muncă din afara țării, iar tot mai mulți angajatori aleg să afișeze direct salariul pentru a atrage rapid candidați.

În acest moment, peste 18.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro, iar alte aproximativ 5.000 pe platforma iajob.ro, destinată candidaților care vor să se angajeze rapid, fără CV și fără proceduri complicate de recrutare.

Citește mai departe

Trending