George Scripcaru a fost achitat în al patrulea dosar intentat de DNA

Tribunalul Covasna l-a achitat joi pe fostul primar al Braşovului, George Scripcaru în dosarul în care Direcţia Naţională Anticorupţie l-a acuzat de o presupusă faptă de şantaj în campania electorală din anul 2020. Sentinţa a fost dispusă de preşedintele Secţiei penale a Tribunalului Covasna, Lucian Manoli, în baza art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedura penală, conform căruia „nu exista probe ca o persoana a săvârţit infracţiunea”.

Pe acelasi temei a fost achitat şi George Mihai Cornea, fost director al Regiei Autonome de Transport Brasov, acuzat, în acelaşi dosar, de complicitate la santaj. Dacă achitarea va rămâne definitivă, George Scripcaru îşi va păstra recordul de cel mai achitat primar din Romania – titlu pe care deocamdată îl împarte cu fostul primar din Tărgu Mureş Dorin Florea, care de asemenea a câştigat în trei dosare intentate de DNA, dintre care Dosarul Termoficarea şi Dosarul Skoda, scrie luju.ro. 

Minuta sentintei nr. 17/2023 din cauza nr. 1597/119/2020:

In temeiul in temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 lit. c din Codul de procedura penala, dispune achitarea inculpatului SCRIPCARU GEORGE, cu privire la savarsirea infractiunii de santaj prevazute de art. 207 alin. 1 si 3 Cod penal, raportat la art. 13 ind. 1 din Legea nr. 78/2000.

In temeiul in temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 lit. c din Codul de procedura penala, dispune achitarea inculpatului CORNEA GEORGE MIHAI, cu privire la savarsirea infractiunii de complicitate la santaj prevazute de art. 48 alin. 1 raportat la art. 207 alin. 1 si 3 Cod penal si la art. 13 ind. 1 din Legea nr. 78/2000.

In temeiul art. 397 raportat la art. 25 alin. 1 Cod de procedura penala, respinge actiunea civila formulata impotriva inculpatilor de catre partea civila Tutuianu Melinda, ca neintemeiata. In baza art. 398 Cod procedura penala, raportat la art. 274 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina statului.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea hotararii. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor si a procurorului, prin mijlocirea grefei instantei, azi, 20.04.2023”.

Reamintim că fostul primar al municipiului Brașov, George Scripcaru, care în urma alegerilor locale din septembrie 2020 a obținut un mandat de consilier local, a fost trimis în judecară, sub control judiciar într-un dosar în care a este acuzat de șantaj asupra reprezentantului unei firme de publicitate din Brașov. Alături de el a fost trimis în judecată şi directorul RATBv de la momentul respectiv, George Cornea. 

Cauza mediatizată prin comunicatul nr. 674/VIII/3 din 23 octombrie 2020, procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov care a coordonat dosarul fiind George Daniel Dancă, un presupus apropiat al USR. (Detalii)

1 Comentariu

  1. Păi dacă a fost achitat de două curți de apel – cea din Brașov și cea din Ploiești, pentru furtul pe față al celor 4 Skode noi din banii prostimii, la ce să te mai aștepți de la „magistrații” noștri cu pensii speciale?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.