Ramai la curent!

Prima Pagina

Iubitorii de natură, muzică și povești, invitați să „coboare între stejari”. Programul complet al festivalului

Publicat

in

Pasionații de muzică, natură și de bucate transilvănene vor avea parte de un festival special, „Cobor între stejari”, ce se va desfășura în perioada 3 – 4 iunie la Ferma de Biodiversitate Cobor din satul Cobor,  județul Brașov. Este singurul eveniment din România pe care să-l trăiești cu toate simțurile, au anunțat organizatorii. 

Evenimentul cuprinde tururi ghidate și drumeții, povești despre stejari, dar și concerte sau momente artistice susținute de Mădălina Pavăl & Orchestra, Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase, Radu Croitoru, cunoscut și ca VlogOncello, 4Tune Quartet. 

Festivalul este la prima ediție și este organizat de Fundația Conservation Carpathia, cu sprijinul OAK Foundation, și își propune să pună în valoare pajiștile cu stejari seculari din jurul satului Cobor, și să prezinte eforturile de refacere a acestora. Totul în două zile de festival în care discuțiile despre arbori și istorie, drumețiile, atelierele pentru copii, dar și mișcarea, vor aduce o experiență de ținut minte. Istvan Kosa ecolog, specialist reconstrucție ecologică, va vorbi vizitatorilor prezenți la tururile pe pajiștile cu stejari despre importanța speciei și eforturile de refacere a pajiștilor cu gorun (Quercus petraea), la Cobor.

Cum pot fi trimise amintirile din Cobor

Cei care vor să-i surprindă pe cei de acasă pot trimite cărți poștale din cadrul festivalului, printr-un parteneriat cu Poșta Română. Mai mult decât atât, în cadrul festivalului va mai putea fi admirată o expoziție de imagini cu natura fascinantă a Munților Făgăraș și vor fi gustate bucate alese.

Festivalul integrează și „Carpathia Bike Tour”, ediția a doua, eveniment unde pasionații de ciclism s-au grăbit deja să-și rezerve toate locurile.

Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro.  

Program „Cobor între stejari”

Sâmbătă, 3 iunie

  • 10:00 Start Carpathia Bike Tour, plecare pluton cicliști de la Cetatea Rupea
  • 10:00 Turul satulului transilvănean Cobor și vizită la Biserica Reformată
  • 11:00 Tur ghidat la stejarii seculari din Ticuș – drumeție de aproximativ 4 ore (tur cu înscriere prealabilă: https://docs.google.com/…/1-C8vcb9NXFxeuc7NOiu8HKw…/edit)
  • 12:00 Turul Fermei de biodiversitate Cobor și drumeție la puieții de stejar plantați în primăvară
  • 16:30 Turul satulului transilvănean Cobor și vizită la Biserica Reformată
  • 17:30 Final Carpathia Bike Tour, Cetatea Rupea
  • 18:30 Concert 4Tune Quartet
  • 19:00 Concert Mădălina Pavăl și Orchestra

Duminică, 4 iunie

  • 10:00 Turul satulului transilvănean Cobor și vizită la Biserica Reformată
  • 11:00 Tur ghidat la stejarii seculari din Ticuș – drumeție de aproximativ 4 ore (tur cu înscriere prealabilă: https://docs.google.com/…/1-C8vcb9NXFxeuc7NOiu8HKw…/edit)
  • 12:00 Turul Fermei de biodiversitate Cobor și drumeție la puieții de stejar plantați în primăvară
  • 16:30 Turul satulului transilvănean Cobor și vizită la Biserica Reformată
  • 19:00 Concert Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase. 

Pe tot parcursul festivalului:

  • Gustări alese de la Cobor
  • Ateliere pentru copii
  • Expoziție de fotografie. 

 

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Investitii

FOTO. Pietonalul din Valea Cetății, modernizat cu fonduri europene de 40 de milioane de lei

Primăria Brașov a semnat un contract de peste 40 de milioane de lei pentru modernizarea pietonalului din Valea Cetății, proiect ce vizează transformarea zonei într-un spațiu verde și de relaxare.

Publicat

in

Primăria Brașov a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea pietonalului din cartierul Valea Cetății, un proiect estimat la peste 40 de milioane de lei, realizat în proporție de 98% din fonduri europene.

Proiectul vizează transformarea actualei zone, considerată de autorități drept o „insulă de căldură”, într-un spațiu de recreere, cu mai multă vegetație, alei moderne și zone de relaxare. Printre intervențiile propuse se numără plantarea a aproximativ 80 de arbori, extinderea spațiilor verzi la aproape 6.000 de metri pătrați, amenajarea unor locuri de joacă și modernizarea infrastructurii pietonale.

După cum se arată în comunicatul de presă transmis de Primăria municipiului Brașov, în proiect sunt incluse și „sistematizarea cotelor terenului; realizarea de palisade decorative cu rol de spații de odihnă; traseu de rampe pentru accesibilizarea persoanelor cu dizabilități și pentru mobilitate alternativă (biciclete, role etc.); montarea de coșuri selective; iluminat cu stâlpi ornamentali și LED; realizarea de spații verzi cu gazon rola, arbori și arbuști adaptați zonei; fântână de pardoseală cu jocuri de lumini și sunet; sistem automatizat de irigații; modernizarea colectării apelor pluviale; marcaje tactile pentru nevăzători”

„Sistemul de iluminat va fi modernizat prin înlocuirea stâlpilor și cablurilor. Sistemul de drenaj va fi îmbunătățit prin rigole și cămine existente refolosite și noi. Se vor executa lucrări de decopertare și demolare a elementelor existente. Jardinierele și șezuturile vor fi realizate din beton finisat, iar cele păstrate vor fi placate cu lemn de Garapa. Pardoselile vor fi realizate din tartan (1290mp), plută (1620 mp) și piatră drenantă (11.155mp), pe placa de beton existentă, în culori neutre. Se vor asigura pante minime de 1% pentru evacuarea apelor. Se va implementa un sistem automatizat de irigații (panou comandă, electrovalve, aspersoare, senzor ploaie). Zona fântânii va avea pardoseală rezistentă la îngheț, antiderapantă și drenantă.

Amenajarea peisagistică prevede extinderea spațiilor verzi la 5.921 mp, realizarea de jardiniere mari și plantări suplimentare, fără tăieri de arbori existenți. Se va instala sistem de supraveghere video. Mobilierul urban va fi din lemn de Garapa (minim 19 mm). Vor fi amenajate 5 locuri de joacă tematice și unul central complex (bufniță)”, detaliază comunicatul de presă.

Imagini din proiect (sursa: PMBV)

„Este un proiect important pentru Brașov, atât din punct de vedere economic și financiar, cât și pentru comunitatea din cartierul Răcădău. Obiectivul principal este transformarea completă a pietonalului, care în prezent se află într-o stare cunoscută de toți locuitorii, într-un spațiu modern și atractiv”, a declarat George Scripcaru.

Lucrările vor dura aproximativ 9 luni

Potrivit administrației locale, lucrările ar urma să înceapă după finalizarea procedurilor de achiziție și să dureze aproximativ nouă luni. În prima etapă, vor fi realizate lucrări de demolare și pregătire a terenului, urmând apoi amenajările propriu-zise, inclusiv sisteme de drenaj pentru apa pluvială și iluminat modern.

Arhitectul proiectului, Lucian Păltânea, a subliniat că soluțiile propuse includ materiale naturale și sisteme care permit infiltrarea apei în sol, contribuind la reducerea presiunii asupra rețelelor pluviale și la creșterea confortului urban.

„Putem vedea chiar și astăzi ce se întâmplă cu apa și condițiile meteo care sunt din ce în ce mai vitrege. Prin acest proiect, pardoselile vor fi drenate, lăsând apa să se scurgă direct în sol, și nu vor pune o presiune suplimentară pe sistemul pluvial al orașului Brașov. De asemenea, este mult mai mult verde. Pardoselile sunt moi, față de pardoselile din granit, care erau foarte dure, lucru care ne aduce puncte în plus și în ceea ce privește accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, și pentru joaca copiilor, care vor fi mult mai în siguranță cu aceste pardoseli inovatoare. Chiar rampele propuse, care respectă normativele care au rămas din vechiul proiect, sunt legate între ele de o pardoseală din plută, care este negativă din punctul de vedere al emisiilor de carbon pentru fiecare metru pătrat pe care îl punem. Proiectul a suferit modificări și îmbunătățiri de-a lungul timpului și de asta mă bucur că acum am găsit o deschidere foarte mare la Primăria Brașov și am putut să continuăm îmbunătățirea. Zic eu că printr-o soluție tehnică simplă am îmbunătățit radical”, preciza arh. Lucian Păltânea, în momentul prezentării publice a proiectului.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Centru 2021–2027 și face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative de regenerare urbană derulate la nivelul municipiului.

Citește mai departe

Trending