Ramai la curent!

Cotidian

DNA Brașov, acuzată de „încătușare excesivă“ și obligată la plata a 15.000 de lei prejudiciu moral

Publicat

in

Tribunalul București i-a dat câștig de cauză avocatului Robert Roșu, care a trimis în judecată Direcția Națională Anticorupție, acuzând-o de încătușare excesivă.

Avocatul Roșu, trimis în judecată în dosatul Prințului Paul de România, pentru constituirea de grup infracțional, a reușit să îi convingă pe judecătorii Tribunalului București că DNA trebuie să îi plătească daune, pentru că a folosit excesiv cătușele asupra sa. 

„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi drept consecinţă respinge acţiunea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Admite în parte acţiunea formulată împotriva pârâtei DNA. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 15.000 lei reprezentând prejudiciu moral produs acestuia prin aplicarea unor măsuri de încătuşare excesive. Respinge acţiunea în rest, ca neîntemeiată. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a V-a Civilă”, se arată în minuta instanței. 

În decembrie 2015, avocatul Roșu a fost reținut de DNA pentru 24 de ore și dus în instantă cu propunere de arestare preventivă, în dosarul privind retrocedarea Fermei Băneasa, în care vizat și este omul de afaceri Remus Truică.

Ulterior, pe 22 februarie 2017, avocatul Robert Roșu a introdus la Tribunalul București o acțiune civilă împotriva DNA, acuzând abuzurile la care a fost supus. 

Robert Roșu a fost trimis în judecată în mai 2016 de procurorii DNA Brașov pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și complicitate la spălare de bani și abuz în serviciu într-un dosar cu Prințul Paul al României, omul de afaceri Remus Truică și consultanții Tal Silberstein și Beny Steinmetz. Acuzațiile reținute în sarcina celor trimiși în judecată vizează fapte comise în perioada 2006 -2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), în interesul obținerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de Prințul Paul.

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending