Ramai la curent!

Politica

Sorin Susanu, exclus din PSD Brașov pentru „prejudicii aduse imaginii și prestigiului partidului”: „De fapt, Dunca a văzut în mine un adversar”

Publicat

in

Dacă la nivelul conducerii PSD , Liviu Dragnea își consolidează echipa și îi trage „pe linie moartă” pe social-democrații din „opoziție”, la Brașov, președintele interimar Marius Dunca pare a-și pregăti terenul pentru alegerile interne de la nivelul organizației județene. Cel puțin aceasta este explicația lui Sorin Susanu (director al Comisariatului Regional Brașov pentru Protecția Consumatorilor), exclus recent din partid, printr-o decizie luată, în urmă cu două săptămâni de Biroul Permanent Municipal (BPM) Brașov al PSD.
 
 Explicația oficială a PSD Brașov este că Susanu a adus „prejudicii imaginii și prestigiului partidului”. Mai exact, purtătorul de cuvânt al PSD Brașov, Daniel Giurma, a precizat că temeiul legal care a stat la baza excluderii lui Susanu din partid a fost art. 30, alin 9, din Statutul partidului, care prevede că membrii de partid trebuie să „dovedească în întreaga lor activitate corectitudine şi moralitate, şi să nu aducă prejudicii imaginii şi prestigiului partidului”.  Pe de altă parte, Giurma  nu a spus cum prejudiciat Susanu imaginea partidului, precizând doar că „au fost discuţii interne în partid şi decizia s-a luat în unanimitate în BPM. „Restul informaţiilor i s-au comunicat direct lui. Sorin Susanu are dreptul să conteste sau nu această decizie”. 

Concediat” fără „notă explicativă”

În schimb, Susanu a reclamat faptul că nu a beneficiat de un „proces” echitabil, pentru că nu i s-a oferit dreptul de a se apăra. „Am făcut o adresă la partid, pentru a fi chemat să îmi exprim un punct de vedere cu privire la aceste chestiuni. Nu s-a întâmplat asta, ci a urmat direct excluderea. Am contestat decizia şi acum aştept soluţionarea ei”, a  declarat Susanu pentru Monitorul Expres. Acesta susţine că a cerut conducerii Organizaţiei municipale Brașov a PSD să soluţioneze contestația în maxim 30 de zile, pentru a nu se repeta „cazul Liviu Lupu”, care a contestat decizia de excludere în urmă cu doi ani, dar nu a primit nici cum un răspuns.  Proaspătul exclus din PSD Brașov a mai spus că la nivelul filialei locale i s-ar fi reproșat faptul că el este cel care a oferit presei informații  „compromiţătoare” despre actualul președinte al PSD Brașov, Marius Dunca.

Susanu, mai „de încredere” decât Dunca 

Sorin Susanu consideră excluderea lui din partid  nu s-ar fi produs din cauza „prejudiciilor de imagine aduse partidului”, ci reprezintă o mutare prin care actualul președinte al PSD Brașov, Marius Dunca, încearcă să își asigure prima șansă pentru alegerea în funcția de președinte. De altfel, Susanu susține că la nivelul conducerii Comitetul Executiv Naţional (CExN) este posibil să se ia decizia organizării unor alegeri la nivelul structurilor locale.  „S-au realizat sondaje la nivel național, potrivit cărora cota mea de încredere este mult peste a lui Marius Dunca.  Cum s-au anunţat posibile alegeri locale în partid, actualul președinte al PSD Brașov a văzut în mine un potenţial adversar, chiar dacă eu nu mi-am anunţat până acum  intenţia de a candida”, este părerea lui Sorin Susanu.  

Marius Dunca, „în cădere liberă”? 

Dacă în urmă cu un an, Marius Dunca era „pe val”, fiind ministru al Tineretului și Sportului, reușind să se mențină pe acestă poziție chiar și după demiterea premierului Sorin Grindeanu, acum liderul social-democrațior brașoveni este un simplu lider local de linie. Primul șoc pentru el a fost că nu a mai obținut un mandat în Cabinetul Dăncilă. Recent, Dunca a mai primit o lovitură, după ce nu a fost în cărți pentru un post de vicepreședinte al PSD, poziție pentru care, de la Brașov, a fost preferată Roxana Mînzatu.  
 
 
 
 
 
 

Politica

Nicușor Dan îl propune pe Eugen Tomac pentru funcția de premier: „Are independența și experiența necesare”

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe europarlamentarul Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, argumentând că actualul consilier onorific al șefului statului are experiența politică și independența necesare pentru a obține sprijinul partidelor parlamentare.

Publicat

in

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat joi desemnarea europarlamentarului Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, într-un moment pe care l-a descris drept decisiv pentru stabilitatea politică și economică a țării. Anunțul a fost făcut la Palatul Cotroceni, în prezența lui Eugen Tomac, în prezent europarlamentar și consilier onorific al șefului statului.

„Desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma Guvernul din poziția de premier. Este un moment important”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele și-a justificat decizia prin blocajele apărute în interiorul coaliției aflate la guvernare și prin dificultatea partidelor parlamentare de a ajunge la un consens asupra viitorului Executivului.

„Pentru că partidele nu se înțeleg între ele, singura soluție posibilă este un prim-ministru care să fie independent de partidele din Parlament, care să reușească prin discuții individuale cu fiecare dintre aceste partide să ducă România în direcția în care o doresc românii”, a declarat șeful statului.

Potrivit președintelui, la un an de la formarea coaliției de guvernare, imaginea externă a României și încrederea partenerilor internaționali s-au îmbunătățit, însă tensiunile politice dintre partidele aflate la putere au ajuns să afecteze funcționarea alianței.

„Am ajuns, din păcate, ca pentru mulți politicieni să prevaleze interesul de partid interesului național pe care cu toții l-am asumat în urmă cu un an”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a subliniat că viitorul Guvern trebuie să continue proiectele asumate de România, printre priorități fiind finalizarea reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență, pregătirea bugetului pentru anul 2027, digitalizarea administrației și reducerea corupției.

Nicușor Dan: „Are independența și eperiența și valorile pentru poziția de prim-ministru”

Explicând alegerea făcută, președintele a afirmat că Eugen Tomac are profilul necesar pentru a negocia cu toate forțele politice reprezentate în Parlament.

„Am ales ca propunere de prim-ministru o persoană independentă de partidele din Parlament, dar o persoană care are experiența politică de a discuta cu fiecare dintre partidele din Parlament. Eugen Tomac are și independența, și experiența, și valorile care îl definesc pentru poziția de prim-ministru”, a spus Nicușor Dan.

Urmează negocierile pentru Guvern

La rândul său, Eugen Tomac a mulțumit pentru încrederea acordată și a anunțat că intenționează să propună un executiv format din specialiști, nu din reprezentanți politici.

„Sunt onorat de această nominalizare și conștient de responsabilitatea pe care o presupune. Voi prezenta un Guvern tehnic, nu unul politic”, a declarat Tomac.

În perioada următoare, premierul desemnat va începe consultările cu partidele parlamentare pentru obținerea unei majorități care să susțină noul Cabinet în Parlament.

Cine este Eugen Tomac și pe la ce partide a trecut varianta „tehnocrată”/ independentă de premier

Deși este prezentat ca un premier tehnocrat sau independent, Eugen Tomac are o biografie strict legată de partide politice din care a făcut parte și chiar le-a condus.

Eugen Tomac și-a construit cariera aproape exclusiv în zona relației cu diaspora și cu Republica Moldova. A intrat în prim-planul politicii naționale în cadrul Partidul Democrat Liberal (PDL), partid din partea căruia a candidat în 2008 pentru Camera Deputaților în colegiul destinat românilor din Europa de Est și Asia. În aceeași perioadă a fost consilier personal al fostului președinte Traian Băsescu pentru relația cu românii de pretutindeni.

În 2012 a fost ales deputat din partea PDL, candidând în colegiul Diaspora care includea și Republica Moldova, iar ulterior a preluat conducerea Comisiei pentru comunitățile românești din afara granițelor țării din Camera Deputaților. În iulie 2013 a părăsit PDL pentru a se alătura Partidul Mișcarea Populară, formațiune pe care ulterior a și condus-o.

Tomac a revenit în Parlamentul României după alegerile din 2016, obținând un nou mandat de deputat din partea PMP. În 2019 a demisionat din Camera Deputaților după ce a fost ales europarlamentar pe lista PMP, alături de Traian Băsescu. În Parlamentul European, Eugen Tomac a activat în grupul politic Partidul Popular European și a făcut parte din mai multe comisii și delegații importante, inclusiv cele pentru ocuparea forței de muncă, drepturile omului, combaterea ingerințelor străine și relațiile cu Republica Moldova și Serbia.

În 2024, Tomac a fost reales europarlamentar, iar în octombrie 2025 a fost numit și consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru relația cu românii de pretutindeni.

Citește mai departe

Politica

Marius Dunca acuză PNL că blochează formarea noului Guvern: „PSD este gata să își asume responsabilitatea”

Vicepreședintele PSD, Marius Dunca, susține că întârzierea formării unui nou Guvern este cauzată de PNL și de Ilie Bolojan. Liderul social-democrat afirmă că PSD este pregătit să susțină orice formulă care poate asigura rapid o majoritate parlamentară și un executiv funcțional.

Publicat

in

Vicepreședintele PSD, senatorul de Brașov Marius Dunca, susține că întârzierea formării unui nou Guvern este cauzată de poziția adoptată de PNL și de fostul premier Ilie Bolojan. Într-un comunicat de presă transmis azi, liderul social-democrat afirmă că PSD este dispus să susțină orice formulă care poate asigura rapid un executiv funcțional și stabil.

Declarațiile vin în contextul negocierilor politice care continuă după schimbările produse pe scena guvernamentală și în condițiile în care partidele parlamentare încearcă să identifice o majoritate capabilă să susțină un nou cabinet.

Potrivit lui Marius Dunca, PSD nu condiționează participarea la guvernare de ocuparea funcției de premier. Totuși, social-democrații sunt pregătiți inclusiv să își asume conducerea executivului, dacă va exista o majoritate parlamentară.

„PSD nu fuge de guvernare și nu a fugit niciodată. Suntem singurul partid care nu vine cu condiții imposibile și care a spus limpede că sprijină orice formulă prin care România poate avea, cât mai repede, un guvern care chiar funcționează. Ba mai mult, suntem gata să ne asumăm conducerea acestui guvern, dacă se adună o majoritate în Parlament. Dar pentru noi nu contează, în primul rând, ca premierul să fie de la PSD. Contează ca țara să aibă un guvern care merge, condus de un om care știe să stea de vorbă, cu adevărat, cu cei care îl țin în Parlament. Iresponsabili sunt cei care flutură formule minoritare, care oricum nu au cum să funcționeze, și care își pun orgoliul de partid înaintea interesului României”, a declarat Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

Marius Dunca atrage atenția că PNL face acum exact ce a făcut USR în trecut

Liderul PSD Brașov susține că nu există nicio diferență între PNL actual și modul în care USR acționa în trecut, amintind de perioada când România avea nevoie de un guvern, iar șeful de la acea vreme al USR, Dan Barna, spunea că „ieșirea din criză nu este mandatul USR”.

„În loc să accepte că realitatea politică s-a schimbat, premierul demis Ilie Bolojan se agață de scaun și, din pură revanșă, le refuză românilor un guvern funcțional, sprijinit de o majoritate atașată valorilor euro-atlantice. Dacă România încă nu are guvern, vina este a lui Bolojan și a PNL, nu a PSD. O coaliție PSD, PNL și UDMR ar fi mai mult decât suficientă. Țara are nevoie de un guvern legitim cât mai repede, iar noi am fost și rămânem parte din soluție, nu din problemă”, a adăugat vicepreședintele PSD.

Citește mai departe

Politica

Barometru vizibilității din Guvern: Bolojan, Rogobete, Miruță în topul aparițiilor media. Irineu Darău (USR Brașov) rămâne printre cei mai puțin mediatizați miniștri

Publicat

in

Luna aprilie a adus o vizibilitate intensă pentru membrii Guvernului, pe fondul crizei politice generate de retragerea miniștrilor PSD și al tensiunilor din jurul moțiunii de cenzură. În acest context, topul expunerii publice este dominat de premierul Ilie Bolojan, urmat de miniștri activi în domenii-cheie precum Sănătate, Apărare, Energie și Finanțe. Deși ministerul Economiei, pe care îl conduce brașoveanul Irineu Darău este și el un domeniu-cheie, ministrul susținut de USR se află la coada clasamentului vizibilității.

Potrivit unei analize realizate de News.ro și Agenția de monitorizare Klarmedia, în baza aparițiilor media, premierul demis Ilie Bolojan rămâne de departe cea mai vizibilă figură a Executivului, cu peste 44.000 de mențiuni în presa scrisă și online. Vizibilitatea sa a fost alimentată de conflictele politice cu PSD, retragerea sprijinului politic și depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului.

Pe locul al doilea se află ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, prezent frecvent în dezbaterea publică pe tema litigiului cu compania Pfizer și a tensiunilor politice din interiorul Guvernului. Locul al treilea este ocupat de ministrul Apărării, Radu Miruță, vizibil atât prin declarații privind securitatea națională și incidentele cu drone, cât și prin rolul său interimar la Transporturi.

În topul celor mai mediatizați miniștri se regăsesc și Bogdan Ivan, ministrul Energiei, activ pe tema prețurilor la carburanți și a crizei politice, precum și Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, prezent în spațiul public prin intervenții economice și participarea la evenimente internaționale.

Gheorghiu, Buzoianu, Pîslaru sau Predoiu, vizibilitate medie dar constantă

În zona mijlocie a clasamentului se află miniștri cu vizibilitate constantă, dar mai redusă, precum Oana Gheorghiu, Dragoș Pîslaru, Diana Buzoianu, Ciprian Șerban, Radu Marinescu, Cătălin Predoiu, Marian Neacșu și Oana Țoiu.

Irineu Darău (USR), la același nivel scăzut de mediatizare cu ministrul Culturii

În eşalonul miniştrilor care au între 1.000 şi 2.000 de menţiuni în presa scrisă şi online se află, în ordine descrescătoare a numărului de apariţii: ministrul Agriculturii Florin Barbu, ministrul Dezvoltării Cseke Attila, vicepremierul Tanczos Barna, ministrul Muncii Florin Manole şi ministrul Educaţiei Mihai Dimian.

La coada clasamentului apar doi membri ai Guvernului cu sub 1.000 de mențiuni în presă și online: ministrul Culturii, Andras Istvan Demeter, și ministrul Economiei, Irineu Darău (USR Brașov), unul dintre numele noi din Executiv, a cărui prezență publică a rămas încă discretă în raport cu restul colegilor de Cabinet.

Citește mai departe

Trending