Ramai la curent!

Cotidian

S-a stabilit echipa care va pune pe picioare proiectul Spitalului Regional de la Brașov

Publicat

in

După ce la  sfârşitul săptămânii trecute primarul George Scripcaru a emis dispoziţia de numire a membrilor în grupul de lucru constituit la nivelul Municipalităţii pentru construirea Spitalului Regional Braşov, zilele acestea a avut o discuţie cu secretarul de stat Cristian Grasu, cel care coordonează Grupul de lucru din partea Ministerului Sănătăţii, pentru a stabili un program comun al celor două echipe constituite la nivelul Ministerului Sănătăţii şi la nivelul Municipalităţii. Prima şedinţă de lucru a echipei mixte va avea loc până la sfârşitul acestei luni, data urmând a fi hotărâtă, de comun acord, şi cu reprezentanţii BERD, instituţie care şi-a exprimat interesul de a sprijini acest proiect.

,,Acum, după ce am stabilit care sunt persoanele care vor trebui să lucreze pentru pregătirea proiectului spitalului, sper să se intre într-o linie dreaptă cu elaborarea documentaţiei necesare avizării acestui proiect. În zilele următoare, cele două grupuri de lucru, de la nivelul ministerului şi cel din partea Municipalităţii, vor avea prima întâlnire, în care va trebui să se stabilească şi responsabilităţile fiecarui membru al echipei. Cel târziu la sfârşitul săptămânii viitoare vom avea o nouă discuţie cu reprezentanţii BERD pentru a decide modul de implicare a băncii în susţinerea acestui proiect şi a putea prezenta o propunere concretă Consiliului Local. Deja BERD ne-a informat că este în discuţii avansate cu un consultant specializat în domeniul construcţiilor de spitale, pe care îl va angaja  pentru a sprijini această echipă în vederea elaborării documentaţiilor necesare”, a declarat primarul George Scripcaru.

Conform Dispoziţiei de Primar nr. 1921/2018, membrii Grupului de lucru constituit pentru realizarea obiectivului de investiţie Construire Spital Clinic Regional de Urgenţă Braşov sunt:

  • viceprimarul Laszlo Barabas;
  • Arhitectul-şef al Municipiului, Marilena Manolache;
  • directorul executiv al Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, Anda Zamora;
  • directorul adjunct al Direcţiei Tehnice, care gestionează departamentul de investiţii, Mihaela Gal;
  • şeful Serviciului Cadastru, Geoorgeta Souca;
  • decanul Facultăţii de Medicină, prof. univ. dr. Marius Moga;
  • directorul executiv al Direcţiei de Sănătate şi Asistenţă Medicală din cadrul Consiliului Judeţean, Adelina Mihaela Vasioiu;
  • un reprezentant al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, dr. Dora Ana Godra.

,,În urma discuţiilor pe care le-am avut cu prefectul judeţului, preşedintele Consiliului Judeţean şi cu domnul rector Abrudan, am ales acele persoane care au expertiza necesară în realizarea unui astfel de proiect: reprezentanţi ai primăriei din domeniul tehnic, de urbanism şi juridic, coordonaţi de viceprimar, decanul Facultăţii de Medicină, directorul Direcţiei de Sănătate din Consiliu Judeţean şi un reprezentant al Consiliului Judeţean. În ultimele săptămâni am avut o serie de discuţii şi cu reprezentanţii Asociaţiei Noul Spital al Braşovului şi am stabilit modul de colaborare cu această organizaţie, care va acorda suport de specialitate echipei noastre. Pornind de la premisele pregătirii acestui proiect – persoanele implicate, suportul tuturor autorităţi publice, al organizaţiilor private şi al comunităţii – cred că acest proiect se înscrie pe un drum bun”, a declarat primarul George Scripcaru, cu privire la constituirea grupului de lucru.

 

Prin Ordinului  Ministrului Sănătăţii nr. 763/2018, privind constituirea Grupului de lucru în vederea realizării obiectivului de investiţie  ,,Construirea Spital Clinic Regional de Urgenţă Braşov”, s-a stabilit stabilit următoarea componenţă:

– Cristian Grasu, secretar de stat, coordonează Direcția Generală De Asistență Medicală Și Sănătate Publică și Departamentul Monitorizare Implementare Proiecte Spitale Regionale (din cadrul Ministerului Sănătăţii),

– Costin Iliuţă, director general Direcţia Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică,

– Carmen Angheluţă, consilier Direcţia Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică,

– Marieta Bărduţ, consilier Direcţia de Management, Structuri şi Unităţi Sanitare,

– Daniela Clad, consilier Direcţia Generală, Juridică şi Resurse,

– reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov.

 

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. Azota Popescu

    12/07/2018 at 16:34

    O veste foarte bună! Ştim, că medicul Dan Grigorescu, respectiv, Asociaţia Noul Spital al Braşovului, se chinuie de ani buni pentru a da viaţă acestui măreţ proiect, care înseamnă, Minte sănătoasă în Corp sănătos. Spitalul Regional şi Aeroportul Ghimbav sunt vitale pentru braşovenii de azi şi de mâine. Să le dea Domnul sănătate, atât celor care trebuie să aprobe cât şi celor care vor munci zi şi noapte pentru construirea acestor foarte importante obiective la Braşăv. Sănătatea şi libertatea de a călători sunt cele mai preţioase comori ale Omenirii. Spor la treabă, tuturor!

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

VIDEO. A început „sezonul urșilor”. Într-un cartier din Predeal de lângă pădure, un urs a luat curțile la rând

Publicat

in

După o iarnă destul de lungă, în care mulți urși au stat liniștiți în pădure, de câteva săptămâni, animalele au început să revină în zonele locuite. Astfel, sâmbătă dimineața, un urs a apărut în cartierul Green Villas din Predeal, o zonă aflată lângă pădure.

Animalul nu era foarte stresat că a intrat „pe teritoriul omului” și părea a fi dobândit, în trecut, abilitățile necesare escaladării gardurilor, pentru că a fost filmat în timp ce trecea dintr-o curte în alta.

Orașul Predeal este una dintre zonele fierbinți în ceea ce privește conflictul om-urs. Potrivit specialiștilor, în pădurile din zonă (Valea Timișului – Valea Prahovei) sunt mai multe exemplare decât numărul optim, iar mulți urși s-au opbișnuit să intre în localități pentru a căuta hrană.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. A ars una dintre cele mai iubite cabane din România. Cabana Gențiana nu a mai putut fi salvată

Publicat

in

Cabana Gențiana de pe Valea Pietrele din Masivul Retezat a ars aproape în totalitate. Pompierii din Hunedoara și Baru, sprijiniți de salvatorii montani, au intervenit cu autospeciale de stingere.

„Traseul de munte parcurs de pompieri pedestru a durat aproape trei ore. Colegii noştri au ajuns la locul intervenţiei în jurul orei 2.30. Cabana, cu o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, a ars în totalitate. Focarele existente au fost lichidate şi astfel, a fost eliminat riscul propagării incendiului la vegetaţia din jur şi la pădure. În momentul producerii evenimentului, în cabană nu se aflau persoane”, au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara.

Din primele cercetări incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum necurăţat. 

Cabana, amplasată la o altitudine de aproximativ 1670 de metri, a fost construita pe baza unui refugiu montan și a fost administrată în ultimii ani de Asociatia „Floarea Reginei – Valea Jiului”.

Citește mai departe

Cotidian

Noi reguli de circulație în zona AFI – Nicolae Titulescu din Brașov. Pe mai multe străzi se va circula în sens unic

Publicat

in

Comisia de circulație a municipiului Brașov a avizat în ședința de joi resistematizarea circulației rutiere pe strada Nicolae Titulescu și a zonei AFI – Bulevardul 15 Noiembrie – Calea București, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Rutier.

Reglementările vizează instituirea unor sensuri unice, mutarea unor treceri pentru pietoni, instituirea unor măsuri de calmare a traficului, delimitarea spațiilor de siguranță sau montarea uno garduri pentru pietoni.

După aplicarea acestor măsuri se va reface asfaltul în zonele în care este necesar, vor fi refăcute și completate marcajele rutiere aferente trecerilor pentru pietoni. Totodată, zona trecerilor pentru pietoni va fi iluminată supăliemntar, iluminat suplimentar, cu sistem cu lumină asimetrică, pentru creșterea contrastului între zona de traversare și suprafața carosabilă. De asemenea, vor fi realizate lucrări la trotuarele aferente străzii Nicolae Titulescu, străzii Dealul Melcilor, străzii Serii și străzii Dimineții, în vederea asigurării deplasării pietonilor în condiții de siguranță.

Măsurile aprobate de Comisia de circulație pentru zona AFI – 15 Noiembrie – Nicolae Titulescu – Calea București:

– Instituirea circulației în sens unic pe strada Păltiniș, din direcția străzii Nicolae Titulescu către Bulevardul 15 Noiembrie;

– Reglementarea circulației pe strada Roșiorilor, cu instituirea obligației de viraj la dreapta la ieșirea din strada Roșiorilor în strada Nicolae Titulescu;

– Reglementarea circulației pe strada Petru Rareș, inclusiv prin inversarea sensului de circulație pe segmentul al doilea, dinspre Bulevardul 15 Noiembrie către strada Nicolae Titulescu;

– Aplicarea marcajului axial continuu în intersecția străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor, pentru eliminarea manevrelor care pot genera conflicte de circulație;

– Eliminarea și marcarea corespunzătoare a spațiilor interzise staționării și parcării, precum și delimitarea cu stâlpișori a zonei de siguranță din proximitatea intersecției străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor;

– Instalarea de limitatoare de viteză înaintea trecerilor pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, pe ambele direcții de circulație, cu semnalizare verticală aferentă prin indicatoare de presemnalizare trecere pentru pietoni și indicatoare de limitare a vitezei la 30 km/h;

– Extinderea trotuarului în zona trecerii pentru pietoni din dreptul sediului Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, prin reconfigurarea spațiului existent între marginea trotuarului și partea carosabilă;

– Montarea de garduri metalice pentru restricționarea traversării neregulamentare, la limita trotuarului cu partea carosabilă, în vederea canalizării pietonilor către marcajul transversal destinat traversării;

– Relocarea trecerii pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, din zona intersecției cu strada Castanilor, către AFI Mall Brașov, pentru asigurarea vizibilității și a spațiului necesar opririi vehiculelor;

–  Relocarea trecerii pentru pietoni de pe insula mediană din dreptul AFI Mall Brașov, prin deplasarea acesteia către Centru, cu desființarea ultimelor două locuri de parcare de pe partea dreaptă a străzii Nicolae Titulescu înainte de intrarea în sensul giratoriu și cu relocarea denivelării pentru limitarea vitezei;

– Reamplasarea trecerii pentru pietoni de pe strada Dimineții, din colțul intersecției cu strada Nicolae Titulescu, către strada Cezar Bolliac, pentru asigurarea spațiului minim de stocare a vehiculelor.

Citește mai departe

Trending