Rezultat excelent obţinut de patinatoare de viteză a Coronei Braşov, Mihaela Hogaş, la Cupa Mondială de la Helsinki. Într-o competiie care a reunit la start sportive din 21 de ţări, braşoveanca a câştigat medalia de argint în proba de 500 metri, confirmând astfel forma bună în care se află.
Antrenorul Bogdan Stănescu a declarat că este o medalie pe care şi el şio Mihaela o aşteptau demult, şi aveau convingerea că ea va veni.
„Este o medalie mult aşteptată, după un sezon dificil, anevoios, în care nu ne-am putut pregăti aşa cum ne-am propus. Am avut şi concursuri bune sau mai puţin bune dat iată că după multă muncă, am reuşit să câştigăm această medalie mult dorită. Dacă în prima zi de concurs la proba de 1000 m am fost la o secundă de podium din cauza unei dezechilibrări (la 600m eram locul 2), în a doua zi de concurs la -16 grade, Mihaela a reuşit să câştige medalia de argint în cadrul Cupei Mondiale de la Helsinki, iar asta ne-a bucurat enorm”, a spus antrenorul.
Bogdan Stănescu a mai adăugat că şi-a dorit foarte tare ca împreună cu Mihaela să demonstreze că medalia obţinută în 2016 la Lillehamer nu a fost o întâmplare.
„În 2016 la Lillehamer la Jocurile Olimpice de Juniori, am câştigat medalia de bronz în proba team spint, şi atunci ne-am propus să câştigăm o medalie şi în Cupele Mondiale la o probă individuală, ca să ne confirmăm valoarea în clasamentul mondial. Mă bucur foarte tare că după trei ani de muncă am reusit să ne îndeplinim acest obiectiv. Mai mult de atât, ne bucură faptul că după primele două cupe mondiale suntem le locul 1 în clasament, acesta fiind un lucru extraordinar pentru noi şi pentru club. Sperăm să ajungem să participăm şi la finala Cupei Mondiale care se va desfaşura la Basega di Pine în Italia 08-10 februarie 2019”, a concluzionat Bogdan Stănescu.
Fii primul care comentează