Licitaţia pentru utilajele aeroportului de la Ghimbav, parţial contestată. Doar două loturi au oferte valabile

Consiliul Judeţean Braşov a primit câte două oferte pentru loturile 1 şi 2 din licitaţia pentru autospecialele necesare viitorului aeroport de la Ghimbav. Un al treilea lot din această licitaţie a fost blocat de o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, iar termenul a fost astfel prelungit până la 25 martie.



 

Primul lot conţine o autospecială pompieri pentru intervenţie rapidă, cu valoare estimată de 2.400.000 lei. Al doilea lot conţine o autospecială pompieri echipată pentru descarcerare, cu valoare estimată de 2.500.000 lei. Al treilea lot conţine două autospeciale de deszăpezire, cu o valoare totală estimată de 4.200.000 lei. 

În cazul loturilor 1 și 2, termenul estimat pentru semnarea contractului este luna mai, dacă nu vor exista contestații în urma anunțării câștigătorului. Termenul privind încheierea contractului pentru lotul 3 poate fi estimat abia după ce CNSC va emite o decizie privind contestația depusă și se vor depune oferte. 

Ne dorim să dotăm Aeroportul cu autospeciale de înaltă performanţă, eficiente şi fiabile, care să asigure intervenţia de urgenţă pentru salvarea pasagerilor, precum şi menţinerea suprafeţelor de mişcare în stare permanentă de operare. Sperăm să nu avem probleme în derularea achiziţiilor, având în vedere că aceste autovehicule trebuie să existe fizic în dotarea AIBG înainte ca aeroportul să fie operaţional”, precizează preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

Aceste utilaje – două autovehicule destinate prevenirii şi stingerii incendiilor, şi două autospeciale de deszăpezire PDA sunt necesare pentru certificarea şi operarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.  Durata de livrare a autospecialelor este de maximum 9 luni de la data semnării contractului. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.