Ramai la curent!

Fapt divers

Traficanți de droguri care operau în Brașov și Bacău, prinși în flagrant, cu cocaină și ecstasy

Publicat

in

O rețea de traficanți de droguri care operau în Brașov și Bacău a fost destructurată de polițiști și de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant.



Două persoane care făceau o tranzacție cu droguri de mare risc (cocaină) au fost prinse în flagrant de echipa DIICOT și reținte, vineri. Asupra unuia dintre inculpați, G.R.G., a fost găsită cantitatea de 100 grame cocaină și 982 de comprimate ecstasy (MDMA) cu diferite logo-uri, iar asupra celeilalte persoane – suma de 8.200 euro necesară efectuării tranzacției, conform procurorilor.

Înainte de flagrant, anchetatorii au făcut opt percheziții, miercuri și joi, la locuințele suspecților și au pus în executare șapte mandate de aducere, fiind depistate și diferite cantități de droguri de risc, respectiv cannabis. 

„În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, față de un număr de 8 persoane de pe raza județelor Bacău, Arad si Brașov care comercializau cocaina cu prețul de 100 euro/gramul, iar comprimatul ecstasy cu sume cuprinse între 50-80 lei”, au precizat procurorii DIICOT.



Activităţile autorităților au fost desfăşurate cu sprijinul BCCO Braşov, IPJ Bacău – Serviciul de Acţiuni Speciale, IPJ Bacău – Serviciul Criminalistic, Poliţia Municipiului Oneşti, IPJ Braşov – Serviciul de Acţiuni Speciale, IJJ Bacău şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Fapt divers

Percheziții într-un dosar de abuz în serviciu în județul Brașov: anchetatorii verifică atribuirea unor spații și cheltuirea banilor publici

Polițiștii și procurorii din Brașov au efectuat percheziții într-un dosar care vizează atribuirea gratuită a unor spații aflate în patrimoniul unei administrații locale și alocarea unor fonduri publice pentru renovarea acestora.

Publicat

in

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov au efectuat, marți, trei percheziții într-un dosar care vizează suspiciuni de abuz în serviciu privind atribuirea gratuită a unor spații aflate în patrimoniul unei unități administrativ-teritoriale și utilizarea unor fonduri publice pentru renovarea acestora.

Potrivit Salut Făgăraș, descinderile au avut loc la o instituție publică și la două imobile din județul Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. Potrivit anchetatorilor, verificările urmăresc modul în care anumite spații ar fi fost atribuite fără plată, precum și legalitatea alocării unor sume din bugetul local pentru lucrări de renovare.

În timpul perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente, obiecte și date informatice considerate relevante pentru anchetă. Totodată, au fost puse în executare două ordonanțe de ridicare de înscrisuri, iar patru persoane urmează să fie audiate în baza unor mandate de aducere.

Reprezentanții IPJ Brașov au precizat că activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Serviciului Criminalistic și al polițiștilor din cadrul Poliția Municipiului Făgăraș.cAncheta este în desfășurare, procurorii urmând să stabilească dacă au fost încălcate prevederile legale privind administrarea patrimoniului public și folosirea fondurilor din bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

VIDEO. A început „sezonul urșilor”. Într-un cartier din Predeal de lângă pădure, un urs a luat curțile la rând

Publicat

in

După o iarnă destul de lungă, în care mulți urși au stat liniștiți în pădure, de câteva săptămâni, animalele au început să revină în zonele locuite. Astfel, sâmbătă dimineața, un urs a apărut în cartierul Green Villas din Predeal, o zonă aflată lângă pădure.

Animalul nu era foarte stresat că a intrat „pe teritoriul omului” și părea a fi dobândit, în trecut, abilitățile necesare escaladării gardurilor, pentru că a fost filmat în timp ce trecea dintr-o curte în alta.

Orașul Predeal este una dintre zonele fierbinți în ceea ce privește conflictul om-urs. Potrivit specialiștilor, în pădurile din zonă (Valea Timișului – Valea Prahovei) sunt mai multe exemplare decât numărul optim, iar mulți urși s-au opbișnuit să intre în localități pentru a căuta hrană.

Citește mai departe

Trending