Ramai la curent!

Stiri Brasov

Avocatul Poporului sesizează CCR cu privire la dispozițiile care au permis accesul partidelor la listele suplimentare, în timpul alegerilor

Publicat

in

Asociaţia Specialiştilor în Confidenţialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD) a anunţat, marţi, că Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la dispoziţiile legale care au permis accesul partidelor politice la listele suplimentare, în timpul alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2019.



 

„Instituţia Avocatului Poporului a transmis către ASCPD confirmarea faptului că a fost sesizată Curtea Constituţională a României, invocând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la cascada de factori care au îngăduit partidelor politice să primească datele înscrise în listele suplimentare, cu ocazia alegerilor prezidenţiale desfăşurate anul trecut”, a anunţat preşedintele ASCPD, Marius Dumitrescu.

Potrivit unui comunicat de presă al ASCPD, remis AGERPRES, excepţia de neconstituţionalitate vizează art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2019 care prevede că „reprezentanţii formaţiunilor politice în birourile electorale ale secţiilor de votare pot primi, la cerere, copii ale listelor electorale suplimentare, în condiţiile stabilite prin decizie a Biroului Electoral Central”.



Prin petiţia înaintată Avocatului Poporului în luna noiembrie 2019, ASCPD împreună cu Asociaţia Expert Forum şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la respectarea principiilor fundamentale ce ţin de protejarea vieţii private a persoanelor, în urma accesului formaţiunilor politice la datele votanţilor consemnate în listele suplimentare întocmite cu ocazia alegerilor pentru desemnarea Preşedintelui României din Noiembrie 2019.

ASCPD a arătat că, potrivit statisticilor BEC, în turul I al alegerilor pentru Preşedintele României, 1.721.911 de votanţi au fost înscrişi pe listele suplimentare, în timp ce în turul II au fost înscrişi 2.094.401 de votanţi. Listele suplimentare conţineau date personale precum nume, CNP, domiciliu, semnătura, seria şi numărul actului de identitate ale votanţilor înscrişi pe acele liste.



ASCPD şi Asociaţia Expert Forum au sesizat Avocatul Poporului, în luna noiembrie, împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 84/D/04.11.2019, care permite reprezentanţilor formaţiunilor politice în birourile electorale ale secţiilor de votare să primească, la cerere, copii ale listelor electorale suplimentare, solicitând anularea deciziei, precum şi interzicerea accesului partidelor la datele personale ale alegătorilor în absenţa unui interes legitim.

„În contextul în care la data de 24 noiembrie are loc turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, solicităm interzicerea accesului partidelor politice la listele suplimentare de votanţi, existând riscul ca accesul la datele votanţilor de pe listele suplimentare să fie în continuare oferite doar în baza unei cereri, fără a exista un interes legitim real sau fără a exista garanţii suficiente privind protecţia şi confidenţialitatea datelor, ceea ce noi considerăm că poate constitui o ingerinţă în viaţa privată a alegătorilor. Solicităm anularea Deciziei BEC nr. 84/D/04.11.2019 şi emiterea unei noi decizii care să respecte prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 (GDPR) şi care să impună în mod clar condiţiile în care formaţiunile politice pot avea acces la listele suplimentare astfel încât să fie asigurată protecţia drepturilor persoanelor vizate. În cazul în care veţi considera că riscurile semnalate în prezentul document sunt întemeiate, vă rugăm să vă folosiţi de toate prerogativele de care beneficiază instituţia Avocatului Poporului pentru a asigura limitarea accesului formaţiunilor politice la listele suplimentare atunci când nu există suspiciuni rezonabile asupra unor situaţii de fraudă electorală”, se arăta în sesizare.

Semnatarii sesizării, preşedintele ASCPD, Marius Dumitrescu, şi Septimius Pârvu, din partea Asociaţiei Expert Forum, au atras atenţia că, în situaţia în care se constată că preşedinţii secţiei de votare aprobă copierea listelor suplimentare fără a exista suspiciuni rezonabile asupra unor situaţii de fraudă electorală, „prelucrarea acestor date nu se face în regim de legalitate”.



În acest caz, susţin semnatarii, există obligativitatea pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare să documenteze breşa şi să o raporteze în termen de 72 de ore către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Cei doi semnatari şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la nerespectarea principiilor fundamentale ce ţin de respectarea vieţii private a persoanelor, prin accesul formaţiunilor politice la datele votanţilor consemnate în listele suplimentare întocmite cu ocazia alegerilor pentru desemnarea preşedintelui României de pe 10 noiembrie.



Aceştia susţin că, pe 4 noiembrie, Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României a emis Decizia nr. 84/D/04.11.20191 prin care se stabilesc condiţiile în care reprezentanţii formaţiunilor politice în birourile electorale ale secţiilor de votare pot primi, la cerere, copii ale listelor electorale suplimentare.

„Conform informaţiilor pe care le-am primit, în majoritatea secţiilor de votare s-au înregistrat astfel de cereri, iar estimările noastre sunt că peste 90% dintre aceste cereri au fost soluţionate favorabil. Conform acestei decizii, reprezentanţii formaţiunilor politice în biroul electoral al secţiei de votare pot realiza copii ale listelor electorale suplimentare, ‘prin orice mijloace inclusiv prin fotografiere sau filmare’, iar în cazul secţiilor de votare din străinătate pot primi în termen de 48 de ore de la încheierea votării în străinătate o copie electronică a listei electorale suplimentare prin intermediul poştei electronice. Cu toate acestea, dispoziţiile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2019 contravin art. 15 din Legea nr. 370 din 20 septembrie 2004 republicată, pentru alegerea Preşedintelui României prevăd că reprezentanţii formaţiunilor politice în birourile electorale nu pot primi şi nu pot exercita alte însărcinări în afara celor prevăzute de prezenta lege. Începând cu data de 25 mai 2018, toată legislaţia naţională ce reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal trebuie să fie armonizată cu prevederile impuse de Regulamentul (UE) nr. 679/2016 (denumit în continuare GDPR)”, mai subliniază sesizarea.

Specialiştii în GDPR susţin că prin Decizia BEC s-au creat o serie de riscuri, precum nerespectarea existenţei unui interes legitim real, nerespectarea informării prealabile a alegătorilor, precum şi riscul schimbării scopului în care datele au fost colectate.

„În opinia noastră, cel mai mare risc este acela că, odată ajunse în posesia partidelor politice, toate acele date pot fi utilizate în alte scopuri decât interesul legitim invocat în cererile adresate către BEC. Deţinerea unui volum atât de mare de date, coroborat cu datele statistice existente la nivelul fiecărei secţii de votare, pot face subiectul unei profilări individuale foarte precise. (…) Prin urmare, accesul partidelor politice la datele înscrise în listele suplimentare reprezintă o ingerinţă în viaţa privată a persoanelor cu drept de vot în condiţiile în care partidele politice pot utiliza aceste date şi în alte scopuri. Prelucrarea excesivă de date personale încalcă principiile de prelucrare a datelor şi a dreptului la viaţă privată precum şi respectarea valorilor democratice”, au precizat specialiştii în GDPR.

Cotidian

ALERTĂ! Doi frați din Râșnov nu au mai ajuns acasă. Dispariția lor a fost anunțată și prin sostemul RO-ALERT

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat ieri dispatiția a doi copii în orașul Râșnov, iar astăzi a fost transmis și un mesaj de urgență prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit polițiștilor, în 30 aprilie, în jurul orei 12.00, Zecheru Maris Casian de 8 ani si Zecheru Mihai de 10 ani, au plecat de la o școală din Râșnov și nu au mai ajuns acasă. Cei care îi văd sau au informații despre ei sunt rugați să sune la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

 

Semnalmentele celor doi frați:

Zecheru Mihai, de 10 ani. Semnalmente: înălţime 1.30 m, greutate 25 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, încălţat cu pantofi sport de culoare negru/verde şi îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastră.

Zecheru Maris-Casian, de 8 ani. Semnalmente: înălţime 1,35 m, greutate 30 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri cu negru, geacă de culoare verde cu negru şi încălţat cu pantofi sport de culoare negru-galben.

Citește mai departe

Cotidian

Tenis la Baza Sportivă Olimpia, din 15 mai. Consiliul Județean Brașov a anunțat tarifele pentru anul 2026

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că, începând din 15 mai, va fi deschis sezonul tenis din acest an.  

În această perioadă, Serviciul Întreţinere Infrastructură Sportivă, Imobile şi Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care administrează Baza Sportivă Olimpia lucrează la amenajarea terenurilor de care sunt așteptați să se bucure de sportul alb sportivii profesioniști și cei amatori.

„Paşii principali sunt: curăţarea suprafeţei, răscolirea stratului superior de zgură cu un scarificator până la o adâncime de 5-8 cm, cernerea zgurii vechi pentru eliminarea impurităţilor, corectarea denivelărilor şi adăugarea de zgură proaspătă. Folosim aproximativ 2 tone pentru fiecare teren. Aplicăm un strat nou, în functie de uzura pe care o constatăm, pentru a reface textura suprafeţei. Apoi realizăm compactarea şi udarea constantă a terenului, pentru a nu crăpa. Ultimul pas este montarea liniilor de demarcaţie şi a accesoriilor pentru terenuri”, a declarat Radu Jica, şeful serviciului de specialitate din cadrul CJ Braşov.

Din 15 mai, baza va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-21.00, iar sâmbăta și duminica sâmbătă-duminică, orele 08.00-20.00.

Tarifele valabile pentru Baza Sportivă Olimpia:

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 08:00-18:00 – 30 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 18:00-21:00 – 55 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) pentru persoanele legitimate ca antrenor, instructor, asociații și cluburi sportive posesoare de CIS (Certificat de Identitate Sportivă), între orele 8:00-18:00 – 25 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 08:00-18:00 – 40 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 18:00-21:00 – 65 lei/oră;

– Tenis competiții sportive – 300 lei/teren/zi;

– Închiriere rachete de tenis – 10 lei/buc./oră.

Citește mai departe

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Trending