Ramai la curent!

Fapt divers

Un fost fotbalist de la FC Brașov este cercetat pentru pornografie infantilă

Publicat

in

Fostul fotbalist al echipei FC Brașvo, Cristian Vasc, ajuns acum la vârsta de 51 de ani, este cercetat pentru pornografie infantilă. Potrivit prosport.ro, care citează monitoruldecluj. ro, acesta ar fi trimis fotografii și filmulețe explicite unei minore de 13 ani de la şcoala din Coroieni, acolo unde el este profesor suplinitor de sport.

Fostul mijlocaș, care a jucat la FC Brașov dar și la Maramureş Baia Mare, Universitatea Craiova, FC Naţional şi Inter Gaz Bucureşti este acum și observator în Liga 1 dar și proprietarul unui club privat de forbal, în Târgu Lăpuș. 

Conform Inspectoratului Școlar Maramureș, Vasc era suplinitor la Școala Gimnazială „Nicolae Steinhardt” din Rohia (județul Maramureș) și a cerut completare de normă la școala din Coroieni.

Jurnaliștii de la monitorulcj.ro mai arată: 

„Fata, elevă în clasa a VII-a la școala din Coroieni, participa (împreună cu alte două colege) la cursuri de fotbal la clubul privat al lui Cristi Vasc, din Târgu Lăpuș. Așa l-a întâlnit pe Vasc, care s-ar fi oferit cel puțin o dată să o conducă acasă cu mașina sa. Ulterior, i-ar fi trimis poze și mesaje cu conținut indecent. Sub protecția anonimatului, surse din școala Coroieni au declarat reporterilor monitorulcj.ro că diriginta fetei și directoarea ar fi aflat despre aceste mesaje și poze și au constituit imediat o comisie de disciplină. La ședința comisiei a participat un reprezentat al părinților, profesori din școală și Cristi Vasc. Potrivit surselor, Vasc și-ar fi asumat mesajele, dar a afirmat că ar fi căzut în capcana elevei. Școala a sesizat Inspectoratul Școlar Maramureș, care ar fi intrat în posesia filmelor, mesajelor și pozelor din telefonul fetei”.

Fapt divers

Percheziții într-un dosar de abuz în serviciu în județul Brașov: anchetatorii verifică atribuirea unor spații și cheltuirea banilor publici

Polițiștii și procurorii din Brașov au efectuat percheziții într-un dosar care vizează atribuirea gratuită a unor spații aflate în patrimoniul unei administrații locale și alocarea unor fonduri publice pentru renovarea acestora.

Publicat

in

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov au efectuat, marți, trei percheziții într-un dosar care vizează suspiciuni de abuz în serviciu privind atribuirea gratuită a unor spații aflate în patrimoniul unei unități administrativ-teritoriale și utilizarea unor fonduri publice pentru renovarea acestora.

Potrivit Salut Făgăraș, descinderile au avut loc la o instituție publică și la două imobile din județul Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. Potrivit anchetatorilor, verificările urmăresc modul în care anumite spații ar fi fost atribuite fără plată, precum și legalitatea alocării unor sume din bugetul local pentru lucrări de renovare.

În timpul perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente, obiecte și date informatice considerate relevante pentru anchetă. Totodată, au fost puse în executare două ordonanțe de ridicare de înscrisuri, iar patru persoane urmează să fie audiate în baza unor mandate de aducere.

Reprezentanții IPJ Brașov au precizat că activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Serviciului Criminalistic și al polițiștilor din cadrul Poliția Municipiului Făgăraș.cAncheta este în desfășurare, procurorii urmând să stabilească dacă au fost încălcate prevederile legale privind administrarea patrimoniului public și folosirea fondurilor din bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

VIDEO. A început „sezonul urșilor”. Într-un cartier din Predeal de lângă pădure, un urs a luat curțile la rând

Publicat

in

După o iarnă destul de lungă, în care mulți urși au stat liniștiți în pădure, de câteva săptămâni, animalele au început să revină în zonele locuite. Astfel, sâmbătă dimineața, un urs a apărut în cartierul Green Villas din Predeal, o zonă aflată lângă pădure.

Animalul nu era foarte stresat că a intrat „pe teritoriul omului” și părea a fi dobândit, în trecut, abilitățile necesare escaladării gardurilor, pentru că a fost filmat în timp ce trecea dintr-o curte în alta.

Orașul Predeal este una dintre zonele fierbinți în ceea ce privește conflictul om-urs. Potrivit specialiștilor, în pădurile din zonă (Valea Timișului – Valea Prahovei) sunt mai multe exemplare decât numărul optim, iar mulți urși s-au opbișnuit să intre în localități pentru a căuta hrană.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. A ars una dintre cele mai iubite cabane din România. Cabana Gențiana nu a mai putut fi salvată

Publicat

in

Cabana Gențiana de pe Valea Pietrele din Masivul Retezat a ars aproape în totalitate. Pompierii din Hunedoara și Baru, sprijiniți de salvatorii montani, au intervenit cu autospeciale de stingere.

„Traseul de munte parcurs de pompieri pedestru a durat aproape trei ore. Colegii noştri au ajuns la locul intervenţiei în jurul orei 2.30. Cabana, cu o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, a ars în totalitate. Focarele existente au fost lichidate şi astfel, a fost eliminat riscul propagării incendiului la vegetaţia din jur şi la pădure. În momentul producerii evenimentului, în cabană nu se aflau persoane”, au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara.

Din primele cercetări incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum necurăţat. 

Cabana, amplasată la o altitudine de aproximativ 1670 de metri, a fost construita pe baza unui refugiu montan și a fost administrată în ultimii ani de Asociatia „Floarea Reginei – Valea Jiului”.

Citește mai departe

Trending