Cotidian
FOTO&VIDEO. Prima ambarcaţiune 100% electrică, pentru curăţarea suprafeţelor de apă, a fost inaugurată la acumularea Tărlung. Construcţia „made in România” este unică în Europa
Prima ambarcaţiune 100% electrică, destinată curăţării suprafeţelor de apă a fost lansată la apă azi, de Ziua Mediului, pe acumularea de la Tărlung, care asigură alimentarea Braşovului şi a localităţilor limitrofe. Ambarcaţiunea a fost creată în cadrul unui proiect pilot al Act for Tomorrow şi este denumită EBISU, după zeul japonez considerat protectorul apelor. În următoarele zile, ea va fi utilizată pe lacul Tărlung, urmând să ajungă apoi în cel puţin opt alte zone, unde au fost constatate acumulări semnificative de deşeuri – atât cursuri ale marilor râuri din România (Prut, Olt, Argeş sau Mureş), cât şi afluenţii acestora.
Primii care au încercat ambaracţiunea, pe Tărlung, au fost ministrul Mediului Tanczos Barna, şi directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române, Laszlo Barabas, prezenţi azi la Săcele alături de reprezentaţii Act for Tomorrow, care au proiectat barca.
Motor electric, cu baterii Tesla cu reîncărcare solară
Ambarcaţiunea este compusă dintr-un motor electric, alimentat cu energie din baterii model Tesla 3. Noutatea ei constă în încărcarea directă de la panourile solare, care îi conferă independenţă deplină în procesul de colectare a deşeurilor. EBISU poate colecta deşeuri de tip plastic, metal, sticlă, textile, cu o lăţime de până la 80 cm, care sunt sortate și ulterior merg spre reciclare. Cu un motor de 18 kw şi o baterie de 40 kw care îi oferă o autonomie de aproximativ 5-6 ore, Ebisu se alătură ambarcaţiunilor din lume cu rol în colectarea deşeurilor de pe ape.
Construcţia este unică nu doar în România, ci şi în Europa, la acest moment, spune reprezentantul Act for Tomorrow, Andrei Coşuleanu, iar în perioada următoare va fi folosită într-un program naţional al Ministerului Mediului şi Pădurilor şi al Apelor Române, care are în vedere cupăţarea luciurilor de apă.

La o singură „plimbare” pe un lac precum Tărlungul, ambarcaţiunea poate aduna în jur de 350 de kg de deşeuri. Şi totul, fără a polua, dat fiind că foloseşte baterii care se pot încărca şi solar.
„Am proiectat aceasta ambarcațiune unică la nivel European, de la zero, 100% în România. Ambarcațiunea este electrică, cu zero emisii de carbon, acest element fiind un aspect care o diferențiază de alte ambarcațiuni existente în Europa. EBISU este un pas înainte în termeni de inovație adusă în acest sector și contribuie substențial la plasarea României pe harta țărilor europene ce se implică activ în lupta pentru un mediu mai curat și mai sănătos”, a concluzionat Andrei Coșuleanu, fondator Act for Tomorrow.
Acumularea Tărlung, care alimentează municipiile Braşov, Săcele şi localităţile limitrofe, este prima care a beneficiat de serviciile ambarcaţiunii Ebisu
Acumularea Săcele are rol principal în alimentarea cu apă a municipiului Brașov, a orașului Săcele și a localităților limitrofe, cu un debit de 2050 l/s. În acest moment, lucrarea asigură necesarul de apă pentru 600 mii de locuitori. Amplasamentul lucrării se află pe râul Tărlung, afluentul Râului Negru. Barajul este de pământ și din materiale locale cu nucleu de argilă, cu înălțimea de 50 de metri, lungimea la coronament fiind de 766 de metri. Acesta este cel mai mare lac de acumulare împrejmuit din ţară, cu o suprafață de 145 de hectare.
Acumularea de la Tărlung este una curată, în acest moment, cu atât mai mult cu cât de aici porneşte alimentarea cu apă a municipiului Braşov şi a localităţilor limitrofe. Pentru asta însă, se fac în mod regulat acţiuni de curăţare. Administratorii spun că săptămânal, de pe Tărlung se scot cam două campioane de deşeuri care nu se elimină decât în sute de ani – precum PET-urile.
În acest context, mesajul ministrului Mediului a fost unul care a încercat azi, să îi „atingă” pe cei care, deşi beneficiază de apă din Tărlung, mai „scapă” ceva gunoi pe cursurile de apă.
„România ar avea nevoie de o zi a mediului în fiecare zi, până când toate deșeurile ar ajunge la reciclare și nu în apele țării, în păduri sau în alte zone naturale. Dacă fiecare dintre noi am avea grijă de fiecare deșeu pe care îl producem, mediul înconjurător ar fi cu mult mai apărat de efectele nocive ale plasticului și ale altor deșeuri. Am lansat astăzi în premieră în România și în Europa o ambarcațiune 100% electrică destinată colectării deșeurilor din apele României. Aceasta aduce inovație în sprijinul protecției mediului și este, fără îndoială, de mare ajutor în ecologizarea cu zero emisii a lacurilor. Schimbarea mentalităților este la fel de importantă ca tehnologia și doar cele două ne vor duce spre orașe și peisaje curate și plăcute ochiului”, a spus ministrul Tanczos Barna.
La rândul său, fostul viceprimar al municipiului Braşov, Laszlo Barabas, care în prezent conduce Administraţia Naţională Apele Române, a subliniat ceea ce, de altfel se vede cu ochiul liber în ultimii ani: că apele devin locul de depozitare pentru tot felul de deşeuri, dar mai ales, pentru plastic.
„Observăm o creștere a prezenței deșeurilor, în special macroplastice, în cursurile de apă, în lacuri naturale și de acumulare și în apele costiere și marine, iar acest lucru are un impact major asupra activității de management al apelor. Zilnic, echipele de la Apele Române din toată țara acționează pentru a păstra apele curate. De asemenea, în ultimele trei luni, la nivel național, echipele de inspectori ai Apelor Române au efectuat peste 2000 de controale și au dat amenzi de peste 300.000 de mii de lei. Mai mult de jumătate din acestea au fost aplicate autorităților locale pentru salubrizare necorespunzătoare sau identificarea unor depozite de deșeuri necontrolate în diverse localități”, a spus Laszlo Barabas.
Cotidian
Reguli stricte la Făgăraș: Fără echipamente de aer condiționat pe fațada de la stradă. Consiliul Local urmează să se pronunțe în ședința de joi
Aparatele de aer condiționat, antenele și alte echipamente tehnice vizibile nu vor mai putea fi montate oriunde și oricum, pe o clădire. Zonele de pe o clădire în care acestea vor putea fi instalate sunt stabilite într-un regulament ce urmează să fie dezbătut și votat de Consiliul Local Făgăraș în ședința de plen de joi.
Conform actului normativ, echimamentele amintite nu vor mai putea fi montate pe fațadele principale ale clădirilor decât în situații excepționale și cu obținerea mai multor avize. Aceste „excepții” nu vor fi valabile în cazul clădirilor monument istoric.
Regulile trebuie respectate de către cei care vor să monteze astfel de dispozitive pe clădiri, iar cei care le au deja trebuie să le mute în termen de 12 luni.
Aparatele trebuie montate în spații comune sau alte zone special destinate
Tot în proiect sunt specificate zonele unde se pot amplasa aparatele de aer condiționat sau antenele. Acestea vor putea fi amplasate în spații tehnice comune, pe terase sau în alte zone care nu sunt la vedere. De asemenea, pot fi amplasate pe fațade secundare, dar nu trebuie să afecteze aspectul clădirii. În cazul în care sunt montate pe fațade, acestea trebuie să fie montate „în linie”, nu în zig-zag.
Totodată, aparatele nu pot fi fixate de elemente decorative.
Nu în ultimul rând, atât pentru aparatele de aer condiționat existente, cât și pentru cele care urmează a fi montată, trebuie rezolvată problema condensului, astfel încât apa rezultată să nu mai picure pe trotuare sau pe pervazul vecinului de la etajul inferior. Astfel, aparatele vor fi prevăzute cu sisteme de captare a apei, acestea urmând a fi racordate la rețeaua de canalizare.
Cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi drastice, cuantumul maxim fiind de 10.000 de lei (pentru echipamentele montate pe clădirile monument istoric). De asemenea, pot fi dispuse și măsuri complementare (demontare, suspendarea activității).
Cotidian
În plină iarnă, Compania Apa Brașov anunță debranșări. 300 clienți sunt pe „lista neagră”, iar pentru rebranșare trebuie să plătească până la 1.500 de lei
Clienții Companiei Apa Brașov a anunțat, în plină iarnă, căva începe o campanei de debranșare a clienților care nu își respectă obligațiile asumate prin contract, iar rebranșare vor trebui să plătească între 250 și 1.500 de lei, au precizat reprezentanții operatorului regional de apă. Debranșarea se va realiza la limita de proprietate, la rețeaua de pe domeniul public.
Restanțierii, vizați de debranșare
Conform datelor Companiei Apa Brașov, la nivelul municipiului Brașov au fost identificați aproximativ 300 de clienți care riscă să fie debranșați.
Unii dintre ei nu a achitat factura (inclusiv penalităţile) în termen de 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată.
„Reamintim tuturor clienților că furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare este condiționată de plata facturilor, în termenul legal de 45 de zile”, au precizat reprezentanții Companiei Apa Brașov.
De asemenea, pe lista de debranșări sunt și cei care au a împiedicat delegatul împuternicit al operatorului de a controla instalaţiile de utilizare, de a monta, verifica, înlocui sau citi aparatele de măsurare-înregistrare sau de a remedia defecţiunile la instalaţiile administrate de operator, când acestea se află pe proprietatea clientului.
Ce obligații au clienții Companiei Apa Brașov:
- În cazul în care căminul de branşament şi/sau contorul de apă se află pe proprietatea clientului, acesta va asigura integritatea sistemelor de măsurare, va asigura accesul operatorului la contor pentru efectuarea citirilor, verificărilor, precum şi pentru operaţiile de întreţinere şi de intervenţii;
- să aducă la cunoştinţă operatorului, în termen de 15 zile lucrătoare, orice modificare a datelor sale de identificare, a datelor cuprinse în Anexa nr. 3 la contract şi a datelor de identificare a imobilului la care sunt prestate serviciile contractate, precum şi a adresei la care operatorul urmează să trimită facturile; lipsa acestei comunicări angajând răspunderea materială a clientului pentru eventualele prejudicii suferite de operator ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiei de informare;
- să achite contravaloarea serviciilor furnizate de operator în termen de 15 zile de la emiterea facturii. Pentru aceasta se va preocupa de obţinerea unui duplicat de pe factură atunci când aceasta nu ajunge la adresa de corespondenţă indicată în contract
Cotidian
O nouă pârtie pentru schiorii de top, în Poiana Brașov. Traseul leagă platoul Ruia de telescaunul Ruia
Pasionații sporturilor de iarnă vor avea la dispoziție o nouă pârtie în poiana Brașov. Municipalitatea a anunțat deschiderea unei pârtii de legătură în masivul Postăvarul, numită „Stâna” și destinată schiorilor experimentați.
Ninsorile abundente din această săptămână au făcut posibilă amenajarea pârtiei 3A, cunoscută și sub numele de „Stâna”. Noua rută face legătura între platoul Ruia și telescaunul Ruia, oferind o alternativă mult așteptată la aglomerata pârtie Drumul Roșu, spun reprezentanții Primăriei Brașov. Autoritățile locale susțin, de asemenea, că deschiderea acestei variante va contribui la fluidizarea traficului pe una dintre cele mai circulate pârtii din zonă, reducând presiunea de pe Drumul Roșu în perioadele de vârf.
Schiorii trebuie însă să țină cont de gradul ridicat de dificultate al noii pârtii. Prima porțiune este clasificată ca fiind foarte dificilă (nivel negru), astfel că accesul este recomandat exclusiv celor cu experiență și tehnică avansată.
-
Prima Paginao lună agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan
-
Cotidiano săptămână agoÎncă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
-
Sport7 zile agoLovitură de imagine pentru CSO Teutonii Ghimbav: Mihaela Bejinariu preia funcția de Director tehnic
-
Investitii2 săptămâni agoFOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
-
Cotidian6 zile agoParcare în curtea Bisericii „Buna Vestire” de lângă Parcul Central din Brașov? Comisia Monumentelor a spus „nu”
-
Prima Paginao săptămână agoFOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
-
Cotidian7 zile agoDe la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
-
Investitii7 zile agoRegia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată









