Ramai la curent!

Politica

E „caft pe bune” în USR PLUS, pentru şefia partidului. Barna: „Focus pe adrese de e-mail şi call-center cu vedete. (…) Pe ăla de la Vaslui o să-l sun eu mâine să-i zic – ce faci, Gigele?”

Publicat

in

​​Dan Barna recunoaște într-o ședință a echipei sale că au ieșit „un pic ciufuliți” din prima confruntare cu Dacian Cioloș, dar spune că diferența este foarte mică și este nevoie de „trei mii, trei mii jumate de voturi curate”.
 
 
„E prima bătălie care nu ne iese din prima, deci înseamnă că e caft pe bune nu se dă nimeni bătut, dacă tragem de fiecare coleg o să ne iasă”, comentează Dan Barna, potrivit unor înregistrări obținute de HotNews.ro și Rise Project.
 
Strategia de campanie pentru turul doi este coordonată de fostul ministru Cristian Ghinea.
 
„Focus pe adresele de e-mail și focus pe scos oamenii la vot”, spune Ghinea, din discuție reieșind că au fost mai multe probleme cu e-mailurile, iar unii membri nu au primit linkul pentru vot.
 
„Deci corecturile de adrese faceți-le de astăzi, toate pe care le verificați și vă uitați cu aia care au zis că n-au primit, uitați-vă poate e un spațiu în plus sau un c… care nu se vede. Corectura se face în hub spot pentru că încărcarea registrului se va lua cu adresele din hub spot”, spune Dan Barna.
 
A doua direcție de acțiune este „un call center cu vedete”
 
„O să facem un call center cu vedete, eu, Dan Drulă, candidați la BN din lista noastră să sune șefi de filiale locale. Deci, acolo unde aveți cazuri de șef de filiale. Mi-a zis, de pildă, cineva de la Vaslui că un om pe care l-a sprijinit eu la locale acum avea o supărare că nu știu ce, nu a primit ceva, și el cu toată filiala au votat cu Darău. Pe ăla o să-l sun eu mâine să-i zic – ce faci, Gigele? Da? Deci cazuri de genul ăsta de oameni supărați sau care au fost reticenți să mobilizeze în primul tur, dați-ne numele lor, cu o scurtă descriere ce-i cu el și sunăm de la Dan, la nivelul ăsta de oameni cunoscuți să-i activăm”, spune Cristian Ghinea.
 
Reamintim că în turul al doilea al alegerulor interne din  USR PLUS au ajuns Dan Barna şi Dacian Cioloş, după ce braşoveanul Irineu Darău, cu cele aproximativ 3000 de voturi obţinute a reuşit să fie un pion important în a duce lupta în două tururi. (Detalii, AICI)
 
 

Politica

Nicușor Dan începe să dea înapoi chiar pe una dintre promisiunile-cheie din campanie: „Voi merge des… de la un moment dat încolo” la ședințele CSM

Publicat

in

Una dintre promisiunile puternic rostogolite în campania electorală de Nicușor Dan, echipa sa și influencerii din sfera sa a fost implicarea directă în zona Justiției, în limitele permise funcției, chiar de către Constituția României – inclusiv prin participarea la ședințele Consiliul Superior al Magistraturii, pe care președintele le poate prezida. Numai că, ajuns la Cotroceni, tonul începe deja să se schimbe, iar în conferința de presă susținută ieri, președintele a început să dea înapoi și să ofere răspunsuri „de acoperire”.

Întrebat miercuri la conferința de presă dacă va merge la ședințele CSM, așa cum a anunțat în campanie, Nicușor Dan a răspuns scurt: „Voi merge des. De la un moment dat încolo”.

O formulare care îl pune pe șeful statului din nou în lumina unei „minciuninele” sau cel puțin al unui „neadevăr” – după răspunsul ferm din campanie că, în mandatul său nu va fi majorat TVA-ul, de exemplu. Mai ales în contextul în care, în timpul campaniei, ideea prezenței sale active în zona Justiției a fost prezentată ferm ca o modalitate de control instituțional, moderare și implicare directă în apărarea statului de drept.

Ajuns însă în funcție, președintele pare să descopere că una este retorica de campanie și alta este realitatea instituțională a mandatului. Pentru că explicația oferită ieri, în conferința de presă de șeful statului a mers într-o direcție mai largă, legată de lipsa informațiilor solide pe baza cărora se iau deciziile în stat.

„Aici e o chestiune sistemică şi serioasă, pentru că sunt multe afirmaţii în spaţiul public care nu sunt dovedite. Cel mai confortabil pentru un decident politic, cum e preşedintele României, ar fi să aibă 3-4 corpuri profesionale şi fiecare să vină cu un document care să sintetizeze nişte probleme şi el să ia decizia în baza unei informaţii care este cât de cât uniformă între aceşti actori sociali şi diferă doar chestiunea de opţiune, de decizie. Din păcate, şi asta e general pentru multe domenii din activitatea noastră socială, informaţiile lipsesc. Opiniile sunt multe, dar informaţiile de bază lipsesc.”

Nicușor Dan a continuat în aceeași notă de explicații (prea) complexe spunând că, în multe situații, un decident politic nu poate opera rapid pentru că nu are la dispoziție analize deja pregătite:

„Şi atunci, pentru ca un decident politic să aibă o opţiune, de exemplu pe o negociere în cadrul Uniunii Europene, aici este dificultatea. Nu e suficient să dea trei telefoane să primească trei rapoarte, că ele nu există. Şi atunci trebuie să cheme nişte comisii şi comisiile alea să producă informaţia pe care ar trebui să o ai instant. Asta este, de fapt, dificultatea.”

Practic, de la o promisiune fermă că va prezida ședințele CSM, așa cum îi permite legislația, președintele Nicușor Dan atuncă acum responsabilitatea pe comisii. Așa cum a făcut și cu promisiunea de a nu crește TVA-ul în mandatul său…

Citește mai departe

Politica

Războiul motorinei: Sorin Grindeanu îl acuză de „cinism” pe Ilie Bolojan

Publicat

in

Disputa dintre PSD și PNL privind măsurile menite să țină sub control prețurile la carburanți a continuat și ieri, la Brașov. Astfel, președintele PSD, Sorin Grindeanu, le-a reproșat partenerilor liberali din Coaliție că amână nepermis de mult aplicarea măsurilor propuse de ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

„Acum patru săptămâni, Bogdan Ivan a prezentat un set e măsuri pentru reducerea șocului creșterii prețurilor la carburanți. Luni a fost o ședință a Coaliției, în care s-a decis consituirea unui grup de lucru. Toată această întârziere mi se pare ciudată. Dacă prețul este mai mare, statul încasează mai mult. Eu cataloghez lipsa de decizie ca fiind una cinică. Ăsta e cinism, nu bună guvernare”, a declarat Grindeanu.

Totodată, el liderul social-democrat l-a criticat pe Ilie Bolojan, care respinge reducerea TVA pe motiv că România ar putea intra în infrigement.

„Aproape toate țările UE au luat măsuri pentru atenuarea creșterii sau reducerea prețurilor la pompă. Polonia și Spania au redus TVA și nu au intrat în infrigement”, a încheiat Grindeanu.

Citește mai departe

Politica

Ce își reproșează Sorin Grindeanu în relația cu Bolojan și actualul Guvern: „Era de datoria mea să anticipez…”

Publicat

in

Aflat la Brașov într-un tur de forță pentru întâlnirea cu liderii social-democrați din regiunea Centru, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că unul dintre lucrurile pe care și le reproșează personal în relația tensionată de acum cu Guvernul și cu premierul este faptul că nu a anticipat suficient de bine modul în care Ilie Bolojan și actualul Executiv aveau să gestioneze problemele economice și impactul acestora asupra populației.

Liderul social-democrat a făcut la Brașov o serie de declarații critice la adresa actualei guvernări, dar a vorbit și despre propriile „erori de evaluare” în relația politică și administrativă cu premierul Ilie Bolojan.

Grindeanu: „Nu am intuit foarte bine lipsa acestuia de cunoștințe economice”

Sorin Grindeanu a spus deschis că regretă faptul că nu a evaluat corect, încă de la început, capacitatea lui Ilie Bolojan de a gestiona teme economice sensibile.

„Nu am intuit foarte bine această lipsă de cunoștințe economice ale lui Ilie Bolojan. Dacă aș fi știut, probabil că altfel am fi discutat atunci. Nu am intuit nici că acea lipsă de empatie pe care o știm cu toții, va avea efecte în viața de zi cu zi a românilor. Aceste lucruri mi le reproșez personal. Era de datoria mea să anticipez aceste lucruri. Nu am făcut-o”, a declarat Sorin Grindeanu.

Declarația este una dintre cele mai directe formulate până acum de liderul PSD la adresa actualului șef al Guvernului.

PSD vrea să vină cu propuneri economice după discuțiile de la Brașov

În același context, Grindeanu a precizat că, în timpul vizitei la Brașov, a discutat și cu mai mulți antreprenori locali, care i-au prezentat o serie de măsuri pe care le consideră utile pentru mediul economic. Potrivit liderului social-democrat, o parte dintre aceste propuneri ar putea fi preluate de PSD și transformate în inițiative legislative sau acte normative.

Grindeanu: PSD nu vrea funcția de premier mai devreme

În final, Sorin Grindeanu a ținut să sublinieze că PSD nu urmărește să forțeze preluarea funcției de prim-ministru înainte de termenul prevăzut în protocolul politic semnat cu PNL, USR și UDMR.

Potrivit acestuia, obiectivul social-democraților nu este schimbarea premierului înainte de termen, ci corectarea direcției economice și îmbunătățirea situației din România.

Declarațiile făcute de Sorin Grindeanu la Brașov pot fi interpretate și ca un semnal politic important în interiorul coaliției, în contextul în care tensiunile dintre partenerii de guvernare au devenit tot mai vizibile în ultima perioadă.

Citește mai departe

Trending