Ramai la curent!

Cotidian

Noaptea Cercetătorilor revine la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov cu experimente, demonstraţii şi jocuri interactive

Publicat

in

La fel ca în fiecare an, și de această dată Evenimentul Noaptea Cercetătorilor va avea loc la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov, în ultima vineri din luna septembrie, mai exact, în 29 septembrie, între orele 17-21, anunţă instituţia de învăţământ, într-un comunicat de presă.

Evenimentul își propune să aducă știința și tehnologia mai aproape de elevi şi de publicul larg și să explice pe înțelesul tuturor rezultatele cercetărilor științifice și necesitatea acestora în viața de zi cu zi.

la fel ca la ediţiile anterioare, zeci de standuri, atât ale Institutului de cercetare cât și ale partenerilor, vor fi pregătite cu numeroase experimente, demonstrații și jocuri interactive. În cadrul evenimentului vor fi abordate subiecte din domenii precum: informatică, robotică, electronică, chimie, neuromarketing, biologie, matematică, arte, psihologie ori comunicare.

De exemplu, vizitatorii de toate vârstele vor putea face cunoștință cu roboți antrenați, și vor putea experimenta echipamente și tehnologii din medicină, mecanică sau știința materialelor. De asemenea vor putea participa la demonstrații de printări 3D, la ateliere de Arduino sau de inteligență artificială, ori vor putea învăța cum să identifice mijloacele de manipulare mediatică. Nu în ultimul rând, în curtea institutului, vizitatorii pot asista la demonstrații cu mașinile de curse realizate de studenții UNITBV.

Anul acesta am dedicat o zonă specială celor cinci licee participante la eveniment: Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil”, Colegiul Tehnic „Mircea Cristea” și Liceul „Andrei Mureșanu”, anunţă Univrsitatea Transilvania. Anul trecut doar trei dintre ele au participat la eveniment.

Totodată, participanții la eveniment vor putea vedea îndeaproape tehnica de intervenție a pompierilor, a jandarmilor sau vor putea testa echipamentul din dotarea criminaliștilor.

Alături de noi vor fi și parteneri din mediul privat, care vor expune cele mai noi produse și descoperiri din domeniul tehnologiei. Atos, Benchmark, Canam, CoderDojo, Fundația Comunitară Brașov, Ipsos, Learnex, Logiscool, Miele, NBHX Rolem, Preh, Rap Group, Sartorom, Siemens Corporate Technology, Schaeffler România, Varta, Vitesco Technologies sunt doar o parte dintre partenerii noștri care vor fi prezenți cu standuri la Institutul de cercetare al Universității Transilvania din Brașov, mai anunţă organizatorii.

Intrarea este gratuită, iar pentru a facilita accesul la eveniment, autobuzele RATBv de pe linia 24 – Livada Poștei – Institut (stația Campus Genius) vor avea o frecvență mărită în intervalul orar 17-21.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

O nouă direcție în cadrul Primăriei Brașov. Grădina Zoologică Brașov, comasată cu alte două instituiții  

Publicat

in

Primăria Brașov a găsit soluția pentru a reduce numărul de posturi din cadrul unor instiuții pe care le are în subordine, pentru a respecta astfel cerințele Guvernului. Astfel, în ședința de plen a Consiliului Local Brașov de miercuri, aleșii vor dezbate o hotărâre privind înființarea Direcției de Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov, structură cu personalitate juridică și cu un număr total de 122 posturi contractuale, dintre care 10 de conducere.

Această nouă structură va integra serviciile publice ce sunt oferite comunității locale de către Serviciul Public Administrare Piețe, Direcția Administrare Infrastructură Sportivă și Grădina Zoologică.

„Prin proiectul propus avem ca obiectiv reducerea cheltuielilor bugetare, precum și eficientizarea serviciilor publice oferite către comunitate. Se reduc astfel 44 de posturi provenite în mare măsură din comasarea serviciilor suport, serviciile de specialitate, precum și calitatea serviciilor oferite populației neavând de suferit”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.

În prezent, cele trei instituții au, în total, 166 de posturi, iar conform unui document transmis de Prefectura Brașov către Primărie, de la acestea trebuie tăiate 44 de posturi.  

Citește mai departe

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Trending