Ramai la curent!

Prima Pagina

Ziua mondială a inimii, marcată azi şi în România

Publicat

in

În fiecare an, la 29 septembrie, se marchează Ziua mondială a inimii, eveniment organizat la nivel internaţional de World Heart Federation, care doreşte să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a populaţiei globului asupra factorilor de risc ce duc la apariţia bolilor cardiovasculare şi să determine treptat o schimbare în atitudinea oamenilor faţă de problema adoptării unui stil de viaţă sănătos.

Sărbătorită prima dată în anul 2000

Ziua mondială a inimii a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2000, pentru a informa populaţia din întreaga lume cu privire la principala cauză de deces, şi anume bolile cardiovasculare. În România se mai aniversează o zi dedicată inimii, în luna mai – Ziua naţională a inimii.

Tema din 2023: Use Heart Kniw Heart

În 2023, tema acestei zile este „USE HEART KNOW HEART”, conform site-ului https://world-heart-federation.org/. Astfel se aminteşte fiecărei persoane să aibă grijă de inima sa, atrăgând atenţia că pentru a reuşi acest lucru, e nevoie de cunoştinţe legate de inimă şi funcţionarea ei. „Scopul campaniei este de a opri cel mai mare ucigaş din lume – boala cardiovasculară”, mai notează site-ul amintit.

Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie marchează Ziua Inimii

În România, evenimentul este organizat de către Fundaţia Română a Inimii în parteneriat cu Societatea Română de Cardiologie, deoarece, începând cu anul 2005, aceasta din urmă este membră cu drepturi depline a World Heart Federation.

Organizaţii de sănătate, societăţi specializate în cardiologie, fundaţii, instituţii guvernamentale şi de sănătate organizează, cu această ocazie, diferite manifestări, cum ar fi împărţirea de pliante, plimbări colective pe jos sau cu bicicleta în parcuri, concursuri sportive, crosuri, mese rotunde, conferinţe, pentru a informa populaţia asupra prevenirii bolilor cardiovasculare care anual fac peste 17 milioane de victime la nivel global. Acţiunile organizate cu acest prilej îşi propun să evidenţieze factorii de risc în afecţiunile cardiovasculare, precum şi modul în care pot fi prevenite aceste afecţiuni.

În locurile publice sunt amplasate corturi în care populaţia îşi poate măsura tensiunea arterială sau nivelul colesterolului.

Bolile cardiovasculare, principala cauză de mortalitate în Europa

La nivel mondial, anual se înregistrează 17,3 milioane de decese din cauza bolilor cardiovasculare, iar acest număr este în continuă creştere. Până în 2030, dacă nu se vor adopta măsuri imediate, se aşteaptă ca 23 de milioane de oameni să moară, an de an, din cauza afecţiunilor cardiovasculare, conform site-ului https://www.romanianheart.ro/.

Boala cardiovasculară este situată pe locul întâi în ceea ce priveşte cauzele de mortalitate în Europa, atât la femei, cât şi la bărbaţi, potrivit Cartei europene a sănătăţii cardiovasculare, publicată pe site-ul European Heart Network – https://ehnheart.org/. Această boală este responsabilă de aproximativ jumătate din totalul deceselor, în Europa provocând peste 4,35 milioane de decese în fiecare an, în statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – Regiunea Europeană şi peste 1,9 milioane de decese în fiecare an, în Uniunea Europeană.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Fapt divers

Urs împușcat pe Transfăgărășan după ce a atacat un turist elvețian în zona barajului Vidraru

Un urs care a atacat un turist elvețian în apropierea Barajului Vidraru a fost împușcat de angajații Direcției Silvice Argeș. Decizia a fost luată de comisia locală, după evaluarea comportamentului agresiv al animalului.

Publicat

in

Un urs care a atacat un turist străin pe Transfăgărășan a fost împușcat de autorități, în urma unei intervenții desfășurate în baza deciziei comisiei locale pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Incidentul a avut loc luni, 15 iunie, pe DN 7C Transfăgărășan, în apropierea Barajului Vidraru, unde un turist din Elveția a fost atacat de animal, au anunțat reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA. În urma evaluării situației, autoritățile au ajuns la concluzia că ursul prezenta un comportament agresiv și reprezenta un pericol pentru siguranța publică. Potrivit comunicatului transmis de Romsilva, exemplarul a fost extras prin împușcare de angajați ai Direcției Silvice Argeș. La intervenție au participat, de asemenea, jandarmi și reprezentanți ai Primăriei comunei Arefu.

Zona Transfăgărășanului este cunoscută pentru numărul mare de urși care ajung frecvent în apropierea drumului și a parcărilor, atrași de hrana oferită de turiști sau de resturile alimentare lăsate în urmă. Specialiștii avertizează, din nou, că apropierea de animalele sălbatice și hrănirea acestora pot conduce la modificarea comportamentului natural al urșilor și la creșterea riscului de incidente.

„Pentru a reduce riscul întâlnirilor dintre oameni și urși, Direcția Silvică Argeș a montat panouri de avertizare suplimentare și a intensificat patrulele comune cu Jandarmeria Română în zonele cu risc. Vă rugăm să nu hrăniți și să nu vă apropiați de animalele sălbatice. Un urs obișnuit cu prezența și mâncarea oamenilor ajunge să fie un pericol — atât pentru turiști, cât și pentru el însuși”, a transmis ROMSILVA.

Citește mai departe

Prima Pagina

Brașovul sărbătorește Ziua Universală a Iei cu Târgul de Sânziene din Piața Sfatului

Publicat

in

Piața Sfatului va fi, la finalul lunii iunie, un adevărat muzeu viu al tradițiilor românești. Între 24 și 26 iunie, brașovenii și turiștii sunt invitați la Târgul de Sânziene, eveniment organizat de Centrul Cultural Reduta, în parteneriat cu Primăria Brașov și Serviciul Public Administrare Piețe.

Demonstrații practice ale meșterilor populari, în Piața Sfatului

Timp de trei zile, în centrul istoric al orașului vor fi prezenți 62 de meșteri populari, meșteșugari și artizani din toate zonele țării, care vor aduce în fața publicului creații realizate prin tehnici tradiționale păstrate și transmise de-a lungul generațiilor. Vizitatorii vor putea descoperi obiecte lucrate manual din lemn, ceramică, piele și argint, costume populare, ii, broderii, icoane, ouă încondeiate, podoabe din mărgele, țesături și alte produse inspirate din patrimoniul cultural românesc.

Unul dintre punctele de atracție ale târgului îl reprezintă demonstrațiile practice susținute de meșteri. Publicul va avea ocazia să urmărească procesul de realizare a unor obiecte tradiționale și să afle direct de la artizani poveștile și tehnicile din spatele creațiilor expuse.

Eveniment de Ziua universală a Iei și de Sânziene

Evenimentul este organizat în apropierea sărbătorii de Sânziene și a Zilei Universale a Iei, două momente cu o puternică încărcătură simbolică în cultura românească. Asociată fertilității, naturii și norocului, sărbătoarea de Sânziene ocupă un loc aparte în tradițiile populare, fiind însoțită de numeroase legende și obiceiuri păstrate până astăzi.

Târgul își propune să promoveze meșteșugurile autentice și să aducă mai aproape de public valorile care definesc identitatea culturală românească. În același timp, evenimentul oferă o oportunitate de a susține creatorii populari și de a descoperi produse unicat, realizate manual.

Citește mai departe

Politica

Adrian Veștea rămâne ferm pe poziții: „Nu îmi depun mandatul, indiferent de presiunile care se fac asupra mea”. El este convins că Guvernul va trece

Premierul desemnat Adrian Veștea anunță că nu își va depune mandatul, în ciuda presiunilor politice și a ultimatumului primit din partea lui Ilie Bolojan. Negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare continuă.

Publicat

in

Premierul desemnat, Adrian Veștea, a anunțat la puțin timp de la expirarea ultimatumului primit de la Ilie Bolojan (marși, 16 iunie, ora 10.00) că poziția lui rămâne neschimbată:

„Nu îmi depun mandatul, indiferent de presiunile care se fac asupra mea. Am acceptat această responsabilitate cu deplină asumare și merg mai departe cu aceeași hotărâre. Nu caut confruntări și nu voi alimenta tensiuni. Cred că, mai ales în momente dificile, interesul țării trebuie să fie mai presus de orice calcul politic”, a declarat Veștea.


De asemenea, a declarat că este convins că „acest Guvernul va trece, pentru că România are nevoie de stabilitate, de un executiv funcțional și de decizii care nu mai pot fi amânate. Nu este momentul pentru ezitări sau calcule personale, ci pentru responsabilitate și curaj politic”.

De altfel, Veștea a anunțat luni seara, într-o emisiune televizată, că este deschis să colaboreze cu toate partidele pro-occidentale: PNL, PSD, USR, UDMR.


Pe de altă parte, potrivit site-ului Știri pe surse, Veștea ar fi reușit să își asigure majoritatea, premierul desemnat găsind sprijin și la UDMR. El se bazează pe PSD, PACE, Uniți pentru România sau de POT, dar niciunul dintre aceste grupuri politice nu a anunțat, încă, o decizie oficială. UDMR s-a reunit în ședință marți dimineață, iar PSD a amânat discuțiile cu Veștea.
Nu în ultimul rând, Adrian Veștea ia în calcul și eventuale voturi din partea unor parlamentari PNL, însă aceștia ar trebui să încalce interdicția conducerii partidului: cine votează Guvernul Veștea este exclus din rândul liberalilor.

Citește mai departe

Trending