Postul de secretar al municipiului Brașovului va fi ocupat de un interimar și în perioada următoare, după ce la concursul organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici toți cei patru candidați care au susținut proba scrisă au fost declarați respinși.
Pentru a fi declarați admiși, candidații ar fi trebuit să obțină minim 70 din 100 de puncte, dar pretendenții au fost departe de baremul minim. Astfel, cea mai mare notă a fost obținută de Cătălina Georgeta Dinu – 36,8 puncte, urmată de Cristinel Cichindel- 30 de puncte. Maria-Anda Zamora, actualul secretar interimar al Brașovului a obținut 29,4 puncte, iar „plutonul candidaților” a fost încheiat de Vasile Bănică, el obținând cea mai mică notă, respectiv 23,6 puncte.
Reamintim că funcția de secretar a rămas vacantă în luna noiembrie a anului trecut, după ce Nicolae Paraschiv s-a pensionat. Înainte de pensionare însă, el a fost inplicat într-un dosar intrumentat de DNA.
Cine sunt cei 4 candidați
Cătălina Georgeta Dinu este asistent universitar şi asistent coordonator la Avocatul Poporului, filiala Braşov.
Anda Zamora este jurist al Primăriei și în prezent ocupă interimar postul de secretar al Brașovului.
Vasile Bănică este avocat şi Cristinel Cichindel este jurist, angajat la Primăria din Dărmăneşti.
Fii primul care comentează