Ramai la curent!

Cotidian

Adrian Veștea: „Noul Cod Fiscal va fi un dezastru pentru județul Brașov!“. Ce sume pierd autoritățile locale

Publicat

in

„Aplicarea noului Cod fiscal prevăd că va fi un dezastru pentru administrațiile publice locale din județ“, a declarat luni președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.

Veștea susține că vor fi sume foarte mari pe care localitățile le vor pierde, prin aplicarea prevederilor noilor prevederi ale Codului FIscal iar cele mai afectate vor fi administrațiile locale care au o activitatea economică mai dezvoltată pe teritoriul lor. 

„Raportându-ne procentual, localitățile care au atras investiții, unde își desfîșoară activitatea mai multe firme, au prejudicii extrem de mari. Este o mare greșeală ceea ce se întâmplă, pentru că o mare parte din proiectele pe care  administrațiile publice voiau să le abordeze anul viitor sunt puse sub semnul întrebării. În acest context, aplicarea noului Cod fiscal e o mare greșeală“,  declarat Adrian Veștea. 

Iată câteva calcule privind pierderile bugetare ale unor localități din Brașov, așa cum au fost ele prezentate de președintele CJ: 

Zărnești – 5,593 milioane lei.
Codlea – 6.463, milioane lei
Săcele – 8 milioane lei
Ghimbav – 9,695 milioane lei
Râșnov – 4,075 milioane lei
Cristian – 10,016 milioane lei

 

„CJ va pierde 58,531.780 de lei, adică la peste 13 milioane de euro, bani cu care în 3 ani consecutiv am avansa foarte tare. Cu acest buget ne-am apropia de finalizarea aeroportului, de exemplu“ – Adrian Veștea.

 

„Am discutat cu colegii primari din județ și sunt revoltați de modul în care actuala guvernare tratează administrația publică locală. Ne gândim foarte serios să contestăm în instanță Codul fiscal, așa cum a propus primarul Iașului, pentru că într-adevăr autonomia locală ne este încălcată în mod flagrant. Anul viitor va exista o presiune foarte mare pe bugetul județean: vom derula investiții extrem de importante din fondurile județului – construcția aeroportului, modernizarea spitalelor și rezolvarea problemei gropilor de gunoi neconforme, avem proiecte europene câștigate – modernizări de drumuri județene și eficientizarea energetică a unor clădiri publice, pentru care trebuie să asigurăm cofinanțare, avem rate de plătit pentru creditele accesate în mandatele trecute, iar deficitul bugetar pe care trebuie să ni-l asumăm ne pune în imposibilitatea de a face față cu brio tuturor acestor cheltuieli”, mai afirmă Adrian Veștea –Președintele PNL Brașov.

Cotidian

Făgărașul deschide Ghișeul Unic de Eficiență Energetică. Municipiul devine, pentru două zile, punct de referință pentru soluțiile verzi

Publicat

in

Municipiul Făgăraș deschide Ghișeul Unic de Eficiență Energetică (GUEE), un serviciu nou, gândit ca un punct de sprijin pentru locuitorii care vor să-și modernizeze locuințele, să reducă facturile și să înțeleagă mai bine opțiunile din zona energiei verzi.

GUEE va funcționa ca un centru de informare și consiliere, dezvoltat în cadrul proiectului CETAC – Clean Energy Transition Assistance Centre. Rolul său este de a „traduce” informațiile tehnice în soluții practice ușor de aplicat de către cetățeni, fie că este vorba despre izolarea locuinței, instalarea de panouri solare sau accesarea unor programe de finanțare, spun reprezentanții Primăriei Făgăraș și ai Asociației Orașe Energie România (OER), care au avut această inițiativă.

Conferința Anuală a Asociației Orașe Energie în România 2026, la Făgăraș

Deschiderea ghișeului are loc în contextul în care Făgărașul va găzdui Conferința Anuală a Asociației Orașe Energie în România 2026, în perioada 7–8 mai. Evenimentul reunește reprezentanți ai administrațiilor locale, specialiști în eficiență energetică și parteneri din sectorul privat, într-un cadru dedicat schimbului de idei și proiecte aplicate.

A doua zi a conferinței aduce în prim-plan interacțiunea directă cu publicul, prin organizarea Târgului „Casa eficientă”, în Piața Republicii. Evenimentul propune soluții din domeniul energiei regenerabile, tehnologiei și mobilității sustenabile, oferind vizitatorilor ocazia de a discuta direct cu furnizori și specialiști.

Citește mai departe

Cotidian

Bugetul pe 2026 al județului Brașov, în dezbatere publică cu două ore înaintea plenului

Consiliul Județean Brașov se întrunește joi în ședință ordinară, precedată de dezbaterea publică a bugetului județean pentru anul 2026.

Publicat

in

Consilierii județeni din Consiliul Județean Brașov sunt convocați joi, 7 mai, de la ora 12:00, într-o ședință ordinară care va avea loc în Sala 120 a instituției, pentru a vota proiectul de buget pentru anul 2026.

În prealabil, cu două ore înainte de ședința în care va fi supus aprobării, proiectul de buget va fi dezbătut în ședință publică. Ordinea de zi și proiectele ce vor fi supuse dezbaterii și aprobării pot fi consultate online, AICI.

  • Conform proiectului hotărârii de Consiliu Județean, anul acesta, administrația județeană brașoveană ia în calcul venituri la bugetul local în valoare de 558.129.670 lei și cheltuieli în valoare totală de 692.160.630 lei. Diferența dintre venituri și cheltuieli va fi acoperită din excedentul înregistrat la finalul anului trecut. Din cheltuielile totale, suma de 343.787.830 de lei (49,67%) este alocată Secțiunii de dezvoltare (pentru investiții), iar diferența de 348.377.800 de lei (50,33%) este alocată cheltuielilor curente (Secțiunea de funționare).

Brașov Metropolitan a făcut o analiză a bugetului și a sumelor alocate, pe domenii, în anul 2026, pentru județul Brașov. Mai multe detalii puteți accesa AICI.

Ședința în care se încheie oficial mandatul vicepreședintelui Șerban Todorică

Tot în ședința de mâine se încheie oficial și mandatul vicepreședintelui Consiliului Județean, Șerban Todorică. Acesta și-a pierdut funcția începând cu 1 mai, pe fondul aplicării  art. 204 alin. 2, lit. f din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia mandatul unii consilier județean încetează de drept dacă acesta nu și-a exercitat atribuțiile pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive. Șerban Todorică se află în această situație încă din octombrie 2025.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe strada Plugarilor din Brașov. Până la finalul lunii iunie, pe un tronson se lucrează la rețeaua de canalizare

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că în perioada 7 mai – 30 iunie , vor fi executate lucrări de extindere și reabilitare a rețelei publice de canalizare pe strada Plugarilor. Tronsonul afectat este cel cuprins între podul de pe râul Ghimbășel și intersecția cu str. Plugarilor nr. 3 – 3A, iar în perioada amintită, traficul va fi restricționat pe acest sector.

„Lucrările vor fi semnalizate corespunzător. Ne cerem scuze pentru disconfort participanților la trafic și locuitorilor din zonă”, a anunțat Compania Apa Brașov.

Lucrările fac parte dintr-un proiect cu finanțare europeană ce vizeaază extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare în Stupini și zona centrală a Brașovului, precum și extinderea conductei de aducțiune Rulmentul – Zizin. Valoarea proiectului este de 118,51 milioane de lei, fără TVA.

Citește mai departe

Trending