Ramai la curent!

Cotidian

Brașovul e prins în plasa Guvernului cu construirea noului spital. Executivul e de acord cu proiectul, dar numai dacă e făcut după regulile lui

Publicat

in

Senatorii au dezbătut marți în ședința de plen legea privind transferul de la Institutul Cartofului către Primăria Brașov a unui teren de 12 hectare, pentru construirea noului spital. Față de versiunea avizată de Comisia de dezvoltare din Senat, actul normativ, care va fi votat în ședința din 13 noiembrie, ar suferi o mică modificare, solicitată chiar de senatorul brașovean Florin Orțan (PSD). Acesta a „lipit” demersurile începute de autoritățile locale pentru construirea noului spital, de memorandumul Guvernului privind realizarea la Brașov a unui spital regional, iar rezultatul riscă să transforme proiectul într-unul în care toată lumea spune „Da”, dar nimeni nu are de unde să aducă bani. 

„Considerăm că există o simbioză perfectă între dorințele Guvernului și dorințele comunității și vă rog frumos să aprobați pozitiv acest proiect de lege”, a declarat Orțan de la tribuna Senatului, el fiind primul parlamentar care a avut o intervenție pe acest subiect, la ultima ședință în Senat.

De altfel, cei mai mulți dintre senatorii social-democrați care au avut intervenții pe acest subiect au insistat asupra memorandumului Guvernului și au tratat legea privind transferului terenului de la Institutul Cartofului la Primăria Brașov, ca fiind un prim pas în demersurile de construire a spitalului regional de la Brașov. Ba mai mult, Florin Bodog, ministrul Sănătății, a spus de la tribuna Senatului că pentru obiectivul de investiţie „Construire Spital Clinic de Urgenţă” în Municipiul Braşov, Ministerul Sănătății nu a dat aviz și a amintit că „prin memorandumul Guvernului s-a stabilit că unul dintre spitalele regionale va fi la Brașov. Am discutat cu domul senator ca în momentul în care proiectul merge la Camera Deputaților să faceți un amendament acestui proiect, pentru că, după cum știți nu putem  suplimenta numărul de paturi pe județul Brașov. Să aduceți un amendament prin care să precizați că acest teren va fi folosit pentru construcția spitalului regional. Dacă citeați memorandumul, Guvernul a propus identificarea surselor de finanțare. Dacă doriți ca proiectul să înceapă la Brașov foarte repede, autoritatea locală și toți parlamentarii interesați de proiect vor susține și vor coopera cu Ministerul Sănătății în a da drumul acestui proiect în paralel cu celelalte demarate deja”, a spus Bodog.

După ce toți ceilalți parlamentari au vorbit, a mai luat o dată cuvântul senatorul Florin Orțan: „În lumina celor spuse de domnul Bodog, vă propun aprobarea unui amendament: înlocuirea sintagmei «spital clinic» cu «spital regional»”.

Votul pentru acest proiect se va da în 13 noiembrie, cu amendamentul propus de Florin Orțan.

În Senat a fost prezentat și „montajul financiar”

Senatorul Eugen Teodorovici a prezentat și o scurtă „foaie de parcurs”, afirmând că pentru proiectul spitalului de la Brașov trebuie „stabilită locația, montajul financiar și trebuie elaborat proiectul tehnic, care se poate copia după cele ale unor unități din țările occidentale. De asemenea, în documentația aferentă licitației se va specifica faptul că se va atribui contractul atunci când există sursă de finanțare. În ceea ce privește finanțarea, dacă nu există bani la bugetul de stat, sumele necesare se pot asigura de la bugetul local, după care se pot recupera de la guvern. Se poate obține un împrumut de la Trezorerie cu dobândă mai mică sau se pot finanța lucrările de la Guvern, dacă sunt bani”.

Dueluri cu secretarul de stat Nicolae Tudose

Intervenții au avut și senatorii de Brașov Daniel Zamfir (PNL) și Allen Coliban (USR), ambii reacționând după ce secretarul de stat Nicolae Tudose a anunțat că acest proiect de lege nu este susținut de Guvern, pentru că „este necesară documentația justificativă, pentru că trebuie să conțină acordul Adunării Generale a Academiei de Științe Agricole și Silvice, precum și extrase de carte funciară”.

Allen Coliban a spus că „nu îmi este clar cine s-ar putea împotrivi construirii unui spital la Brașov. Vreau să le amintesc celor care s-ar împotrivi că nu au argumente. S-a vorbit de pregătirea proiectului. Există o Hotărâre a Consiliului Local Brașov privind alocarea de către municipiul Brașov a unui teren celui care face obiectul acestei legi. Există o Hotărâre de Consiliu Local privind alocarea unei sume pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Există un concept al spitalului și soluții tehnice, care au fost prezentate în comisia de fond. În ceea ce privește cercetarea, da, este importantă, dar la fel de importantă este și sănătatea oamenilor. Vorbim de impactul acestei legi asupra cercetării: este vorba de 1,3% din terenul Institutului Cartofului, care ar fi afectat de această lege. Acest proiect vizează mutarea unor pavilioane într-un singur corp modern și interdisciplinar. La nivelul Brașovului există sprijin politic”.

La rândul său, senatorul de Brașov Daniel Zamfir (PNL) i-a transmis reprezentantul Guvernului (Nicolae Tudose): „Să nu mai veniți în Senat cu astfel de argumente, că nu ține. Cred că avem toate argumentele să suținem acest proect. PNL îl va susține alături de PSD și USR”.

Surpriza plăcută a fost Ecaterina Andronescu, care a amintit că Brașovul are o Facultate de Medicină, iar noul spital a putea fi clinic și s-ar putea dezvolta: „Cei care demarează acest proiect ar trebui să aibă în vedere și spații pentru Facultatea de Medicină”.

Dan Grigorescu: „De ce vreți cu tot dinadinsul să îngropați proiectul unui Nou Spital Clinic de Urgență, domnule senator Orțan?”

Ideea spitalului regional este privit dintr-o altă lumină de președintele Asociației Noul Spital al Brașovului, Dan Grigorescu. De altfel, print-o postare pe pagina de Facebook, acesta l-a acuzat pe senatorul Florin Orțan că „îngroapă proiectul”.

„Domnul senator Orțan a venit cu o idee nouă, care, transformată în amendament, ucide din start orice posibilitate de edificare a unei instituții spitalicești de stat gândite și adaptate nevoilor reale ale comunității brașovene. E vorba de includerea în textul de lege al obligației ca pe acel teren să se construiască obligatoriu (!) spitalul regional! Nu de către comunitate, ci de Ministerul Sănătății, nu începând de «mâine» (cum ar fi capabilă comunitatea), ci de nu se știe când (Ministerul Sănătății neprecizând nicio coordonată de timp), nu cu resurse financiare certe pe care comunitatea le poate accesa rapid și individual, ci cu unele total incerte, atât ca valoare, cât și ca moment al disponibilității Mai mult, nu pe terenul aparținând comunității, ci pe un teren transferat de la comunitate la Ministerul Sănătății, care, dacă nu va fi în stare să găsească resurse într-un orizont de timp acceptabil și într-un context concurențial feroce (nu uitați, discutăm de fonduri guvernamentale necesare în viitor nu doar pentru Brașov, ci pentru un total de 3+5 spitale regionale!)”, se arată în postarea lui Grigorescu.
„În contextul în care actualul Spital Județean de Urgență va putea fi relocat în maxim 4 ani într-o nouă structură (așa cum a propus ANSB de la bun-început!), din cauza «amendamentului Orțan», activitatea de spital de urgență din Brașov va continua, pe timp nedefinit să se desfășoare zilnic sub spectrul imploziei!”, a avertizat Dan Grigorescu.

De altfel el îi solicită senatorului Florin Orțan să își retragă lunea viitoare amendamentul:  Nu numai că ucide proiectul complex și bine articulat cu activitatea universitară și de cercetare, ci, mai mult, ne condamnă la o stopare a dezvoltării sistemului de spital de urgență! Știați că filosofia guvernamentală a «spitalelor regionale» include principiul unor spitale de doar 800-900 de paturi, adiacente unor spitale de rang județean bine dezvoltate (Cluj, Iași, Craiova, Târgu Mureș), ceea ce la Brașov nu e cazul? Nu înțelegeți că suntem datori să construim pentru comunitate, cu forțele comunității, mai întâi un Spital Clinic de Urgență «cum-se-cade» și abia apoi să ne lăsăm vrăjiți de posibilitatea morganatică a unui spital regional care s-ar putea să nu mai fie susținut de viitoarea configurație parlamentară/guvernamentală? Din care s-ar putea să nu mai faceți parte ca să vă susțineți «amendamentul»? (…) Renunțați la acest amendament! Asta dacă nu doriți să rămâneți în memoria publică precum un cioclu al unui proiect mult mai măreț și mult mai liber de politic decât dovediți că îl înțelegeți în prezent…”

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Cotidian

VIDEO. A început „sezonul urșilor”. Într-un cartier din Predeal de lângă pădure, un urs a luat curțile la rând

Publicat

in

După o iarnă destul de lungă, în care mulți urși au stat liniștiți în pădure, de câteva săptămâni, animalele au început să revină în zonele locuite. Astfel, sâmbătă dimineața, un urs a apărut în cartierul Green Villas din Predeal, o zonă aflată lângă pădure.

Animalul nu era foarte stresat că a intrat „pe teritoriul omului” și părea a fi dobândit, în trecut, abilitățile necesare escaladării gardurilor, pentru că a fost filmat în timp ce trecea dintr-o curte în alta.

Orașul Predeal este una dintre zonele fierbinți în ceea ce privește conflictul om-urs. Potrivit specialiștilor, în pădurile din zonă (Valea Timișului – Valea Prahovei) sunt mai multe exemplare decât numărul optim, iar mulți urși s-au opbișnuit să intre în localități pentru a căuta hrană.

Citește mai departe

Trending