Ramai la curent!

Prima Pagina

Brașovul a primit cele 11,45 ha pentru noul spital. De acum poate începe implementarea proiectului

Publicat

in

După ce a fost aprobată de senatori în 14 noiembrie 2017 și de deputați în 19 decembrie 2017, apoi promulgată de președintele României în 16 ianuarie 2018, „Legea Spitalului Clinic Regional de Urgență Brașov” a intrat în vigoare în data de 18 ianuarie 2018, odată cu publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României. Conform noii legi, în termen de 30 de zile, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov și Primăria Brașov vor semna protocolul privind transferul suprafeței de 11,045 hectare către municipalitatea brașoveană, fără a fi impusă construirea unității sanitare într-un anumit termen.  Pe lângă suprafața amintită, Primăria Brașov a anunțat că va pune la dispoziție o suprafață de 7 hectare de teren învecinată, astfel că, în total, spitalul regional se va întinde pe aproape 18 hectare. 

Odată rezolvată problema situației juridice a terenului, vor putea fi începute demersurile pentru construirea lui. Anul acesta șantierul nu va fi deschis, având în vedere că Primăria Brașov luat în calcul ca în 2018 să fie realizat studiul de fezabilitate și celelalte documentații tehnice aferente, iar pentru elaborarea acestora, în bugetul local al municipiului pe anul 2018 va fi alocată suma de 1,5 milioane de lei. 

Ulterior, vor trebui identificate sursele de finanțare. O opțiune ar fi ca în acest proiect să se implice Guvernul României, având în vedere că la începutul lunii noiembrie, Guvernul României a aprobat, printr-un memorandum, demararea procedurilor de realizare a spitalului. 

Pe de altă parte, municipalitatea brașoveană tatonează terenul pentru obținerea unei finanțări de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, iar în acest sens au fost începute deja discuțiile cu instituția bancară. 

De asemenea, anul trecut s-a discutat și despre o posibilă implicare a Consiliului Județean Brașov în acest proiect, însă termenii acestui parteneriat nu au fost stabiliți. 

Cotidian

VIDEO. A început „sezonul urșilor”. Într-un cartier din Predeal de lângă pădure, un urs a luat curțile la rând

Publicat

in

După o iarnă destul de lungă, în care mulți urși au stat liniștiți în pădure, de câteva săptămâni, animalele au început să revină în zonele locuite. Astfel, sâmbătă dimineața, un urs a apărut în cartierul Green Villas din Predeal, o zonă aflată lângă pădure.

Animalul nu era foarte stresat că a intrat „pe teritoriul omului” și părea a fi dobândit, în trecut, abilitățile necesare escaladării gardurilor, pentru că a fost filmat în timp ce trecea dintr-o curte în alta.

Orașul Predeal este una dintre zonele fierbinți în ceea ce privește conflictul om-urs. Potrivit specialiștilor, în pădurile din zonă (Valea Timișului – Valea Prahovei) sunt mai multe exemplare decât numărul optim, iar mulți urși s-au opbișnuit să intre în localități pentru a căuta hrană.

Citește mai departe

Investitii

Mai puțini bani de la bugetul de stat în conturile Consiliului Județean Brașov. Veniturile din impozitul pe venit vor fi mai mici

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov va primi în acest an mai puțini bani de la bugetul de stat din impozitul pe veniturile realizate de agenții economici din județul Brașov.

Minusul estimat este de 6 milioane de lei, bani ce ar fi fost utili pentru acoperirea cheltuielilor administrației județene.

„Diminuarea nu este cauzată de formula de calcul, care este aceeași, ci de modificarea bazei de calcul”, a anunțat în timpul dezbaterii publice a județului pe anul 2026.

Anul acesta, Consiliul Judțean Brașov ia în calcul suma de 438,2 milioane de lei pentru dezvoltare și investiții și de 348.373.000 lei pentru cheltuielile de funcționare.

Cele mai consistente investiții, în rețeaua de drumuri județene

Anul acesta, cele mai mari investiții vor fi făcute în rețeaua de drumuri județene. Astfel, în acest an, este programată începerea lucrărilor la rețeaua de drumuri județene care formează „Ocolitoarea mare a Brașovului”.

Astfel, directorul general în Consiliul Județean Brașov, Mihai Pascu a declarat că în această perioadă este în derulare licitația de lucrări, iar anul acesta ar urma să înceapă lucrările.

„În bugetul pe acest an am alocat peste 30 milioane de lei, parte din cofinanțarea Consiliului Județean Brașov, valoarea estimată totală a întregului proiect fiind de aproximativ 500 milioane de lei”, a precizat Pascu.

Proiectul „Ocolitoarei mari” prevede modernizarea a cinci tronsoane din drumurile judeţene DJ 103B, DJ 103A, DJ 112, DJ 112A, şi DJ 112B, a căror lungime totală este de 53,129 km. Această rețea de drumuri tranzitează 11 localități, respectiv Teliu, Budila, Tărlungeni, Săcele, Hărman, Bod, Hălchiu, Codlea, Vulcan, Râşnov Cristian.

Tot din surse nerambursabile, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny sunt modernizate două sectoare de drum județean de pe traseul Făgăraș-Șoarș – Bărcut – limita cu județul Covasna.

„Pentru fiecare sector, de la bugetul național, este alocată suma de 70 milioane de lei, iar potrivit legislației, noi asigurăm o cofinanțare de 20% din valoarea eligibilă”, a mai spus Pascu.

La unul dintre sectoarele acestui drum, Şoarş – Bărcut – limită jud. Sibiu, lucrările au început anul trecut, în luna noiembrie. Celălalt lot, Făgăraș – Șoarș, este în etapa de proiectare.

Citește mai departe

Cotidian

Noi reguli de circulație în zona AFI – Nicolae Titulescu din Brașov. Pe mai multe străzi se va circula în sens unic

Publicat

in

Comisia de circulație a municipiului Brașov a avizat în ședința de joi resistematizarea circulației rutiere pe strada Nicolae Titulescu și a zonei AFI – Bulevardul 15 Noiembrie – Calea București, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Rutier.

Reglementările vizează instituirea unor sensuri unice, mutarea unor treceri pentru pietoni, instituirea unor măsuri de calmare a traficului, delimitarea spațiilor de siguranță sau montarea uno garduri pentru pietoni.

După aplicarea acestor măsuri se va reface asfaltul în zonele în care este necesar, vor fi refăcute și completate marcajele rutiere aferente trecerilor pentru pietoni. Totodată, zona trecerilor pentru pietoni va fi iluminată supăliemntar, iluminat suplimentar, cu sistem cu lumină asimetrică, pentru creșterea contrastului între zona de traversare și suprafața carosabilă. De asemenea, vor fi realizate lucrări la trotuarele aferente străzii Nicolae Titulescu, străzii Dealul Melcilor, străzii Serii și străzii Dimineții, în vederea asigurării deplasării pietonilor în condiții de siguranță.

Măsurile aprobate de Comisia de circulație pentru zona AFI – 15 Noiembrie – Nicolae Titulescu – Calea București:

– Instituirea circulației în sens unic pe strada Păltiniș, din direcția străzii Nicolae Titulescu către Bulevardul 15 Noiembrie;

– Reglementarea circulației pe strada Roșiorilor, cu instituirea obligației de viraj la dreapta la ieșirea din strada Roșiorilor în strada Nicolae Titulescu;

– Reglementarea circulației pe strada Petru Rareș, inclusiv prin inversarea sensului de circulație pe segmentul al doilea, dinspre Bulevardul 15 Noiembrie către strada Nicolae Titulescu;

– Aplicarea marcajului axial continuu în intersecția străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor, pentru eliminarea manevrelor care pot genera conflicte de circulație;

– Eliminarea și marcarea corespunzătoare a spațiilor interzise staționării și parcării, precum și delimitarea cu stâlpișori a zonei de siguranță din proximitatea intersecției străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor;

– Instalarea de limitatoare de viteză înaintea trecerilor pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, pe ambele direcții de circulație, cu semnalizare verticală aferentă prin indicatoare de presemnalizare trecere pentru pietoni și indicatoare de limitare a vitezei la 30 km/h;

– Extinderea trotuarului în zona trecerii pentru pietoni din dreptul sediului Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, prin reconfigurarea spațiului existent între marginea trotuarului și partea carosabilă;

– Montarea de garduri metalice pentru restricționarea traversării neregulamentare, la limita trotuarului cu partea carosabilă, în vederea canalizării pietonilor către marcajul transversal destinat traversării;

– Relocarea trecerii pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, din zona intersecției cu strada Castanilor, către AFI Mall Brașov, pentru asigurarea vizibilității și a spațiului necesar opririi vehiculelor;

–  Relocarea trecerii pentru pietoni de pe insula mediană din dreptul AFI Mall Brașov, prin deplasarea acesteia către Centru, cu desființarea ultimelor două locuri de parcare de pe partea dreaptă a străzii Nicolae Titulescu înainte de intrarea în sensul giratoriu și cu relocarea denivelării pentru limitarea vitezei;

– Reamplasarea trecerii pentru pietoni de pe strada Dimineții, din colțul intersecției cu strada Nicolae Titulescu, către strada Cezar Bolliac, pentru asigurarea spațiului minim de stocare a vehiculelor.

Citește mai departe

Trending