Deputatul Roxana Mînzatu despre finalizarea Aeroportului Brașov: „Aș fi văzut o variantă în care Primăria are mai mult de 15%, pentru că are resurse”

Aflată la începutul celui de al doilea an al mandatului său ca deputat în Parlamentul României, Roxana Mînzatu (PSD) și-a prezentat vineri raportul de activitate pentru anul 2017. Una dintre temele abordate a fost și cea a proiectului aeroportului, în contextul în care deputatul PSD a participat la prezentarea concluziilor Studiului de fundamentare comandat de Consiliul Județean Brașov, în vederea continuării proiectului. 

Studiul a analizat 4 variante de finalizare a aeroportului (detalii AICI), un scenariu prezentat de consultant fiind acela al înfiinţării unei societăți pe acţiuni care să facă investiția, societate în care CJ Braşov să aibă 84%, iar alți acționari, 16%. 

Totuși, deputatul Roxana Mînzatu (fost secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene și fost șef al Agenției Naționale de Achiziții Publice – ANAP) susține că Primăria Brașov ar putea și ar trebui să se implice mai mult în acest proiect, cu condiția ca și Consiliul Județean să fie de acord cu acest lucru. 

„Deşi varianta participării Primăriei Braşov este una viabilă şi, aş spune, optimă, Consiliul Judeţean pare să încline spre varianta realizării de unul singur a investiţiei. Sincer, aș fi văzut o variantă în care Primăria are mai mult de 15%, pentru că are resurse”, a declarat Roxana Mînzatu.

 

Aeroportul Internațonal Brașov-Ghimbav, în Master Planul General de Transporturi, dacă vrea susținere guvernamentală

Deocamdată, Roxana Mînzatu a anunțat că parlamentarii PSD încearcă să strângă semnături pentru a include proiectul aeroportului de la Ghimbav în Master Planul General de Transporturi (MPGT), ceea ce ar asigura plasarea proiectului în prioritățile de finanțare ale Guvernului. 

„Parlamentarii judeţului Braşov dar şi autoritătile publice judeţene şi locale, reuniţi la iniţiativa Prefectului Judeţului Braşov, au decis anul trecut susţinerea în comun a demersului de includere a proiectului construirii aeroportului internaţional Ghimbav Braşov între proiectele prioritare identificate în Masterplanul General de Transport al României. Atragerea de resurse financiare în completarea celor proprii este mult îngreunată dacă obiectivul investiţional nu este prioritizat la nivel naţional. Prin urmare, prin includerea proiectului aeroportului Braşov – Ghimbav ca proiect prioritar în Master Planul General de Transporturi şi în Anexa acestuia, încrederea finanţatorilor şi investitorilor – publici sau privaţi – este mult consolidată fată de acest proiect. Memoriul este deja redactat şi facem eforturi pentru ca el să ajungă pe masă ministrului Transporturilor cât mai repede, şi, mai ales, să producă efectul scontat. Este semnat de o parte dintre colegi, sperăm să îl trimitem săptămâna viitoare. Dacă deschidem acest dialog cu Ministerul Transporturilor, cred că putem obţine şi alt fel de sprijin, pe viitor”, a declarat deputatul Roxana Mînzatu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.