O firmă care a propus Primăriei Brașov să facă Studiul de Fezabilitate pentru viitorului pasaj spre Tractorul-Coresi la un preț de 12 ori mai mic decât cel estimat a fost descalificată din start de la licitația lansată în noiembrie de Municipalitate.
Mai exact, pentru realizarea acestei documentații, valoarea estimată a contractului a fost de 1,175 milioane de lei, dar o firmă din Iași a depus o ofertă în valoare de 94.000 lei. Când Primăria a cerut clarificări ofertantului, acesta nici măcar nu a mai trimis un răspuns.
Licitația pentru prima etapă a proiectului pasajului, cea a studiului de fezabilitate, a fost disputată, la data limită de depunere a ofertelor, de cinci firme. Două dintre ele două au fost descalificate din start. Este vorba despre oferta oferta de 94.000 de lei a firmei din Iași, plus încă una, aceasta din urmă depunând și o contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). În aceste condiții procedura este încă blocată, urmând a fi reluată abia după ce va fi emisă decizia CNSC cu privire la contestație.
Primăria Brașov intenționează să construiască un pasaj nou de acces din zona Gara Brașov – Sala Sporturilor spre zona nou dezvoltatului cartier Coresi. Principala cale de acces existentă acum – strada 13 Decembrie – se blochează zilnic la orele de vârf, la fel ca și alternativa, pe strada Hărmanului, prin Craiter.
Pentru realizarea pasajului, inclus în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, Primăria Brașov are în plan accesarea unor fonduri europene.
Firma care va realiza SF-ul va trebui să ia în calcul, conform caietului de sarcini, doua variante: construirea unui pasaj hobanat (pe cabluri) sau a unui pasaj clasic.
Fii primul care comentează