Ramai la curent!

Cotidian

Primăria oraşului Ghimbav a eliberat, în sfârşit, documentele solicitate de CJ Braşov pentru continuarea aeroportului

Publicat

in

Primăria oraşului Ghimbav a eliberat documentele solicitate de Consiliul Judeţean Braşov, pentru proiectul aeroportului. Documentele respective, avizul de oportunitate, certificatul de urbanism și autorizația de construcție au fost solicitate cu mai mult timp în urmă, însă până acum primarul Ghimbavului a refuzat, fără un motiv clar, să îşi pună semnătura pe ele. (detalii AICI)

„Am fost prezent ieri la ședința Consiliului Local Ghimbav, pentru a încerca să deblochez eliberarea unor documente necesare realizării obiectivului de investiții Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”, pe care Consiliul Județean le solicitase de mai mult timp. Am discutat cu primarul Toma Dorel și mă bucur că lucrurile au intrat pe un făgaș normal, iar documentele respective – avizul de oportunitate, certificatul de urbanism și autorizația de construcție – au fost obținuteMulțumesc pe aceasta cale administrației orașului Ghimbav, ca de altfel tuturor celor care înțeleg că aeroportul nu este nici al meu, nici al Consiliului Județean, ci aparține comunității județului Brașov, care îl așteaptă de atâția ani. Acum, când există posibilitatea reală pentru ca acest obiectiv prioritar de investiții să fie, în sfârșit, realizat, este nevoie să tragem toți în aceeași direcție și să punem interesele comunității mai presus de orice“, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, pe o postare pe contul său de Facebook.

Consiliul Județean Brașov a solicitat încă din luna noiembrie la primăria Ghimbav, un aviz de oportunitate pentru PUZ, iar documentul trebuia să fie eliberat în 30 de zile. Acest aviz vine cu o întârziere de patru luni. 

  

În prezent, Consiliul Județean Brașov evaluază ofertele primite pentru execuția lucrărilor de amenajare a suprafețelor de rulare și a sistemului de preluare apelor pluviale. Conform estimărilor făcute de președintele CJ, Adrian Veștea, evaluarea ar putea fi finalizată într-o lună, pentru ca în luna mai acest contractul să fie semnat. Tot în această perioadă, CJ desfășoară și procedurile pentru contractarea unui credit bancar de 200 de milioane de lei, din care 155 de milioane de lei vor fi destinați exclusiv proiectului aeroportului.

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending