FOTO. Trupurile neînsufleţite ale celor trei turişti rătăciţi în Masivul Făgăraş au fost recuperate azi de salvatori

Trupurile neînsufleţite ale celor trei turişti rătăciţi în Masivul Făgăraş au fost recuperate azi de salvatorii montani, la misiune participând nouă salvatori şi patru jandarmi montani. 
Echipele de intervenție au fost transportate în zona de creastă cu elicopterul, iar echipa care a ajuns la  primul trup a reuşit să îl localizaze şi pe cel de-al treilea, în apropiere, mai exact pe cel  negăsit la căutările anterioare. Pentru a recupera trupurile, salvatorii au fost urcaţi pe creastă cu elicopterul, iar de acolo au coborât până la victime. Primii recuperaţi au fost tatăl şi fiul, după care a fost adus la baza muntelui şi cel de-al treilea. 

Zonele în care se aflau cele trei trupuri sunt extrem de accidentate, temperaturile erau ridicate şi exista pericol permanent de avalanşă. 

Cele trei trupuri au fost transportate la baza muntelui cu ajutorul elicopterelor  şi predate Institutului de Medicină Legală.  Întreaga operațiune s-a finalizat în jurul orei 18.15, când  ultimă echipa de evacuare, participantă la operațiune, a fost coborâtă de pe munte, în siguranță. 
 
Foto: Salvamont Romania
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.