Ramai la curent!

Cotidian

Întâlnire anulată din „lipsă de cvorum”. Școlile de șoferi și cabinetele de testare psihologică din Brașov au ignorat dezbaterea pe modificarea Codului rutier

Publicat

in

Reprezentanții școlilor de șoferi sau cei ai cabinetelor de testare psihologică din Brașov au avut ocazia vineri să spună parlamentarilor cu ce probleme se confruntă, dar și să propună soluții de modificare a legislației în domeniu.

Parlamentarii UDMR Ambrus Izabella, Bende Sandor, Benedek Zacharie și Roxana Mînzatu (deputat PSD) au organizat vineri, la sediul Consiliului Județean Brașov, o dezbatere publică privind modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Pe agendă au fost incluse puncte precum organizarea și desfășurarea examenului pentru obținerea permisului de conducere, aspecte legate de suspendarea permisului de conducere sau măsuri preventive. Organizatorii s-au pregătit cât se poate de bine, au trimis pe mail invitații înainte de minivacanța de 1 Mai, au revenit zilele trecute, au dat telefoane, dar, la dezbatere nu s-a prezentat niciunul dintre cei direct vizați de modificările legislative. Au venit numai câteva persoane, printre care și vicepreședinții Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor și Imelda Toaso și șeful de cabinet al prefectului.

În schimb, dintre cele aproximativ 80 de persoane invitate de la școlile de șoferi și cabinetele de testare psihologică, nu a venit nici una. Poate că nu a fost ora potrivităni (ora 10.00), au încercat să explice organizatorii, care, după ce au stat peste 30 de minute în sală au decis să anuleze evenimentul. 

Dezbaterile publice, neinteresante pentru brașoveni: „M-am temut de dezinteresul brașovenilor“

Ideea organizării unei dezbateri la Brașov a venit după ce un eveniment similar, desfășurat în Odorhei s-a bucurat de succes.

 „Am fost la Odorhei la o astfel de întâlnire, unde participarea a fost numeroasă, iar oamenii au avut multe observații. Printre altele reprezentanții școlilor de șoferi au solicitat ca polițiștii să nu stea lângă candidați sau să existe trasee prestabilite pentru proba practică. Au cerut și să fie scurtată perioada dintre programarea examenului teoretic și a celui practic (în prezent se această perioadă ajunge și la 6 luni – n.n.). Era interesant să avem păreri și de la Brașov, pentru că se lucrează la un proiect de modificare a Codului rutier, dar sunt în curs și alte modificări legislative”, a declarat după dezbaterea anulată deputatul UDMR, Ambrus Izabella.

De altfel, Izabella Ambrus a mărturisit că s-a temut încă de la început de dezinteresul brașovenilor față de un astfel de evenimente: „Am văzut acest lucru și când eram vicepreședinte al Consiliului Județean, când orice întâlnire cu primăriile era foarte greu de organizat. Am vrut să ajutăm, dar asta e. Din păcate, de multe ori, după ce se aprobă un act normativ, suntem criticați”. 

Roxana Mînzatu: „Cred că noi, ca oraș, meritam un alt renume, nu pe cel de neserioși“

Deputatul Roxana Mînzatu a explicat că s-a alăturat alăturat inițiativei parlamentarilor UDMR și, după ce a văzut că în alte zone ale țării, dezbaterile publice au fost utile, a considerat că și la Brașov se poate organiza un astfel de eveniment.  „Avem și aici probleme și oameni capabili să vină cu soluții, dar am avut parte de o sală goală.  Ca brașoveancă, nu pot spune că mi-a picat bine. Cred că noi, ca oraș, meritam un alt renume, nu pe cel de neserioși. Este o dezamăgire pentru mine că Brașovul nu a răspuns prezent invitației noastre Nu renunțăm la ideea de a dialoga pe tema Codului rutier, dar am fi vrut să auzim problemele de la cei vizați și dacă sunt de părere că sunt necesare modificări legislative”, a declarat Mînzatu.

De altfel, Roxana Mînzatu a precizat că  „la nivel parlamentar am discutat despre posibilitatea de a modifica legislația prin care sunt stabiliți examinatorii, pentru că sunt prea puțini, pentru că trebuie să găsim resurse prin care să implicăm și alte categorii de funcționari în examinare. Aceste aspecte trebuie discutate, nu se poate să legiferăm direct. Sper să avem și alte ocazii în care să discutăm pe tema aceasta. Codul rutier este încă în dezbatere la Parlament, la Comisia pentru Industrii și Servicii. Nu este ultima ocazie de a dezbate acest act normativ”.  

Cotidian

Program Starea Civilă Brașov – Compartimentul Decese, în mini-vacanța de Paște

Publicat

in

Brașovenii care au nevoie, în următoarele zile, de serviciile Compartimentului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă trebuie să țină cont de programul special de lucru anunțat de Primăria Brașov, pentru perioada 10–13 aprilie 2026, în weekendul de Paște.

Potrivit programului afișat, ghișeele pentru înregistrarea deceselor, din camerele 26 și 27, nu vor funcționa în fiecare zi.

Cum se lucrează la Compartimentul „Decese”

Programul anunțat este următorul:

vineri10.04.2026NU SE LUCREAZĂ
sâmbăta11.04.20269 – 13
duminica12.04.2026NU SE LUCREAZĂ
luni13.04.20269 – 13
  • Acest program este valabil numai pentru înregistrarea deceselor la Serviciul Stare Civilă de la Primăria Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Șinca Nouă caută firmă de salubritate pentru următorii 5 ani. Ce tipuri de deșeuri vor fi colectate separat

Publicat

in

Locuitorii din Șinca Nouă ar putea beneficia în următorii ani de un serviciu de salubritate mai bine organizat, după ce administrația locală a lansat procedura pentru desemnarea unui operator care să se ocupe de colectarea deșeurilor din comună.

Contractul pregătit de autoritățile locale are o valoare estimată de 1.005.675 lei fără TVA și ar urma să fie încheiat pentru o perioadă de cinci ani.

Ce va trebui să ridice noul operator

Firma care va câștiga contractul nu va avea doar obligația de a ridica gunoiul menajer de la gospodării, ci și de a gestiona separat mai multe categorii de deșeuri, atât de la populație, cât și de la instituții și agenți economici din comună.

Printre obligațiile prevăzute se numără:

  • colectarea separată a deșeurilor menajere;
  • ridicarea deșeurilor din coșurile stradale;
  • preluarea deșeurilor rezultate din construcții;
  • colectarea obiectelor voluminoase din gospodării;
  • campanii dedicate pentru deșeuri periculoase și textile.

Molozul, lemnul și metalul vor trebui colectate separat

Unul dintre aspectele importante ale viitorului contract este faptul că operatorul va trebui să preia și deșeurile provenite din lucrări de construcții sau renovări, pe categorii distincte.

Asta înseamnă că vor fi separate următoarele deșeuri:

  • deșeurile inerte, precum molozul sau cărămizile;
  • materialele valorificabile energetic, cum este lemnul;
  • deșeurile reciclabile, inclusiv metalul sau obiectele care conțin metal într-un procent semnificativ.

Tot operatorul desemnat va trebui să ridice și deșeurile voluminoase, precum mobilierul vechi sau alte obiecte mari care nu pot fi aruncate împreună cu gunoiul menajer obișnuit.

Campanii speciale pentru deșeuri periculoase și textile

Pe lângă colectarea obișnuită, viitorul operator va avea obligația de a organiza și campanii separate pentru ridicarea unor categorii de deșeuri care nu pot fi aruncate la întâmplare.

Conform caietului de sarcini este vorba, în special, despre următoarele tipuri de deșeuri:

  • ambalaje de la produse de curățenie;
  • recipiente în care au fost păstrate vopseluri sau alte substanțe similare;
  • textile uzate.

Aceste categorii sunt importante de precizat întyr-un contract cu viitorul operator de deșeuri mai ales că multe dintre ele ajung frecvent în fluxul menajer obișnuit sau sunt abandonate.

Câte deșeuri produce comuna Șinca Nouă

Potrivit datelor Primăriei Șinca Nouă, în anul 2024 comuna, care are două sate – Șinca Nouă și Paltin – avea 480 de gospodării individuale și o populație de aproximativ 1.250 de locuitori. Pentru următorii cinci ani, autoritățile estimează de la aceste gospodării, o cantitate totală de 175,2 tone de deșeuri, fără a lua însă în acest calcul și deșeurile textile, cele voluminoase, deșeurile menajere periculoase și cele abandonate.

Citește mai departe

Cotidian

Atenție, șoferi! Drumurile din zona montană a Brașovului, afectate de ninsoare și polei

Publicat

in

Condițiile de iarnă s-au reinstalat pe drumurile naționale din centrul țării, iar șoferii care circulă prin județul Brașov, mai ales spre zonele montane, sunt avertizați să circule cu prudență. Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov (DRDP Brașov), în ultimele ore, utilajele de deszăpezire au intervenit pe drumurile naționale din Brașov, Covasna, Harghita și Sibiu, unde au fost împrăștiate peste 50 de tone de materiale antiderapante.

Cele mai afectate rămân sectoarele aflate la altitudini de peste 1.000 de metri, acolo unde ninsoarea, temperaturile scăzute și umezeala de pe carosabil pot crea rapid condiții dificile de trafic.

Drumurile din zona montană, sub supraveghere

În județul Brașov, problemele pot apărea în special pe traseele care duc spre sau traversează zonele montane, unde schimbările de temperatură și precipitațiile pot favoriza apariția poleiului sau a unui carosabil periculos, mai ales în timpul nopții și în primele ore ale dimineții, spun reprezentanții DRDP Brașov.

Intervențiile utilajelor au avut ca scop menținerea drumurilor practicabile în contextul avertizărilor meteo aflate în vigoare.

Avertisment pentru cei care pleacă la drum

Drumarii le recomandă șoferilor să circule cu viteză adaptată condițiilor de trafic, să păstreze distanța de siguranță între autovehicule și să manifeste prudență sporită în zonele aflate sub incidența codurilor meteorologice valabile până mâine.

În cazul deplasărilor spre munte, șoferii sunt sfătuiți, ca de obicei, să se asigure că mașinile sunt echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să evite manevrele bruște în zonele unde carosabilul poate deveni alunecos.

Vremea poate complica rapid traficul

Chiar dacă în zonele joase din județ condițiile de circulație pot părea normale, în zonele de altitudine situația se poate schimba de la o oră la alta. Ninsoarea, lapovița și temperaturile apropiate de pragul de îngheț pot transforma rapid drumurile într-un risc pentru șoferii nepregătiți. Astfel, autoritățile le recomandă conducătorilor auto să urmărească avertizările meteo și să plece la drum doar după ce verifică starea traseului, mai ales dacă au în plan deplasări spre zonele montane din județul Brașov.

Citește mai departe

Trending