Ramai la curent!

Sport

Corona Braşov începe vineri turneul amical din Croaţia

Publicat

in

Corona Braşov încpe vineri turneul de pregătire din Croaţia. Antrenoru Ion Crăciun a declarat că este mulţumit de stagiul echipei din Croaţia şi că speră ca în turneul amical care va începe vineri, alături de Krim Mercador, Podravka Vegeta şi Pogon Szczecin, jocul echipei să se apropie cât mai mult de ceea ce aşteaptă în campionat. „Chiar pot spune că ne pregătim foarte bine, facem şi antrenamente dar am avut şi meciuri şcoală. Am jucat de exemplu cu polonezele de la Pogon, care au o echipă extrem de solidă, la fel şi Podravka sau Krim, care deşi a pierdut câteva jucătoare, arată foarte bine. Va fi un turneu interesant, în care vom avea adversari puternici, dar asta e bine pentru că mai e puţin şi începem jocurile pe puncte”, a spus Ion Crăciun.

Tehnicianul Coronei a mai adăugat că aşteaptă de la acest turneu să îi arate exact ce mai trebuie rezolvat până la startul sezonului. „Va fi un turneu în care voi cere echipei să pună în aplicare tot ce am pregătit în această perioadă. Vreau să vedem exact ce nu funcţionează şi trebuie îmbunătăţit. Din păcate, mi-ar fi plăcut să am toate jucătoarele la capacitate maximă, dar nu este aşa şi mai trebuie să suferim puţin din acest punct de vedere. Totuşi, sunt mulţumit de felul în care s-a antrenat echipa şi sper să continuăm tot aşa şi să ne întoarcem acasă fără accidentări”.

Corona Braşov va juca vineri şi sâmbătă la turneul de la Koprivnica, urmând ca duminică, delegaţia braşoveană să pornească spre casă. Săptâmâna viitoare, handbalistele Coronei vor intra în linie dreaptă cu pregătirea startului de campionat. În prima etapă, Corona va juca în deplasare la Universitatea Cluj.

Sport

FOTO „Teutonii” Ghimbav își continuă drumul spre Liga Zimbrilor, după victoria clară în derby-ul județean cu CSM Făgăraș

CSO Teutonii Ghimbav câștigă categoric derby-ul județean cu CSM Făgăraș, scor 37-27, și își consolidează parcursul spre promovarea în Liga Zimbrilor, după o repriză secundă dominată clar.

Publicat

in

Handbaliștii de la CSO Teutonii Ghimbav au obținut acasă o nouă victorie în play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor. Victoria „Teutonilor” a fost una clară: 37 – 27 (17-13 la finalul primei reprize), după ce în minutul 50 s-a ajuns la o diferență de 11 goluri (33-22).   Băieții antrenați de Cătălin Vasilache au avut ceva emoții doar în prima repriză, când scorul a fost unul strâns, dar în partea a doua a meciului handbaliștii ghimbășeni au controlat jocul.

Un meci special pentru Alexandru Dedu

De altfel, după meci antrenorul „Teutonilor” a remarcat faptul că handbaliștii ghimbășeni au intrat relaxați în teren, iar câteva ratări au făcut diferența. „Pe parcurs am făcut câteva schimbări, ne-am reglat puțin și am impus ritmul”, a declarat Vasilache.

Cel mai bun marcator al echipei noastre a fost Cătălin Fodorean – 12 goluri, cele mai multe marcate în prima repriză.

„A fost o victorie muncită, pentru care ne-am pregătit toată săptămâna. Pregătirea fizică, dar și traseele pregătite în timpul antrenamentelor ne-au ajutat să obținem această victorie. Un rol important l-au avut și suporterii, care ne susțin meci de meci”, a declarat Alexandru Dedu,  care a evoluat o perioadă și la CSM Făgăraș, acesta menționând că, pentru el, acesta a fost un meci special.

El a mai precizat echipa din Ghimbav este una omogenă, care îmbină experiența unor „veterani” cu talentul unor jucători de perspectivă și este optimist în ceea ce privește obținerea obiectivului: promovarea în prima ligă de handbal. 

Totuși, lupta pentru promovarea în Liga Zimbrilor rămâne strânsă, consideră antrenorul CSO Teutonii Ghimbav.

„Dacă ne uităm pe clasament, observăm că toate echipele sunt apropiate, cu excepția Stelei, care s-a distanțat. În aceste condiții, pentru noi, din acest moment, orice punct este crucial, dar am mare încredere în jucătorii mei”, a încheiat Cătălin Vasilache.

Citește mai departe

Prima Pagina

FOTO. „Kids Judo Cup” a adus clubului Kids Tâmpa 18 medalii!

Prima ediție „Kids Judo Cup”, organizată la Brașov, a reunit 740 de sportivi din România și Republica Moldova. Clubul Kids Tâmpa a obținut 18 medalii și a încheiat competiția pe locul 5 în clasamentul general.

Publicat

in

De

Prima ediție a competiției de judo „Kids Judo Cup”, organizată de clubul Kids Tâmpa Brașov, în weekend, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”, a reunit pe tatami nu mai puțin de 740 de sportivi din țară și de la opt cluburi din Republica Moldova, fiind considerată un succes atât pentru clubul organizator, cât și pentru oraș.

După o zi de competiție plină, Kids Tâmpa a reușit să câștige 18 medalii, dintre care 6 de aur, 6 de argint și 6 de bronz. La final, antrenorul clubului Kids Tâmpa, Vasile Blendica, s-a declarat mulțumit:

„A fost un concurs foarte bun pentru noi, atât din punct de vedere al organizării, cât și din punct de vedere sportiv, pentru că am câștigat 18 medalii, iar toți sportivii au avut meciuri frumoase, din care au avut de învățat. Sperăm să aducem în continuare clubului multe medalii în competițiile la care participăm. Mulțumim tuturor celor care ne susțin, clubului și sponsorilor, care au făcut ca organizarea acestei prime ediții de la Brașov să fie excelentă.”

Și președintele Kids Tâmpa, Adrian Zahariea, a fost încântat de numărul mare de sportivi înscriși la prima ediție a „Kids Judo Cup” și de atmosfera din sală, considerând competiția un succes atât pentru judoul brașovean cât și pentru promovarea Brașovului.

„A fost o competiție frumoasă, în care ne-am putut bucura de prezența unui număr mare de sportivi. Cu siguranță, acest concurs va deveni o tradiție la Brașov, oraș care merită o bună promovare a acestui sport. Așa cum se știe, judo a adus de-a lungul vremii numeroase titluri naționale și internaționale, iar acest lucru ne obligă să continuăm să creștem campioni pentru Brașov și pentru România.”

Rezultate obținute de Kids Tâmpa la „Kids Judo Cup”

U10
Radu Emma – locul 1
Fliușcă Natalia – locul 1
Chisăliță Zian – locul 2
Chisăliță Zenaida – locul 3

U12 (2015–2016)
Radu Emma – locul 1
Șerban Rebeca – locul 1
Mărcuț Eduard – locul 2
Lupu Matei – locul 2

U13
Fliușcă Antonia – locul 3

U14 (2013–2014)
Păun Victor – locul 3
Zahariea Pavel – locul 3
Constantin Alexandra – locul 3

U16 (2011–2012)
Păun Bogdan – locul 1
Man Carla – locul 2
Echim Ianis – locul 2
Ghiran Alexandru – locul 3

U18
Leța Raysa – locul 1
Băilă Andrei – locul 2

Clubul Kids Tâmpa s-a clasat pe locul 5 în clasamentul pe medalii, din 46 de cluburi participante la competiție.

Citește mai departe

Sport

Județul Brașov, doi reprezentanți în forul de conducere al Federației Române de Handbal (FRH)

Publicat

in

În următorii patru ani, județul Brașov va avea doi reprezentanți în forul de conducere al Federației Române de Handbal. În urma alegerilor care au avut loc pe 24 aprilie, în Consiliul de Administrație al FRH au fost aleși Diana Carmen Ciulei, șefa Asociației Județene de Handbal Brașov și Viorel Irimie, președintele CSO Teutonii Ghimbav.

Ei fac parte din echipa de 15 membri ai Consiliului de Administrație.

Membrii Consiliului de Administrație al FRH în mandatul 2026 – 2030

În urma alegerilor de vineri, noul președinte al FRH a fost desemnat Bogdan Voina, care l-a depășit, ca număr de voturi, în turul al doilea, pe Sorin Dinu. Constantin Din, cel care a deținut mandatul de președinte în perioada 2022 – 2026 nu a adunat numărul de voturi necesare pentru a trece în turul secund.

Bogdan Voina va face echipă, al conducerea federației cu Adrian Cosman, ales vicepreședinte. Mariana Târcă, cea care a candidat și ea pentru funcția de vicepreședinte, în echipa lui Constantin Din, s-a clasat pe locul 3.

Citește mai departe

Trending