FOTO. Peste 5000 de brașoveni au protestat vineri seara în stradă, împotriva Guvernului și a PSD: „Dragnea nu uita, Brașovul nu te vrea“

Mitingul de solidaritate cu diaspora a adunat la Brașov câteva mii de oameni care au ieșit în stradă să protesteze împotriva corupției și să ceară schimbarea Guvernului.

Din estimări neoficiale are forțelor de ordine, în momentul maxim al manifestării, undeva în zona Centrului Civic, grupul celor care ieșiți în stradă la protest a depășit 5000 de oameni.

Inițial, din Centru au plecat în jur de 2.000 de persoane, însă pe traseul spre gară s-au alăturat și alți brașoveni care au vrut să își arate nemulțumirea față de prestația guvernului și a partidului de guvernământ. În centrul orașului și spre zona Gării multe dintre străzile principale au fost în cea mai mare parte blocate traficului: 15 Noiembrie și Toamnei –  parțial, bd. Victoriei – pe un sens complet, bd. Gării – parțial, 13 Decembrie complet, str. Iuliu Maniu – complet, Mureșenilor – complet. Cu toate astea, mitingul s-a desfășurat fără incidente. Polițiștii se așteptau la un număr mare de participanți, de aceea au fost pregătiți să oprească sau să devieze traficul, la trecerea grupului de manifestanți. 

Pe traseul mitingului s-au auzit scandări precum „Jos Guvernul“, „PSD Ciuma Roșie“, „Vrem justiție, nu corupție“.

Protestul s-a sfârșit după ora 23.15 în Piața Sfatului, cu scandările sub geamul sediului PSD: „Dragnea nu uita, Brașovul nu te vrea“ și „Nu se poate, vrem anticipate“.  La fel ca și la precedentele proteste, evenimentul s-a încheiat  cu intonarea imnului național.

Față de ceea ce s-a întâmplat în Piața Victoriei, din București, unde peste 200 de participanți au avut nevoie de îngrijiri medicale, la Brașov protestul s-a desfășurat fără incidente, la final manifestanții aplaudându-i pe jandarmi.

Și la la București, și la Brașov, protestatarii au anunțat că vor ieși în stradă și sâmbătă. La Brașov, protestatarii sunt așteptați la ora 18.00, la Prefectură. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*