FOTO&VIDEO. 24 de ore până la „Cerbul de Aur“. Iată cum va arăta show-ul de lumini din Piața Sfatului

Au mai rămas mai puțin de 24 de ore până la startul ediției aniversare a „Cerbului de Aur“. Festivalul împlinește, în acest an, 50 de ani de la prima ediție, iar revenirea, după o pauză de 9 ani, marchează și Centenarul Marii Uniri, la Brașov. 

Piața Sfatului a fost amenajată în mai puțin de două săptămâni, cu scena-gigant și gradenele pentru spectatori. De asemenea, organizatorii au „umblat“ și la lumina Pieței, înlăturând globurile de pe stâlpi de iluminat public, pentru a le înlocui cu luminile de spectacol. De exemplu, numai pe Casa Sfatului au fost amplasate 6 reflectoare pentru iluminarea scenei. S-a apelat la un iluminat special și pentru Casa Sfatului dar și pentru Biserica Neagră.

Show-ul de lumini din serile festivalului se va baza, în general, pe nuanțe de roșu și albastru, organizatorii promițând că nu vor rămâne datori nici la acest capitol de spectacol.

Cerbul de Aur debutează miercuri, cu o seară de sărbătoare a celor care au fost laureați ai Festivalului, de la Gigliola Cinquetti sau Luminita Dobrescu, la Paula Seling, Monica Anghel, Corina Chiriac, Laurentiu Cazan, Nico, Doru Tufis, Proconsul, Ovi, Luminita Anghel, Narcisa Suciu, Razvan Krivach. În seara inaugurală vor susține recitaluri Gigliola Cinquetti, Interpretul de fado Paulo Braganca, The Humans și Andra.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.