O bătrână dispărută din luna mai de la un cămin a fost găsită de Poliția Locală în curtea unei biserici din Brașov

Polițiștii locali de la Biroul 1 Centru au găsit o femeie dată dispărută încă din luna mai a acestui an.
Este vorba despre o bătrână în vârsta de 66 de ani, instituționalizată la un cămin pentru persoane vârstnice din județ,  care la jumătatea lui mai a plecat la plimbare prin oraș și nu a mai revenit în unitate.
 
Fiind anunțată de DGASPC în urmă cu o săptămână, Poliţia Locală Brașov a demarat procedurile de căutare. Femeia a fost depistată și identificată în curtea unei biserici din oraș,  unde se adapostise de frig. Ea le-a povestit cu lacrimi în ochi polițiștilor locali că intentionase să plece la copii în Italia, însă pentru că nu deținea fondurile necesare nu s-a putut urca în nici un mijloc de transport pentru a ajunge la destinatia dorită. Sunt informații conform cărora,  E. D. a fost inițial în Sfântul Gheorghe,  însă nu a stat mult acolo,  revenind în scurt timp în Brașov. Aici, ea a stat pe unde a putut,  dar cel mai mult în stradă. Tot ea,  le-a mai spus polițiștilor locali că de șase ani a rămas fără un acoperiș deasupra capului,  având o situație familială și financiară dificilă. Femeia a fost predată pe bază de proces verbal celor de la DGASPC, a precizat directorul Poliției Locale, Nicolae Aldea.
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.