„O viață fără bariere“, eveniment pentru prevenirea excluziunii și marginalizării sociale

Direcția de Asistență Socială Brașov organizează marți, 30 noiembrie 2018, în intervalul orar 10,30-14,00  o nouă ediție a evenimentului „O viață fără bariere“, care va avea loc la Centrul Sportiv Kinesis, str. Vasile Alecsandri, nr. 37A. 

Evenimentul, aflat la a VIII-a ediție își propune să prevină excluziunea și marginalizărea socială a persoanelor cu dizabilități, aflate în situație de vulnerabilitate și să faciliteze accesul acestora la activitățile organizate la nivelul comunității locale alături de ceilalți membri. Este un eveniment care favorizează interacțiunea, a cunoașterea și schimbul de experiență, dezvoltarea încrederii în forțele proprii, a stimei de sine, a creativității, cultivarea spiritului de echipă, a curajului, a perseverenței, precum și promovarea mișcării prin sport.

La cea de a VIII-a ediție a evenimentului „O viață fără bariere“, cele peste 150 de persoane cu dizabilități, care au domiciliul sau reședința pe raza Municipiului Brașov, precum și elevi și studenți din unitățile brașovene de învățământ se vor întrece în activități cu caracter sportiv – competițional: cross cu obstacole, traseul buclucaș și alte jocuri de perspicacitate precum: bilețelul spune, merele voiajere, parașuta. Vor alterna activitățile  interactive- dans, piňata, karaoke, face-painting, proiecție de figurine- cu ateliere de îndemânare și stimulare a creativității-  pictură, desen, modelaj, realizare de produse hand-made etc.

Toți participanții vor fi răsplătiți cu premii, diplome și nu în ultimul rând multă distracție, într-un spațiu plin de dans, culoare și multă voie bună.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.