FOTO. La Brașov, regulile sunt făcute ca să fie încălcate! Autocarele turistice parchează în continuare unde vor, în Centrul Vechi, chiar sub nasul Poliției Locale

17.11.2018

La Brașov, se pare că regulile sunt făcute ca să fie încălcate, mai ales dacă nu are cine să sancționeze acest lucru. Deși încă de luna trecută au intrat în vigoare câteva reguli noi care interzic staționarea autocarelor în Centrul Brșovului, pentru îmbarcarea/debarcarea turiștilor, aceste reguli sunt încălcate în mod constant. Iar uneori, acest lucru se întâmplă chiar sub nasul Poliției Locale, care pare a fi mai mult decât tolerantă, din moment ce, fiind la locul faptei, nu îi întreabă pe șoferi „de sănătate“. 

Astfel, autocarele opresc în continuare la Modarom, pe bulevardul 15 Noiembrie, la Prefectură sau în Livada Poștei, unde le este mai comod. De exemplu, numai sâmbătă, în mijlocul zilei, într-o perioadă de 15 minute, două autocare turistice au oprit în Livada Poștei, în locul folosit dintotdeauna – în fața Bibliotecii Județene „George Barițiu“, respectiv pe unul dintre peroane. Asta în timp ce o mașină a Poliției era parcată la doar câțiva metri distanță, fără să intervină în vreun fel. 

Reamintim că, printr-o decizie a Primăriei Brașov  autocarele turistice pot opri pentru debarcare și îmbarcare doar în zona special amenajată din fata fostului cinematograf Astra. Aici pot staționa, simultan, timp de câteva minute, 6 autocare. După debarcarea turiștilor, autocarele trebuie sa se deplaseze în parcarea amenajată de la terminalul RATBV din Bartolomeu (la fostul stadion Municipal). Capacitatea acesteia este de 20 de autocare și 8 microbuze, este iluminată, iar șoferii vor putea folosi grupurile sanitare  din terminalul RATBV.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.