VIDEO. Jandarm brașovean reținut de DIICOT Covasna, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc

Foto: Arhivă

Un subofițer din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov a fost reținut pentru 24 de ore, de DIICOT Covasna, pentru săvârşirea  infracţiunilor  de  introducere în țară, fără drept, de droguri de mare risc şi  trafic de droguri de mare risc.

 

 

„La data de 17 decembrie 2018, procurorii  DIICOT – Biroul Teritorial Covasna împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna l-au surprins în flagrant,  pe raza municipiului Brașov, pe inculpatul  Gavriluț Ovidiu,   în timp ce  ridica, de la un transportator privat, un colet livrat prin intermediul unei firme de transport international. Cu ocazia controlului coletului, au fost descoperite, disimulate într-un ambalaj de patiserie, 70 de grame de cocaină fără aditivi, valoarea de piață a acesteia fiind estimată la suma de 15.000 de euro. La data de 18.12.2018  Tribunalul Militar Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Operațiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.   Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie“, se arată în comunicatul de presă al DIICOT.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov au precizat că nu aveau cunoștință de faptele pentru care acesta a fost arestat, mai ales că subofițerul este angajat la IJJ din luna noiembrie.

„Gavriluț Ovidiu este subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean «Nicolae Titulescu» Brașov din luna noiembrie 2018. Referitor la faptele pentru care a fost arestat preventiv, menționăm că nu aveam cunoștință despre acestea, însă instituția noastră va pune la dispoziția organelor abilitate absolut tot ceea ce este necesar pentru soluționarea cauzei. După rezolvarea contestației făcută de acesta la măsura arestării preventive pe 30 de zile, va fi suspendat din funcție până la soluționarea cauzei. Pentru mai multe detalii despre faptele săvârșite de acesta vă puteți adresa Biroului Teritorial al DIICOT din județul Covasna“, a precizat Cristi Roșu, purtătorul de cuvânt al IJJ Brașov.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.