Connect with us

Cotidian

PSD anunță o răsturnare de situație pentru finanțarea Aeroportului Brașov, după ce majoritatea amendamentelor au fost respinse

Published

on

Parlamentarii de Brașov ai PNL, USR, UDMR și chiar PSD au încercat și în acest an să obțină ceva bani de bugetul de stat. Au depus amendamente pentru aeroport, drumuri, căi ferate sau spitale la comisiile de transport și administrație publică. Toate au fost respinse, prin răspunsuri sau mai mult sau mai puțin elaborate.



 

În comisiile de transporturi, în dreptul celor 192 de amendamente respinse (din 194 depuse) se menționa că inițiatorii nu indicat „o sursă de finanțare nesustenabilă”. În dreptul amendamentelor respinse de comisiile de administrație a fost trecut doar „respinse prin vot”.

 Aeroportul Brașov, „vedeta amendamentelor”

Pentru finanțarea aeroportului de la bugetul de stat au fost depuse trei amendamente, toate respinse. Liberalii brașoveni au cerut ca din bugetul Ministerului Transporturilor să fie alocată suma de 358 milioane lei, pentru finanțarea integrală a investiției.

În schimb, deputatul USR Tudor Benga și parlamentarii PSD și UDMR de Brașov au încercat să obțină finanțare din cotele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor, cel mai probabil, mizând pe faptul că „se poate”, din moment ce Guvernul a alocat Consiliului Județean Covasna pentru finanțarea aeroportului de la Ghimbav (10 milioane de lei). Ei au depus amendamentele la comisiile de administrație, unde au fost „respinse prin vot”. Parlamentarii brașoveni ai PSD și UDMR au preluat întocmai „rețeta”, propunând ca prin anexa nr 7 la Legea bugetului de stat pe 2019 să fie suplimentată alocarea pentru județul Brașov cu 15 milioane de lei, iar în dreptul sumei din TVA pentru județul nostru să  existe o trimitere în care să se precizeze că „include şi suma de 15.000.000 lei, ce se repartizează Consiliului Judeţean Braşov pentru finanţarea lucrărilor la aeroportul Internaţional Braşov”. Planul nu a dat roade, pentru că amendamentul a fost respins.

Deputatul USR Brașov Tudor Benga a depus un alt amendament, prin care a solicitat 70 de milioane de lei pentru aeroport, prin suplimentarea sumei pentru echilibrarea bugetelor locale (adică anexa 7). Nici el nu a avut succes.



 

Pe de altă parte, PSD Brașov a anunțat intr-un comunicat de presă, că în ședința comună a comisiilor de buget din Senat și Camera Deputaților, care s-a încheiat în această miercuri dimineața, la ora 04.00. „Aeroportul Brașov primește 13 milioane de lei, datorită amendamentului PSD Brașov  și 10 milioane de lei cu ajutorul amendamentului depus de UDMR în acest sens, ambele votate în unanimitate în comisia de buget”.

Pentru ce au mai solicitat bani parlamentarii de Brașov

  • Izabella Ambrus (UDMR) a cerut alocarea sumei de 263.000 lei, pentru proiectele europene din județul Brașov. Amendament respins. 
  • Izabella Ambrus (UDMR) a cerut includerea mai multor investiții din comuna Ormeniș în Programul Național de Dezvoltare Locală (250 mii leirepararea acoperișului școlii, 100 mii lei – amenajarea unei case mortuare, 400 mii lei – realizare sistem de canalizare, 50 mii lei – iluminat public). Nici acest amendament nu a trecut.
  • Tudor Benga (USR) a solicitat Suplimentarea cu 20.000 mii lei a sumelor alocate Consiliul Județean Brașov (din cotele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale – Anexa 7 a Legii bugetului de stat) pentru acoperirea cofinanțării aferente proiectelor de reabilitare a drumurilor județene efectuate pe fonduri europene nerambursabile. Amendamentul a fost respins.
  • Mara Mareș (PNL) a cerut suma de 7.095.000 lei pentru modernizarea DN 73 A, tronson Zărneşti – Şercaia. Amendament a fost respins.   
  • Tudor Benga (USR) a cerut suplimentarea alocării bugetare pentru modernizarea DN 73 cu suma de 100.000.000 lei.  
  • Tudor Benga (USR) a solicitat suma de 10.000.000 lei pentru proiectul „Varianta de ocolire Făgăraş + drum de legătură (sector din A 3 Sibiu Braşov)”.
  • Tudor Benga (USR) a solicitat alocarea a 400.000 lei pentru realizarea unui studiu de fezabilitate în vederea lărgirii la 2 benzi pe sens a DN 13, pe porţiunea de la ieşirea din municipiul Brașov, până la intersecția cu DJ 112A. Respins.
  • Tudor Benga Benga (USR) a solicitat alocarea sumei de 30.000 lei pentru elaborarea unui Studiu de Fezabilitate în vederea reconstruirii podului prăbușit de la Budila. Amendament respins. 
  •  Tudor Benga (USR)  a solicitat suplimentarea cu 1.000.000 lei a alocării iniţiale de 70.000 lei pentru demararea procedurilor premergătoare construcţiei segmentului de autostradă Cristian – Codlea. Respins.
  • Tudor Benga (USR) a solicitat  alocarea sumei de 1.000.000 lei pentru realizarea unui studiu de fezabilitate în vederea lărgirii Străzii Institutului din Braşov, conectarea acesteia cu ocolitoarea şi prelungirea până în zona terminalului Aeroportului Braşov. Respins.
  • Tudor Benga (USR)  a solicitat a 40.000.000 lei pentru demararea lucrărilor la   conexiunea feroviară cu viitorul aeroport Braşov. Respins.
  •  Tudor Benga (USR)   a solicitat alocarea sumei de 100.000 lei pentru realizarea unui studiu de soluţii alternative la studiul de fezabilitate pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Braşov-Predeal. Respins
  •  Tudor Benga (USR)  a solicitat suplimentarea cu 1.000.000 lei a sumelor alocate Regionalei CFR Braşov pentru reabilitarea podurilor, podeţelor şi tunelurilor de cale ferată de pe raza Regionalei. Respins.

 

Cotidian

Primarul din Săcele, indecis în privința păcănelelor. Cele 11 săli din oraș „vor fi analizate”

Published

on

Primarul municipiului Săcele, Virgil Popa,  este indecis în ceea ce privește interzicerea jocurilor de noroc din oraș. El a precizat că în cursul acestei săptămâni vor fi analizate toate cele 11 săli de jocuri, după care vor fi luate deciziile în acest sens.


„Pentru mine, ca primar, prioritatea este protejarea comunității, dar și respectarea cadrului legal și a mediului economic local. Nu susțin nici decizii pripite, nici abordări populiste”, a declarat primarul.

Evaluarea celor 11 săli va include amplasarea fiecărei locații;  respectarea condițiilor legale actuale; impactul social;  contribuția fiscală la bugetul local; numărul de salariați cu domiciliul în Săcele;  posibilitatea introducerii unor reguli suplimentare la nivel local.

Amintim că în Zărnești, Consiliul Local s-a pronunțat împotriva jocurilor de noroc, iar edilii din Râșnov și Brașov au declarat că vor propune interzicerea acestei activități. 

Continue Reading

Cotidian

Școlile din Brașov, tot mai nesigure. Posturile sunt blocate, iar unii consilieri locali propun „Planul B”

Published

on

Siguranța în școlile din municipiul Brașov a fost subiect de dezbatere în ultima ședință a Consiliului Local Brașov. Principala problemă ridicată de aleși a fost că în unitățile de învățământ intră persoane neautorizate, iar capacitatea de reacție a unităților de învățământ este limitată. Cauza este criza de personal, au spus mai mulți consilieri locali, care au prezentat mai multe incidente din școli. De asemenea, ei au amintit că angajările sunt blocate și au propus externalizarea serviciului de pază, adică semnarea unor contracte cu firmele de specialitate.

Un tânăr s-a plimbat nestingherit prin Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”

Astfel, consilierul local PMP Marius Neculaescu a declarat prezentat un incident de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, unde fiica lui este elevă.

„Un tânăr de aproximativ 25 de ani a intrat în școală la ora 8 dimineața și s-a așezat într-o clasă, într-o bancă. Elevii credeau că este un suplinitor. Când a intrat profesoara în clasă, el a spus că a fost înscris în clasa a XII-a F și nu a putut să vină până acum. Profesoara i-a spus că este clasa pe care o caută, iar el a plecat. A mers în alte clase. La clasa a VI-a și-a făcut poze cu elevii. Timp de două ore s-a plimbat prin liceu. Într-un final, s-a întâlnit cu directorul. După aproximativ două ore a venit jandarmeria, care nu a intrat în școală. Poarta a fost închisă, dar tânărul a sărit gardul și a fugit și nu știu dacă a fost găsit”, a povestit alesul local.
El a mai spus că problema este că, „dacă vrei să intri în școlile din Brașov, o faci. La «Meșotă» e o doamnă în vârstă care spune că îi este frig și nu poate sta la poartă”.

Pe de altă parte, el a recomandat organizarea unei campanii de informare, prin care elevilor să li se explice faptul că pot suna la numărul unic de urgență 112, nu să aștepte să vină o profesoară pentru a rezolva problema.

Școala Gimnazială nr. 19, într-o zonă cu mari probleme

Nici la Școala Gimnazială nr. 19 din Brașov situația nu este mai bună. Această unitate este la mică distanță de zona fostului magazin Rapid de pe Bulevardul Gării, unde, frecvent, forțele de ordine au probleme cu oamenii străzii sau cu alte persoane dubioase.

„În Școala Gimnazială nr. 19 au intrat persoane străine. Direcțiunea a acționat rapid și nu au fost incidente. Acolo sunt 1.254 de elevi, care învață în trei schimburi. La sfârșitul anului trecut a demisonat portarul a demisionat, iar acum este un singur paznic, pentru că angajările sunt blocate”, a declarat consilierul local Ioana Henegar (PSD).

Ea a solicitat asigurarea resurselor financiare pentru bugetarea postului rămas vacant la finalul anului trecut.

Problema siguranței în școli a fost ridicată și de conducerea Colegiului Tehnic Răduleț.

„Am vorbit cu directorul acestei școli. Acesta mi-a spus că posturile sunt blocate, dar poate externalizăm acest serviciu. Sunt mai multe intrări în școli, iar un paznic nu poate fi și portar”, a declarat consilierul local Cristina Timariu (PNL)

Continue Reading

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Trending