Ramai la curent!

Cotidian

Unde, cum și mai ales când se va face tromboliză intravenoasă la Brașov, pentru pacienții cu AVC?

Publicat

in

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, inclus pe ultima sută de metri de Ministerul Sănătății, pe lista Programului național de tromboliză intravenoasă pentru recuperarea pacienților cu AVC, trebuie să își rezolve problema legată de personal. Rezolvarea acestei probleme a Spitalului Județean, care are prea puțini specialiști în neurologie pentru a asigura o gardă permanentă, este și acum în stadiul de căutare a soluțiilor. 



 

„La Spitalul Județean avem partea de Radiologie, care nu există la Spitalul de Neurologie, însă avem prea puțin specialiști în neurologie, pentru garda permanentă. În schimb, la Neuro sunt 12 specialiști care fac gardă permanentă. Trebuie să căutăm o soluție pentru a-i folosi și pe aceștia la Județean, unde exista acea gardă de neuro la domiciliu, tranaformată în gardă continuă“, a explicat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean (CJ) Brașov vineri, după conferința de presă în care l-a prezentat oficial pe Nicușor Bîgiu, noul manager interimar al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. 

Una dintre variantele înaintate de președintele CJ este aceea ca Spitalul de Psihiatrie și Neurologie să funcționeze, cu partea de Neuro, ca secție a Spitalului Județean.

Deocamdată însă, nici la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov nu a fost amenajat viitorul spațiu al Secției de Neuro, cu paturile de acuți. Aceasta va fi în corpul B al spitalului, aflat încă în plin șantier.  Conform contractului  semnat cu SC Rom Liant Construct SRL & SC Coral SRL, modernizarea acestui corp ar trebui să se încheie în data de 21 iulie 2019.  Totuși, având în vedere în vedere că lucrările au fost suspendate în data de 23 octombrie 2018, pentru ca obiectivul să fie preluat de Compania Națională de Investiții (CNI), Consiliul Județean Brașov a anunțat că „data de finalizare a lucrărilor poate fi maxim noiembrie 2019”. Dupa finalizarea lucrarilor va mai fi nevoie şi de o perioadă pentru montarea aparaturii medicale și a mobilierului. 



Deși nu unitatea sa medicală este în Programul național de tromboliză intravenoasă pentru pacienții cu AVC, noul manager interimar al Spitalului de Psihiatrie și Neurologie s-a arătat conștient că va trebui găsită o formulă astfel încât programul să funcționeze, la Brașov, cu echipamentele Spitalului Județean și resursa umană a Spitalului de Neuro-Psihiatrie.

De altfel, dr. Nicușor Bîgiu a declarat vineri că i-a fost rușine când a văzut, la începutul anului, că Brașovul nu se afla, cu niciun spital, printre centrele în care se desfășoară Programul de tromboliză intravenoasă pentru recuperarea pacienților care au suferit AVC.

Și mie mi-a fost rușine când m-am uitat pe harta trombolizei și am văzut că Brașovul nu era acolo. Este unul dintre obiectivele mele, să facem tromboliză la Brașov și să dăm accesul pacienților noștri la îngrijiri de calitate“, a spus Nicușor Bîgiu, manager interimar al Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov.

Practic, în acest moment este greu de estimat când la Brașov se vor putea aplica intervențiile medicale prevăzute în Programul național de tromboliză intravenoasă pentru recuperarea pacienților cu AVC. Totul depinde, pe de o parte, de respectarea graficului de lucrări la Corpul B al SCJU, iar pe de altă parte, de rapiditatea cu care administrația județeană și conducerile celor două spitale vor cădea de acord asupra unei soluții  de colaborare pe care să o şi pună în aplicare. 

 

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending