FOTO. Brașovul în albastru, pentru conștientizarea autismului

Ca în fiecare an, Braşovul a devenit albastru pe 2 aprilie, cu ocazie Zilei mondiale de conştientizare a autismului.



Nici în acest an nu a lipsit marşul din centrul oraşului, organizat de Asociaţia „Copiii de Cristal“, în încercarea de a-i informa pe braşoveni cu privire la această tulburare de care suferă, în special copiii.

Zeci de persoane – copii şi părinţi, s-au alăturat marşului, de pe strada Republicii, de la Modarom în Piaţa Sfatului, purtând baloane albastre, simbol al copiilor cu autism şi împărţind materiale informative.



 

În Piaţa Sfatului, baloanele cu heliu au fost eliberate. Ca în fiecare an, momentul culminant al Zilei mondiale de conştientizare a autismului a fost şi de această dată iluminarea în albastru a unor clădiri mponument istoric din oraş.

Potrivit reprezentantei Asociaţiei „Copiii de Cristal“, Gabriela Plopeanu, şi în acest an au fost iluminate în albastru Casa Sfatului, clădirea Primăriei Braşov şi Cetăţuia. În toata lumea, clădiri celebre precum Empire State Building din New York, Ada Bridge şi Templul Sf. Sava din Belgrad, Burj Al Arab din Dubai, The Torch din Doha sau Sydney Opera House din Australia sunt incluse anual în campania „Light It Up Blue“, pentru conştientizarea autismului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.