Connect with us

Politica

Naomi Reniuț-Ursoiu, propunerea Alianței 2020 USR PLUS Brașov pentru Parlamentul European: „Candidez și pentru că vreau să aduc Europa mai aproape de noi”

Published

on

În 26 mai, românii își vor alege cei 32 de reprezentanți în Parlamentul European, iar scrutinul va fi și un barometru al conștiinței europene pe care o au mai mult sau mai puțin cetățenii. Este opinia unuia dintre candidații Alianței 2020 USR-PLUS, pentru un mandat în legislativul european, brașoveanca Naomi Reniuț-Ursoiu, în viziunea căreia „conștiința europeană este redată prin valorile la care mă raportez atunci când spun despre mine că sunt parte dintr-un partid «altfel». Democrație, demnitate, bunăstare, siguranță și justiție socială sunt doar câteva dintre pietrele de temelie ale unui spațiu pan-european”.



 

Prin candidatura la Parlamentul European (PE), Naomi Reniuț-Ursoiu și-a propus să îi convingă pe români că fac parte dintr-un spațiu de idei și principii „care ne vor ajuta să ne învingem condiția de cetățeni de undeva din zona periferică a Europei, dintr-un stat balcanic, semi-laicizat, aflat în permanentă bătălie cu o clasă politică prădătoare.  Candidez pentru că vreau și pot să reprezint interesele românilor și europenilor în singurul for legislativ trans-național. Candidez însă și pentru că vreau să aduc Europa mai aproape de noi, românii. Îmi mai doresc să arăt că există politicieni altfel – pregătiți, responsabili și altruiști”.

Corupția ne afectează în exercitarea propriilor drepturi 

Naomi Reniuț-Ursoiu militează pentru o societate incluzivă în care orice persoană să se bucure de drepturile sale, să aibă acces la un trai decent și în armonie cu natura și consideră că UE a reușit să devină o construcție coerentă care a creat premisele unei astfel de societăți.



 

„Una dintre problemele sistemice ale României este corupția, un fenomen care ne îndepărtează de modelul unei societăți incluzive. Corupția ne afectează în exercitarea propriilor drepturi, ajungându-se la situația disperată în care milioane de români  trăiesc într-o sărăcie lucie sau își și abandonează țara și familiile. În această direcție voi susține dezvoltarea unui cadru care să descurajeze jaful din resursele publice europene”, a precizat Naomi Reniuț-Ursoiu. 

Printre altele, ea a anunțat că va susține inițiativa #fărăpenali la nivel european și va milita ca persoanele condamnate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție să nu poată avea acces la funcții publice prin care să administreze fonduri structurale.

De asemenea, candidatul brașovean al Alianței susține extinderea competențelor Ombudsman-ului European (echivalentul instituției Avocatului Poporului din România – n.r.) astfel încât acesta să poată interveni în sprijinul cetățenilor care interacționează cu instituții naționale care gestionează fonduri europene: „Deși Avocatul Poporului și-ar fi putut asuma un rol pro-activ, consider că nu are nici experiența, nici determinarea prin care poate contribui la ameliorarea absorbției fondurilor europene”, a argumentat Ursoiu.

Măsuri preventive care să descurajeze traficul de ființe umane, la nivelul UE 

Un alt domeniu de interes pentru Naomi Reniuț-Ursoiu este migrația intra-comunitară, ea precizând că obiectivul ei este să susțină ameliorarea riscurilor acestui fenomen prin măsuri preventive care să descurajeze traficul de ființe umane: „Identificarea și combaterea mai eficace a organizațiilor trans-naționale de crimă organizată, crearea unor posibilități de educare, consiliere și integrare a persoanelor minore care sunt afectate de acest fenomen, sunt câteva dintre măsurile ar putea reduce traficul de ființe umane”. 



 

Studii în România și Olanda, pe care vrea să le valorifice pentru România

Naomi Reniuț a studiat științele juridice la Universitatea Transilvania, apoi s-a specializat în administrație publică, urmând un master în bună guvernare și drept public comparat la Universitatea Utrecht din Olanda. A urmat și teza de doctorat care a fost un studiu comparativ între mecanismele și instituțiile de bună administrare din România și Suedia pe care s-a fundamentat în cadrul unui proiect de cercetarea doctorală din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și a Departamentului de studii Europene de la Universitatea Uppsala.

Profesional ea a dobândit experiențe diverse – în asistență socială unde s-a familiarizat cu modul de lucru al ONG-urilor din domeniu și anumite probleme specifice acestui sector. Ulterior a făcut parte dintr-o echipă care a lucrat la elaborarea unui plan de combatere a traficului de ființe umane din zona Mării Negre, în cadrul unui proiect desfășurat de către ONU – Biroul de crimă și droguri. De asemenea, participat la proiecte desfășurate de diferite ONG-uri civice sau de mediu, cum ar fi monitorizarea aplicării legislației transparenței de către instituțiile responsabile pentru gestionarea fondurilor europene în cadrul IRT sau crearea unui parteneriat pentru protejarea mediului în cadrul EEA Grants.



 

„Un alt moment din cariera profesională a fost acela în care am devenit manager public , în urma unui concurs național prin programul BSGR din 2005,  după mai multe cursuri de specializare și examene fiind plasată pe post în 2013 în cadrul Ministerului Mediului, Direcția Juridică și Contencios. Momentan, datorită faptului că locuiesc cu familia în Brașov mi-am suspendat activitatea din cadrul ministerului. Colaborez  însă cu unul dintre parlamentarii USR – deputatul Tudor Benga, unde ofer consultanță juridică în activitatea zilnică a cabinetului pe probleme care țin de activitatea legislativă de la nivel național și din circumscripție”, a mai declarat Naomi Reniuț-Ursoiu.

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Cotidian

Așteptări din partea ministrului brașovean al Economiei: Fabrica de pulberi de la Victoria ar putea salva zona

Published

on

By

Proiectul noii Fabrici de pulberi de la Victoria ar putea revigora întreaga zonă, susține ministrul Economiei, brașoveanul Irineu Darău. Senatorul a afirmat pentru Mediafax că numărul angajaților direcți ai investiției Rheinmetall de la Victoria se va apropia de 1.000 de persoane, însă impactul unității de producție asupra economiei va fi mult mai mare.

„Există acel angajament de producție locală și, cum spunem noi, localizare, adică apel la companii românești pentru a cumpăra și expertiză, și servicii, și produse, în jurul acelei investiții Rheinmetall ar trebui să înflorească multe, multe alte locuri de muncă secundare”, a declarat Darău.

Ministrul a spus că investiția ar reprezenta „salvarea zonei” Victoria.

Promisiune preluată de la Radu Miruță

Un mesaj similar a fost lansat și de Radu Miruță, în perioada în care era ministru al Economiei. Astfel, el a declarat în luna noiembrie, la Brașov, că a renegociat contractul pregătit inițial pentru a di semnat cu partenerul german, compania Rheinmetall.

„Când am venit la minister, mi se spunea că este un contract gata de semnat şi că nu se mai poate schimba nimic. Forma de atunci era dezavantajoasă pentru România şi pentru judeţul Braşov. Contractul a fost schimbat. Am adus un plus de 92 de milioane de euro pentru statul român. De asemenea, am introdus o condiţie obligatorie privind folosirea lanţului de aprovizionare local”, a spus Miruţă. 

Amintim că la începutul lunii noiembrie a anului trecut, Guvernul României și compania germană Rheinmetall au semnat, la Palatul Victoria, acordul de colaborare pentru realizarea fabrică de pulberi de la Victoria.

„Rheinmetall și această cooperare vor investi prin companiile lor peste 400 de milioane de euro. Din punct de vedere civil, România va face investiții de 120 de milioane de euro. Primim ajutor din partea programelor europene: 47 de milioane dintr-un program aprobat de Bruxelles, iar Guvernul va primi bani prin Programul SAFE, de asemenea”, a declarat atunci Armin Papperger, director al Companiei Rheinmetall AG, citat de Agerpres.  

Construcția fabricii de pulberi pentru muniție va începe anul viitor iar lucrările vor dura trei ani.

Continue Reading

Politica

Marius Dunca, Vicepreședinte PSD: „Austeritatea nu este o soluție. Oamenii și firmele așteaptă măsuri pentru relansarea economică”

Published

on

By

Marius Dunca, vicepreședinte PSD și lider județean al PSD Brașov, susține că programul PSD de stimulare economică este singura reformă autentică dezbătută în Coaliție și consideră că social democrații au obligația de a insista pentru adoptarea acesteia prin asumarea răspunderii Guvernului în cadrul aceluiași pachet de reformă a administrației. Dunca mai spune că PSD este singurul partid care pus pe masa Coaliției soluții alternative și măsuri pentru relansarea economică, tocmai pentru a evita creșterile de taxe.

„Încă de anul trecut, din septembrie, PSD a spus public colegilor de Coaliție că austeritatea nu este o soluție și că România are nevoie de relansare economică. Companiile românești așteaptă de la Guvern garanții și sprijin pentru a păstra locurile de muncă și pentru a deveni mai competitive, de a produce mai mult și de a exporta. Amânările succesive și încăpățânarea unora dintre colegii de Coaliție a dus la generalizarea unor măsuri severe de austeritate care ridică riscuri multiple față de performanța economiei naționale. De aceea, PSD pune condiția adoptării pachetului de măsuri pentru relansarea economică. Măsurile propuse țin de creșterea competitivității economiei locale, de sprijinirea investițiilor noi și de îndreptarea unor măsuri care vizează companiile românești. Consecința aplicării acestor măsuri se va traduce prin  generarea a cel puțin 120.000 locuri de muncă stabile și bine plătite în sectoarele industriale și tehnologice și prin echilibrarea balanței comerciale. România va rămâne atractivă pentru investitori și va asigura un climat economic potrivit pentru dezvoltare” spune Vicepreședintele PSD.

Tototdată, liderul PSD Brașov trece în revistă măsuri promovate de PSD în ultimii 10 ani care au readus creșterea economică după perioadele de austeritate în care România a fost condusă de partidele dreptei politice.

„Chiar dacă unii pozează astăzi în «salvatori», le reamintesc că PSD este partidul care a pus de fiecare dată România pe traiectoria creșterii economice. După fiecare perioadă de austeritate, PSD a luat măsuri necesare pe care ceilalți le-au văzut ca fiind imposibile. PSD a redus cota de TVA la 19% în 2018 și impozitul pe venit la 10%. Tot PSD a redus cota TVA la alimente, la panificație și în alte domenii economice cu potențial de a performa. Am fost mereu alături de mediul de afaceri și am sprijinit antreprenoriatul prin programe de tip «Start-Up Nation». Am propus amânarea ratelor la bănci pentru persoane fizice și firme, prin acorduri cu sectorul bancar. Am derulat programe de sprijin financiar pentru companiile românești de aproape 4 miliarde de euro și am acordat bonusuri pentru produsele agricole românești și pentru procesarea locală a materiei prime. În timpul guvernărilor PSD, IMM-urile au primit garanții pentru investiții în echipamente și capital de lucru, în timp ce Guvernul derula investiții publice în creștere, la nivel național. Și de această dată vom face ceea ce e corect pentru oameni și pentru firmele”, concluzionează Dunca.

Continue Reading

Trending