Ramai la curent!

Investitii

Program pilot pentru reabilitarea clădirilor istorice din Brașov. Anul acesta, de la bugetul local va fi alocată suma de 377.000 lei, pentru lucrările la 4 imobile

Publicat

in

Patru clădiri din Centrul istoric al Brașovului aflate pe lista monumentelor istorice vor fi reparate în acest an, în cadrul unui program pilot demarat anul trecut de municipalitatea brașoveană și Asociaţia Împreună pentru Dezvoltarea Comunităţii (AIDC).



La fiecare dintre case se vor realiza reparații la fațade, acoperișuri și ferestre, iar jumătate din valoarea eligibilă va fi asigurată de la bugetul local al municipiului Brașov, pentru acest an fiind alocată suma de 377.000 lei.

Care sunt cele patru case?

De la bugetul local va fi alocată în acest an suma de 48.000 lei, pentru reabilitarea imobilului de pe strada Sfântul Ioan nr.10, urmând ca, pentru lucrările eligibile, locatarii să aloce încă pe atât. Pentru casa de pe strada Michael Weiss nr. 35, de la bugetul local a fost alocată suma de 97.000 lei, această casă fiind, de mulţi ani, una periculoasă pentru trecători. O altă casă care va fi reabilitată cu bani de la bugetul local este casa de pe strada George Bariţiu nr. 28, care va beneficia de o finanţare de 98.000 lei. Cea mai mare sumă, 198.000 lei este repartizată pentru clădirea din Piaţa Enescu nr. 7, care are şi faţada cu suprafaţa cea mai mare. 



Arhitectul șef al municipiului Brașov, Marilena Manolache, a declarat că la casa de pe strada Sf. Ioan au început deja lucrările, iar la celelalte trei imobile se pregătesc proiectele tehnice.

„Firmele care realizează lucrările sunt alese de proprietari, recomandarea noastră fiind să apeleze la cele cu experienţă în astfel de intervenţii. De altfel, proprietarii au tot interesul să contracteze firme care realizează lucrări de calitate, pentru că, după încheierea proiectului, ei vor avea obligaţia de a întreţine faţadele”, a preciza aceasta.

 Programul va continua și anii următori

Arhitectul-şef al Municipiului Braşov, Marilena Manolache, a precizat că intervențiile din acest an reprezintă un proiect pilot, prin care se va testa regulamentul şi procedurile, după care programul va fi extins. 



„În cadrul programului de reabilitare a clădirilor istorice, anul trecut, în perioada martie-decembrie, împreună cu asociaţia parteneră, am făcut un inventar zonelor şi am stabilit cele patru clădiri incluse în programul pilot, iar pentru perioada decembrie 2018 – decembrie 2019 sunt programate lucrările şi modificarea regulamentului sau a procedurilor. Conform regulamentului, Primăria Braşov poate contribui cu maxim 50% din lucrările de reabilitare a faţadelor şi a învelitorilor, iar în cazul celor 4 case, de la bugetul local se va aloca procentul maxim. Programul de reabilitare va continua şi în anii 2020 şi 2021”, a precizat Marilena Manolache. 

Cum mai sunt sprijiniți proprietarii caselor istorice care vor să reabiliteze casele

  • pentru intervenţiile minimale, cum este cazul schimbării unor ţigle, a reparaţiilor minore la faţadă, cornişe sau acoperiş, proprietarii nu mai ai nevoie de autorizaţie de construire, ci de un aviz al Direcţiei de Cultură a Judeţului Braşov şi de un aviz prealabil al Arhitectului Şef al Municipiului Braşov. 
  • Pentru lucrările mai complexe, certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire se eliberează în termen de 15 zile, fără ca proprietarii să plătească taxa pentru Inspectoratul de Stat în Construcţii, care este de 0,1% şi pe cea pentru casa socială a constructorului, respectiv 0,5%.
  • proprietarii care  reabilitează imobilele istorice vor beneficia de scutirea de la plata impozitului pe clădire pentru o perioadă de 5 ani, începând cu anul în care s-a realizat recepţia la finalizarea lucrărilor”, a mai anunţat Manolache. 



Pe de altă parte,  în cursul acestui an vor fi începute şi procedurile specifice pentru supraimpozitarea cu 500% a caselor lăsate în paragină. 

Investitii

Alee pietonală acoperită, în vecinătatea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. Investiția urmează să fie realizată de Consiliul Județean Brașov

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov (ATB), care implementează proiectul trenului metropolitan a trimis către autoritățile locale partenere o listă de investiții pe care acestea ar trebui să le realizeze, pe cheltuiala proprie.

Astfel, Consiliul Județean Brașov va trebui să realizeze două investiții zona Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, care, prin proiectul trenului metropolitan va fi legat de municipiul Brașov printr-o cale ferată (Brașov – Ghimbav – Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav).

Banii vr fi alocați după ce Asociația de Transport Brașov va prezenta un grafic de lucrări

Prima investiție ce urmează a fi realizată de Consiliul Județean Brașov este amenajarea unei alei pietonale acoperite, de la stația de cale ferată de lângă aeroport, la Terminal. Conform estimărilor asociației, valoarea lucrărlor la această alee este estimată la 266.000 de lei, fără TVA, însă costul exact va fi stabilit după ce va fi realizat proiectul tehnic.

O a doua investiție ce trebuie realizată de Consiliul Județean Brașov este realizarea unui spațiu verde lângă peronul din proximitatea aeroportului, valoarea lucrărilor fiind estimată la 55.000 de lei, fără TVA.

Conform unui proiect de hotărâre de Consiliu Județean ce urmează a fi votată în ședința de plen din 8 aprilie, cele două investiții vor fi incluse în bugetul Județului Brașov pe anul 2026, însă alocările financiare se vor face abia după ce Asociația de Transport Brașov va prezenta graficul de realizare a căii ferate Brașov – Aeroport.

Amintim că Asociația de Transport Brașov urmează să depună o cerere de finanțare de aproximativ 240 milioane de euro pentru implemntarea proiectului trenului metropolitan.  

Citește mai departe

Investitii

Locuitorii din Podu Oltului scapă de ocolul de 30 de km. Oltul va fi traversat pe un pod provizoriu

Publicat

in

După o licitație anulată și tratative interminabile cu localnicii, Consiliul Județean Brașov a anunțat că găsit soluția pentru traversarea râului Olt, în satul Podu Oltului din comuna Hărman, după ce podul existent va fi demolat pentru ca, în locul lui, să fie construit unul nou.

Astfel, înainte ca vechiul pod să fie demolat, va fi construit unul provizoriu, în amonte de cel existent. Administrașia județeană a luat aceastră decizie după ce locuitorii din comuna Hărman nu au fost de acord ca în perioada lucrărilor la noul pod să facă un ocol de aproximativ 30 de kilometri, pe rute ocolitoare. De asemenea, ei nu au fost nici de acord ca în perioada șantierului să treacă râul pe o pasarelă pietonală și să ia mașinile dintr-o parcare amenajată pe malul dinspre satul Hărman. De asemenea, înainte de a lua decizia construirii podului provizoriu, adminstrația județeană a analizat posibilitatea amenajării unui pod de pontoane, însă ideea nu a mai fost pusă în practică.

Acum, odată rezolvată problema traversării Oltului în perioada lucrărilor la noul pod, Consiliul Județean Brașov a lansat și licitația pentru realizarea investiției. Aceasta este doua procedură, după licitația anterioară a fost anulată.

„La momentul declanșării procedurii de achiziție, în caietul de sarcini a fost prevăzută realizarea unei pasarele metalice pietonale. Soluția a fost iniţial acceptată de către Primăria Hărman, însă a fost contestată de către cetățenii din Podu Oltului și apoi chiar de către autoritatea locală care a reclamat faptul că aceasta nu asigura traficul auto pentru cetățeni, precum și pentru autobuzele RAT, autoutilitarele serviciilor de intervenție și cele de salubritate”, a explicat președintele Consiliului Județean.


Investiția este estimată la 18,5 milioane de lei

Reprezentantul Consiliului Județean Brașov a precizat că valoarea contractului de lucrări pentru realizarea noului pod este estimată la 18.533.209,79 lei fără TVA.

Conform contractului, în etapa organizării de șantier, constructorul va realiza un pod provizoriu metalic cu o lungime minimă de 40 metri și lățime totală de 5 metri, care să asigure o parte carosabilă de 3,50 metri și un trotuar pietonal de un metru. Lungimea totală estimată a variantei provizorii de circulaţie va fi de 216 metri.

După ce construcția provizorie va fi gata, constructorul îl va demola pe cel vechi, respectând condițiile impuse de Direcția Județană de Cultură Brașov, care a solicitat realizarea unei scanări digitale a obiectivului în vederea păstrării în arhivele instituţiei a unei copii a acestuia şi de asemenea a recomandat păstrarea unui fragment din suprastructura podului istoric într-un spaţiu protejat (muzeu sau expoziție).

În ultima etapă se va construi noul pod. Acesta va avea trei deschideri cu lungimea totală de 112,15 metri. Lățimea podului va fi de 13,50 metri. Partea carosabilă va avea cu două benzi de circulație cu lățimea totală de 8,60 metri, prevăzută cu două trotuare de 2,20 metri şi două grinzi parapet de 0,25 metri. Infrastructura va fi alcătuită din două culee și două pile din beton armat turnat monolit, fundate indirect prin intermediul piloților forați.

Termenul de finalizare a proiectului este de 20 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Citește mai departe

Investitii

Casa de cultură din Râșnov intră în reabilitare. Finanțarea este asigurată de la bugetul de stat

Publicat

in

După mulți ani în care a bătut pasul pe loc, proiectul de modernizare a Casei de Cultură de la Râșnov a primit o „gură de oxigen” de la Ministerul Dezvoltării. Mai exact, printr-un comunicat de presă, ministerul a anunțat că a alocat suma de 26.500.000 de lei, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, pentru restaurarea, consolidarea și refuncționalizarea imobilului.

Având la dispoziție resursa financiară, primăria Râșnov a anunțat că va trece la etapa următoare de implementare a proiectului, lansarea licitației de lucrări.

La Casa de Cultură din Râșnov urmează să se realizeze lucrări de consolidare a clădirii, de refacere a fațadelor de reparare a acoperișului. De asemenea, vor fi reabilitate spațiile interioare, pictura murală din sala de spectacole va fi restaurată, iar instalațiile vor fi refăcute. Proiectul mai prevede acoperirea unei porțiuni din curtea interioară, acest spațiu urmând a fi utilizat pentru evenimente culturale.

În prezent, imobilul este într-o stare tehnică precară și, pentru a preveni accidentarea trecăturilor de bucăți de tencuială sau de țigle, clădirea este „îmbrăcată” cu o prelată.

Citește mai departe

Trending