Restricții de circulație, în zona str. Avram Iancu și A.I. Cuza din Brașov

Circulaţia pe strada Avram Iancu va fi restricţionată azi pe un sens de circulaţie pe o lungime de aproximativ 100 de metri, pe zona cuprinsă între străzile Bisericii Române şi A.I.Cuza. Aceste restricţii de circulaţie vin ca urmare a lucrărilor la reţelele de apă care se fac în această zonă. În acelaşi timp, accesul pe strada A.I. Cuza  (direcţia Sitei) va fi blocat pe ambele sensuri de circulaţie, pe breteaua care face legătura cu strada Sitei, respectiv între numerele 50 şi 54 de pe A.I. Cuza.
 


 
 
Zona va fi semnalizată corespunzător, anunţă reprezentanţii Companiei Apa.
 
Astfel, cei care vin pe strada Sitei şi vor să ajungă în A.I. Cuza o pot face doar pe strada Doctor Victor Babeş. De asemenea, accesul pe Sitei dinspre A. I. Cuza se poate face doar pe străzile Bisericii Române, Dr. Alexandru Davila şi Doctor Liviu Babeş. 
 
Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare şi extindere a reţelelor publice de distribuţie apă potabilă din municipiul Braşov, care a început în luna august a anului trecut şi care se va derula până în februarie 2020. Valoarea întregului contract derulat, finanţat din fonduri europene, este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.