Ramai la curent!

Cotidian

Învăţământul dual, un proiect susţinut de consilierii PNL, ia amploare la Braşov

Publicat

in

Consilierul local PNL, Adrian Oprică, unul dintre susţinătorii şcolilor în sistem dual, a declarat că după modelul de succes dezvoltat în premieră, la Braşov, cu Școala Profesională Germană „Kronstadt” din Brașov, mai multe mari companii din România se îndreptă chiar din anul şcolar 2019-2020, către instituţii de învăţâmânt din Braşov pentru a dezvolta astfel de parteneriate.

Municipalitatea a semnat deja contractul de parteneriat cu ENGIE România, pentru înființarea unei clase în sistem dual, pentru pregătirea elevilor pe calificarea de instalații tehnico-sanitare și gaze, iar de curând, s-a concretizat un nou parteneriat, cu Societatea de Distribuție Electrica Transilvania Sud, pentru încă o clasă, ce va pregăti elevii în calificarea de electrician exploatare joasă tensiune. Ambele clase vor fi înființate din anul școlar 2019 – 2020, la Colegiul Tehnic „Mircea Cristea“ și vor avea câte 28 de locuri.



„Suntem încântaţi să vedem că proiectul pe care consilierii PNL Braşov l-au susţinut de la bun început, aplicat la Școala Profesională Germană Kronstadt, nu doar că a fost pus în practică şi în alte oraşe, dar am ajuns în punctul în care marile companii vin către colegii şi licee din Braşov pentru a dezvolta astfel de parteneriate. În 2012, Școala Profesională Germană Kronstadt a fost prima în sistem dual din România şi încă din primul an a demonstrat că este un model de bună practică, recunoscut ca atare chiar de către Ministerul Educaţiei”, a declarat Adrian Oprică.

Atât ENGIE România cât şi Societatea de Distribuție Electrica Transilvania Sud vin cu o ofertă avantajoasă pentru elevi. Companiile oferă burse lunare de 500 de lei, pentru fiecare elev, la care se adaugă și bursele de merit de 200 de lei pentru cei cu rezultate foarte bune la învățătură. De asemenea, pe lângă condițiile excelente de practică toţi elevii au asigurat un loc de muncă imediat după absolvirea studiilor.



De asemenea, în Braşov mai funcţionează clase profesionale în sistem dual la Colegiul Tehnic „Transilvania” în parteneriat cu Airbus şi la Colegiul Tehnic „Remus Răduleţ”, în parteneriat cu companiile din Asociaţia DWK. Pe viitor, Municipalitatea intenţionează să dezvolte clase în sistem dual, şi la Colegiul Tehnic de Transporturi, în parteneriat cu RATBV, precum şi la Colegiul Economic „Andrei Bârseanu”, în parteneriat cu companii din domeniul HORECA. „Prin companiile care îşi desfăşoară activitatea în Braşov putem dezvolta şi mai mult învăţământul dual. Acesta poate reprezenta o soluţie reală pentru piaţa forţei de muncă din Braşov, care în prezent se confruntă cu mari probleme legate de calificarea personalului”, a mai punctat Adrian Oprică.

Cotidian

FOTO Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un fiasco. Târgul a fost închis de Poliția Locală, după mai multe sesizări

Publicat

in

Primăria Brașov a închis, în weekend, Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma unor verificări ale polițiștilor locali , care au scos la iveală o serie de nereguli în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ceea ce organizatorii de la Autentic Events anunțau ca un eveniment, de trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești, s-a dovedit a fi un fiasco, din punct de vedere al salubrității, dar și al specificului anunțat.

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni a fost programat pentru perioada 15 – 17 mai, în zona Lacului Noua, organizatorii promițând „un weekend plin de savoare, deserturi spectaculoase și preparate care transformă pofta în sărbătoare”. Vizitatorii ar fi trebuit să găsească aici „de la plăcinte uriașe cu căpșuni și brânză dulce, langoși pufoși și deserturi cremoase, până la înghețata artizanală cu căpșuni și limonade fresh”, dar și mâncare tradițională, făcută pe grătar. Doar că Poliția Locală a constatat altceva la fața locului.

„Din păcate, numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor, coroborate cu verificările efectuate în teren de polițiștii locali, au scos la iveală aspecte pe care nu ar trebui să le întâlnim la un eveniment dedicat comunității. Au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate, prepararea și/sau comercializarea unor produse fără legătură cu specificul festivalului, precum și faptul că trenulețul destinat copiilor circula haotic pe aleile parcului, generând disconfort și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în zonă. (…) Primăria Municipiului Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, ducerea la îndeplinire a acesteia fiind asigurată de Poliția Locală Brașov”, a transmis, luni, Poliția Locală Brașov.

Evenimentul a fost organizat de SC Autentic Events sRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Serviciului Public Administrare Piețe.

„Dincolo de imaginea compromisă a unui eveniment, astfel de derapaje afectează încrederea oamenilor și rezultatele eforturilor depuse de Primăria Municipiului Brașov pentru dezvoltarea unei vieți publice civilizate și sigure. În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va intensifica acțiunile de control în cadrul tuturor evenimentelor organizate în municipiu, pentru ca fiecare manifestare desfășurată sub egida orașului să ofere tuturor participanților condiții în conformitate cu prevederile legale și siguranță.

Citește mai departe

Cotidian

Platforma de la literele de pe Tâmpa, în analiza Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Primăria Brașov are în plan să realizeze lucrări de punere în siguranță

Publicat

in

Starea tehnică precară a platfotfomei de pe Tâmpa este cunoscută de mai mulți ani. La un moment dat, au apărut c\teva gauri în ea, care au fost acoperită cu niște ciment, astfel încât să nu se producă vreun accident.

Zilele trecute, problema platformei a reapărut în spațiul public, fiind lansată informația că suprastructura este șubredă și se poate prăbuși oricând. Cu toate acestea, duminică, pe platformă erau numeroși turiști care admirau priveliștea orașului.  

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „situația reprezintă un risc pentru cetățeni, motiv pentru care va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât intervențiile necesare să fie realizate cât mai repede”. De asemenea, el a anuțat că la această amenajare se vor realiza lucrări de punere în siguranță.

Platforma a fost amenajată la începutul secolului trecut și făcea parte dintr-un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen. Restaurantul a ars în anul 1977, dar a rămas platforma.

Citește mai departe

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav primește certificare pentru Boeing 747 și intră pe piața marilor zboruri cargo

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor Boeing 747, deschizând noi oportunități pentru transportul cargo și investițiile logistice internaționale în centrul României.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor Boeing 747, unul dintre cele mai mari și cunoscute avioane cargo din lume.

Noua certificare confirmă capacitatea aeroportului brașovean de a gestiona operațiuni aeriene complexe și deschide perspective importante pentru atragerea companiilor logistice internaționale și dezvoltarea transportului cargo în centrul României, spune președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. Acesta consideră că certificarea recent obținută de Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav reprezintă un moment strategic pentru economia regiunii și pentru viitorul aeroportului, ce poate transforma județul într-un important hub regional de dezvoltare și logistică aeriană

În prezent, Aeroportul Internațional Brașov poate susține aeronave de mari dimensiuni, de la Airbus A330 și Boeing 787 până la celebrul „Jumbo Jet”.

Citește mai departe

Trending