CSM Corona Brașov va avea secție de gimnastică. Andreea Răducan susține demersul de afiliere

Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov, a cărui organizare și regulament au fost aprobate de Consiliul Local Brașov va avea și o secție de gimnastică. Viceprimarul Costel Mihai a propus un amendament în acest sens Consiliului Local Brașov, astfel încât sportivii juniori care se pregătesc acum la Brașov să își poată continua și după 18 ani cariera tot aici, într-un cadru organizat.

Demersul este susținut și de președintele Federației Române de Gimnastică, Andreea Răcucan, cu care viceprimarul Costel Mihai s-a întâlnit și a a purtat o discuție pe această temă, coordonatoarea federației asigurând Brașovul că tot sprijinul pentru afilierea noii secții.

„Susțin dezvoltarea gimnasticii la Brașov, nu doar la nivel de juniori, ci și la nivel de seniori, de aceea am propus Consiliului Local înființarea unei secții la noul Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov, care se organizează în această perioadă. Propunerea mea vine după ce zilele trecute am  purtat o discuție pe această temă și cu președintele Federației Române de Gimnastică, Andreea Răducan, care s-a arătat deschisă să susțină demersul nostru de afiliere, cu atât mai mult cu cât avem în pregătire și un proiect pentru construirea unei săli noi de gimnastică, la Brașov. Pentru această sală de sport există un studiu de fezabilitate, iar în momentul de față se lucrează la proiectul tehnic, pentru ca în toamna acestui an să lansăm și licitația pentru construcția propriu-zisă, la care suntem bucuroși să știm că vom beneficia și de consultanța Federației, după cum ne-a asigurat Andreea Răducan“, a declarat viceprimarul Costel Mihai.

Construirea unei săli de sport este unul dintre obiectivele pe care viceprimarul Costel Mihai și le-a asumat la începutul mandatului să la Primăria Brașov. Proiectul, deși deține în prezent un studiu de fezabilitate, iar proiectul tehnic este în curs de realizare, este întârziat față de graficul pe care și l-a însușit Municipalitatea.

„Ne aflăm, într-adevăr într-o întârziere cu realizarea acestei investiții, din cauza faptului că firma care a treabuia să facă documentația a avut, la rândul său, o întîrziere de opt luni. Din păcate, nu este singura investiție în această situație, deocarece firma respectivă are mai multe documentații de realizat, în contracte cu noi. Nu renunțăm însă la construirea sălii de gimnastică și sperăm ca până în toamnă să avem toată documentația pregătită, astfel încât să lansăm licitația pentru execuția propriu-zisă. Îmi doresc o sală nouă pentru gimnastica brașoveană, cu atât mai mult cu cât aceasta este o ramură sportivă de tradiție la Brașov. În ultimii 30 de ani, gimnaștii brașoveni au obșinut aproape 400 de medalii“, a declarat Costel Mihai.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.