Un muzician român a câștigat alegerile pentru primăria unui oraș din Germania

Octavian Ursu, un german de origine română, a câștigat, duminică, alegerile pentru Primăria oraşului Görlitz (landul Saxonia), învingându-l pe candidatul extremei-drepte, anunță presa germană.



Ursu, candidatul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), l-a învins în turul doi de scrutin, desfășurat duminică, pe candidatul partidului Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă dreapta), fostul poliţist Sebastian Wippel.În primul tur, reprezentantul AfD se clasase pe primul loc, cu 36,4% din voturi, în timp ce Octavian Ursu, candidatul creştin-democr aţilor cancelarului Angela Merkel obținuse 30,3% din sufragii. 

Potrivit digi24.ro, Octavian Ursu s-a născut în București,  a absolvit Conservatorul, iar în 1990 a emigrat în Germania și s-a angajat ca solist-instrumentist la Filarmonica din Görlitz.  



El a intrat în 2009 în CDU și în 2010 a preluat conducerea circumscripției municipale din Görlitz a formațiunii conservatoare. În 2014 el a fost ales în legislativul landului federal Saxonia, iar acum a devinit primar al acestui oraș, beneficiind  și de un sprijin puternic din partea unor celebrități din lumea filmului și culturii din Germania, dar și din afara țării. Aceștia au semnat o scrisoare deschisă în care au făcut apel la populația din Görlitz să voteze „împotriva urii și ostilității, a izolării și discordiei”.   



Acest sprijin nu este însă chiar neașteptat, deoarece industria filmului este o sursă importantă de venit pentru acest oraș din estul Germaniei, după ce mai multe pelicule faimoase au fost realizate la Görlitz, supranumit „Görliwood”: „The Grand Budapest Hotel”, „Inglorious Basterds” sau „Monuments Men”.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.