Drumul perimetral al Aeroportului Brașov s-a scumpit cu 3 milioane  de lei

Consilierii județeni brașoveni au aprobat în ședința de plen de ieri noii indicatori tehnico-economici pentru drumul tehnologic perimetral şi a căilor de acces la echipamentele de radionavigaţie  perimetral de la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav.



Conform actului normativ amintit, valoarea proiectului a fost majorată de la aproximativ 5 milioane de lei la 8,4 milioane de lei, iar președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a afirmat că această creștere a fost determinată de intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114 din 2018.

„Odată cu apariția acestei ordonanțe, preţurile pentru manoperă şi cele ale materialelor   au crescut. Din ce am înţeles, numai preţul bitumului a crescut cu 300%  În aceste condiţii a fost nevoie de aprobarea unor noi indicatori tehnico economici aferenţi unor astfel de proiecte, prin care  să stabilim preţuri corecte, astfel încât să nu fum puşi în situaţia de a organiza licitaţii la care să nu se prezinte nimeni”, a  explicat președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea. 

Drumul perimetral va avea o lungime de 7,1 km, iar lungimea totală a reţelei de drumuri de acces la echipamentele de readionavigaţie va fi de 3,1 km. 



De asemenea, aleşii judeţeni au aprobat şi noii indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea drumului DJ 109 Beclean-Luţa-Ludişor, după ce la licitația inițială nu s-a prezentat nici un ofertant. Astfel, dacă iniţial, valoarea proiectului a fost estimată la 29.145.171 lei, cu tot cu TVA, prin hotărârea de ieri, aleşii au aprobat o valoare estimată de 32.761.590 lei, cu tot cu TVA. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.